Contestație în anulare. Cerere de recuzare împotriva judecătorului care a soluționat revizuirea. Incompatibilitate.
| Comentarii |
|
Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă
C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1, art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 503 alin. (2) pct. 3, alin. (3)
Conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., judecătorul este incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
Judecătorul care s-a pronunțat asupra unei revizuiri nu este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., a se pronunța într-o contestație în anulare, în condițiile în care, raportat la textele de lege care le reglementează, motivele pentru care cele două căi de atac extraordinare de retractare pot fi declarate diferă, astfel că o hotărâre nu poate fi atacată, invocând același motiv, atât cu revizuire, cât și cu contestație în anulare.
Astfel, prin faptul că a soluționat cererea de revizuire, judecătorul recuzat nu a devenit incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., să judece contestația în anulare, căci nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. și cel de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 2040 din 21 octombrie 2020
Prin cererea înregistrată la 28.08.2018 pe rolul Tribunalului Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii J., solicitând următoarele:
- anularea dispoziției colective nr. 112A/30.03.2018, respectiv a dispoziției colective nr. 207A/29.05.2018, în ceea ce privește reducerea sporurilor aferente salariului, prin care s-a dispus reducerea sporului grupa I de la 75% la 55%, (fiind retribuiți ulterior 10% spor grupa I) și obligarea pârâtului la acordarea sporului salarial grupa I în procent de 85%. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la plata sporului grupa I în procent de 75% și a sporului grupa II în procent de 15%, aferente salariului de bază, cele maxime avute inițial, cu consecința revenirii la cele existente inițial;
- anularea actului adițional nr. 3/30.03.2018, respectiv a actului adițional nr. 4/29.05.2018 la contractele individuale de muncă, prin care s-a dispus reducerea sporurilor grupa I - de la 75% la 55%, (fiind retribuiți ulterior 10%) și s-a eliminat sporul grupa II - 15%, în sensul menținerii salariilor de bază avute anterior reducerii acestora;
- obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale dintre salariul cuvenit, indexat, majorat și reactualizat cu dobânda legală și cel acordat efectiv, calculată de la data emiterii deciziei până la acordarea efectivă;
- obligarea pârâtului la calcularea acestor sporuri prin raportare la salariul de bază și nu la salariul de încadrare;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 461/27.02.2019, Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 859/A/12.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. x/33/2019.
La 13.09.2019, A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au formulat o cerere de recuzare împotriva unui membru al completului de judecată.
Prin încheierea din 19.09.2019, Curtea de Apel Cluj, Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 1301/A/18.10.2019 a respins ca inadmisibilă contestația în anulare.
Împotriva încheierii din 19.09.2019, A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au declarat recurs, solicitând casarea ei și constatarea stării de incompatibilitate relativă invocată, precum și casarea hotărârii pronunțate în contestația în anulare.
În motivarea recursului, au susținut că instanța a respins cererea de recuzare, rezumându-se la a reține doar că nu sunt îndeplinite cerințele art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., fără a arăta argumentele de fapt și de drept care au condus la această concluzie.
Potrivit recurenților, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., încheierea nefiind motivată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.
În continuare, autorii căii de atac au reiterat situația de fapt, au prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și au susținut că, urmare a greșelilor de procedură efectuate de instanța de apel, au formulat două căi extraordinare de atac, contestație în anulare și revizuire, ambele vizând același motiv, și anume discriminarea salarială a angajaților raportat la alte instituții similare, critică ce nu a fost analizată de instanțe.
Au arătat recurenții că judecătorul recuzat în cadrul contestației în anulare este același care a soluționat cererea de revizuire, acesta exprimându-și anterior părerea cu privire la omisiunea instanțelor de a cerceta motivul discriminării salariale, aflându-se astfel în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C.proc.civ.
Se cuvine menționat, cu prioritate, că potrivit art. 499 C.proc.civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.(...)”.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:
În mod expres, recurenții au invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C.proc.civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.
Au susținut autorii căii de atac că instanța, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., a respins cererea de recuzare, rezumându-se la a reține doar că nu sunt îndeplinite cerințele de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., fără a arăta argumentele de fapt și de drept care au condus la această concluzie.
Garantarea dreptului la un proces echitabil include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor părților.
Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.
Examinarea încheierii atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, reținând că, prin faptul că a soluționat cererea de revizuire, judecătorul recuzat nu a devenit incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., să judece contestația în anulare, căci nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. și cel de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ.
Așa fiind, criticile recurenților vizând nemotivarea hotărârii nu sunt întemeiate.
Nici critica potrivit căreia, contrar celor reținute de instanță, judecătorul recuzat era incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., nu este aptă să conducă la casarea încheierii atacate.
Conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., judecătorul este incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 998/A/2019 a Curții de Apel Cluj, Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. x/33/201 (de completul de judecată din care a făcut parte și judecătorul recuzat), a fost respinsă revizuirea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H. și I. Împotriva deciziei civile nr. 859/A/12.06.2019 a aceleiași curți de apel.
Cererea de revizuire fusese întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, autorii căii de atac reclamând nerespectarea de către instanță a principiului disponibilității, din perspectiva faptului că nu s-a pronunțat asupra aspectului discriminării salariaților reclamanți.
Instanța de revizuire a apreciat că, în condițiile în care curtea de apel a reținut prin decizia atacată că este inadmisibilă schimbarea cauzei juridice în apel, cu referire la motivele din cererea de apel vizând constatarea discriminării, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., pentru că respectiva critică fusese evaluată și înlăturată.
Obiectul dosarului nr. x/33/2019 al Curții de Apel Cluj, Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în cadrul căruia s-a formulat cererea de recuzare respinsă prin încheierea atacată cu recurs, îl constituie contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 859/A/12.06.2019 a aceleiași instanțe.
Prin contestația în anulare, autorii acesteia au criticat decizia atacată din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ., susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând discriminarea salariaților comparativ cu salariații din alte instituții similare.
Așadar, având în vedere obiectul celor două dosare, prin prisma cărora judecătorul recuzat a avut a se pronunța, în cadrul revizuirii, asupra motivului ce viza lipsa pronunțării asupra unui lucru cerut, iar în contestația în anulare, cu privire la lipsa analizei unui motiv de apel, în mod judicios s-a reținut prin încheierea atacată că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., de vreme ce nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. și cel al contestației în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ. Înalta Curte subliniază că ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. are în vedere cererea concretă dedusă judecății, obiectul ei, pe când ipoteza cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. vizează omisiunea de cercetare a unui motiv de casare.
Mai mult decât atât, nu se poate susține cu temei că judecătorul care s-a pronunțat asupra unei revizuiri este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., a se pronunța într-o contestație în anulare, în condițiile în care, raportat la textele de lege care le reglementează, motivele pentru care cele două căi de atac extraordinare de retractare pot fi declarate diferă, astfel că o hotărâre nu poate fi atacată, invocând același motiv, atât cu revizuire, cât și cu contestație în anulare.
Judecătorul învestit cu soluționarea unei cereri de revizuire se va pronunța în limitele dispozițiilor art. 509 C.proc.civ., care reglementează obiectul și motivele de revizuire, iar în ipoteza contestației în anulare, în limitele art. 503 C.proc.civ., care stabilește obiectul și motivele contestației.
Așadar, astfel cum sunt configurate de lege, căile extraordinare de atac ale revizuirii și contestației în anulare nu pot fi declarate pentru același motiv.
De altfel, prin decizia civilă nr. 1301/A/2019, pronunțată în dosarul în cadrul căruia s-a formulat cererea de recuzare respinsă prin încheierea atacată, Curtea de Apel Cluj, Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, reținând că o decizie a unei instanțe de apel nu poate face obiectul căii extraordinare de atac de retractare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborate cu cele ale art. 503 alin. (3) C.proc.civ., care, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, vizau doar hotărârile instanțelor de recurs.
Examinarea deciziilor pronunțate în dosarul având ca obiect revizuirea și în cel vizând contestația în anulare relevă perspectiva diferită din care este analizată aceeași hotărâre, odată prin prisma dispozițiilor art. 509 C.proc.civ., în cadrul revizuirii, iar în contestația în anulare, prin raportare la art. 503 C.proc.civ.
Așa fiind, este neîntemeiată critica recurenților potrivit căreia judecătorul recuzat în cadrul contestației în anulare se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, criticile invocate de recurenți nu justifică măsura casării încheierii atacate, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Cerere de recuzare anulată ca netimbrată. Consecințe în... | Competență materială. Instanță specializată. Criterii de... → |
|---|
