Acțiune în despăgubiri prejudiciu formulată de ADAS, ca autoritate publică implicată în controlul privatizării. Excepția lipsei calității procesuale active. Condiții și efecte.
| Comentarii |
|
Legea nr. 137/2002, art. 12
O.U.G. nr. 51/1998, art. 12
O.U.G. nr. 23/2004, art. 5
C. proc. civ., art. 9 alin. (2), art. 14, art. 20, art. 22 alin. (4), art. 36
C. civ., art. 223 alin. (1)
Potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are, printre altele, în competență preluarea fără plată a unor acțiuni/părți sociale deținute de stat, precum și exercitarea tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar/asociat al statului, iar, conform art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, monitorizează modul în care sunt respectate clauzele din contractele de privatizare, potrivit O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale.
Așadar, A.A.A.S. este instituția de specialitate a administrației publice centrale care, în numele statului, are controlul, supravegherea și urmărirea societăților comerciale în ceea ce privește gradul de realizare a obligațiilor stabilite de lege și prin contractele încheiate în domeniul privatizării, ceea ce semnifică implicarea A.A.A.S. nu doar în administrarea acțiunilor pe care statul le are în portofoliu, ci și dreptul la orice acțiune contractuală sau extracontractuală care, în conexiune cu procesul de privatizare, presupune conservarea unui drept al statului.
Prin urmare, A.A.A.S. are legitimare procesuală activă în formularea acțiunii în răspundere civilă delictuală prin care se urmărește acoperirea prejudiciului produs statului ca urmare a încălcării obligațiilor statuate de art. 12 din Legea nr. 137/2002, în condițiile în care, ca instituție publică implicată în controlul privatizării, valorifică un drept conferit statului prin legile din domeniul privatizării.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 2252 din 11 noiembrie 2020
Prin cererea înregistrată la 18.09.2018 pe rolul Tribunalului Dolj, Secția a II-a civilă, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri în valoare de 2.414.764 lei, reprezentând contravaloarea acțiunilor ce reveneau de drept A.A.A.S. pentru suprafețele de 3.530,3 mp teren pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria M03 nr. 9136 și de 18.664 mp din terenul pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria MO nr. 9138/31.04.2004 (parțial) și care ulterior au fost înstrăinate de societate, fără ca aceasta să procedeze la majorarea capitalului social cu un număr de acțiuni corespunzător, care revin de drept A.A.A.S., în temeiul art. 12 din Legea nr. 137/2002.
În drept acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1349 C.civ., Legea nr. 137/2002 și dispozițiile legale conexe.
Prin sentința nr. 114/15.04.2019, Tribunalul Dolj, Secția a II-a civilă, a respins acțiunea, reținând, în esență, că A.A.A.S., în calitate de administrator al acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale, are mandat pentru a exercita drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, în procedura specială prin care i-au fost conferite acestea, însă nu are calitate procesuală activă într-o acțiune civilă de drept comun.
Împotriva acestei sentințe, A.A.A.S. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 663/18.09.2019, Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva deciziei din apel, S.C. A.S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.
În motivare, a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că instanța de apel a încălcat normele juridice care consfințesc principiul disponibilității procesului civil și limitele rolului activ al judecătorului, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (2) coroborate cu art. 22 alin. (4) și (6), art. 14 alin. (6) și art. 205 C.proc.civ., din interpretarea sistematică a cărora rezultă limitele intervenției judecătorului în exercitarea rolului activ, respectiv obligația de a da calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, cumulată cu obligația de a pune în discuția părților calificarea juridică exactă a acțiunii.
În speță, din motivele expuse de A.A.A.S. În susținerea demersului său judiciar reiese că scopul (causa petendi) urmărit prin promovarea acțiunii constă în acoperirea pretinsului prejudiciu produs în patrimoniul Statului Român prin înstrăinarea terenurilor pentru care au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate, ce ar face imposibilă „executarea obligației legale de a înregistra majorarea de drept a capitalului social și emiterea acțiunilor corespunzătoare suplimentare”, iar cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi) constă în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru săvârșirea unei pretinse fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, constând în înstrăinarea terenurilor pentru care au fost emise certificatele de atestare a dreptului de proprietate.
Or, instanța de apel a schimbat prin decizia recurată împrejurările și motivele speciale care au determinat reclamanta să acționeze și a intervenit în mod nepermis asupra cauzei acțiunii, reținând că „deși intimata, prin întâmpinare, susține că acțiunea este promovată ca urmare a vânzării unor terenuri de către pârâtă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă cu claritate că se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei ca urmare a faptului că nu a emis acțiunile corespunzătoare creșterii capitalului social cu valoarea terenurilor dobândite în proprietate și a imposibilității de a valorifica respectivele acțiuni.”
Așadar, instanța de apel a apreciat asupra calității procesuale active a reclamantei prin raportare la altă faptă pretins ilicită, respectiv la omisiunea/refuzul de a emite acțiunile corespunzătoare valorii terenurilor înstrăinate, deși a reținut că A.A.A.S. a susținut în mod explicit că fapta ilicită producătoare de prejudicii în patrimoniul Statului Român ar consta în vânzarea terenurilor de către societate, încălcând astfel dispozițiile art. 22 alin. (4), coroborate cu art. 9 alin. (2) C.proc.civ., potrivit cărora judecătorul pune în discuție exclusiv calificarea juridică a acțiunii, această operațiune având ca premise faptele și actele deduse judecății de reclamant, care reprezintă elemente ale acțiunii civile ce pot fi modificate exclusiv de parte, cu respectarea rigorilor procesului civil.
Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a reținut că „(..,)acțiunea, deși întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, Codul civil, este promovată în virtutea exercitării drepturilor ce decurg din pretinsa calitate de acționar a statului la societatea pârâtă”.
Astfel, în faza apelului, după închiderea dezbaterilor, în procesul de deliberare asupra cauzei și fără a pune în discuția părților temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, instanța de judecată a recalificat acțiunea, cu încălcarea principiului contradictorialității, consfințit de dispozițiile art. 14 alin. (6) C.proc.civ. și a dreptului la apărare al părții, reglementat de art. 13 alin. (3) C.proc.civ.
A mai susținut recurenta că decizia recurată este nelegală și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 36 C.proc.civ., coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. d), e) și h) din O.U.G. nr. 51/1998 și O.U.G. nr. 23/2004.
În acest sens, a arătat că, în contra celor reținute de instanța de prim control judiciar, față de situația de fapt și de drept dedusă judecății, obiectul acțiunii civile cu care a fost sesizată instanța și atribuțiile A.A.A.S. privind administrarea acțiunilor aparținând statului român la societățile comerciale aflate în portofoliul său, reclamanta nu deține calitate procesuală activă în cererea dedusă judecății.
Sub un prim aspect, a susținut că reclamanta nu a demonstrat identitatea dintre persoana sa și titularul dreptului afirmat, conform dispozițiilor art. 36 C.proc.civ.
Sub un al doilea aspect, a arătat că A.A.A.S. a invocat în susținerea legitimării sale procesuale active calitatea de administrator al participațiilor Statului român, pretinzând că mandatul său decurge din lege, respectiv din dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004.
În opinia recurentei, aceste dispoziții legale confirmă însă limitarea sferei atribuțiilor/acțiunilor ce pot fi exercitate/promovate de A.A.A.S. În numele Statului Român numai la acelea ce privesc administrarea acțiunilor al căror proprietar este Statul.
În acest context, a evocat dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, care reglementează principalele atribuții ale A.A.A.S., subliniind că aceasta, în calitate de instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu atribuții speciale privind administrarea participațiilor Statului Român, în calitate de acționar/asociat la societățile comerciale aflate în portofoliul său, poate promova exclusiv acțiunile judiciare vizând îndeplinirea acestor atribuții.
Sub un al treilea aspect, a arătat că dreptul dedus judecății de A.A.A.S. este unul de creanță, vizând despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat Statului Român prin vânzarea terenurilor.
Așa fiind, contrar celor reținute de instanța de apel, dreptul dedus judecății nu poate fi circumscris exercitării drepturilor ce decurg din administrarea și valorificarea acțiunilor statului.
Potrivit recurentei, nicio dispoziție legală dintre cele invocate de A.A.A.S. și de instanța de apel nu consfințește dreptul reclamantei de a promova acțiuni în justiție pentru acoperirea pretinsului prejudiciu cauzat Statului Român ca urmare a înstrăinării terenurilor ce fac obiectul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și cu privire la care nu poate opera o majorare a capitalului social și nici nu pot fi emise acțiuni suplimentare.
De altfel, așa cum a reținut și prima instanță, cererea A.A.A.S. de înregistrare a mențiunii privind majorarea capitalului social al societății în favoarea Statului Român, cu valoarea terenurilor rămase în proprietatea acesteia, a fost respinsă prin hotărârea nr. 228/23.10.2018 a Tribunalului Dolj, dispunându-se radierea mențiunii din registrul comerțului.
Prin urmare, A.A.A.S. nu este titular al dreptului dedus judecății și nici mandatar al Statului Român pentru exercitarea acestui drept în numele și pe seama acestuia din urmă, întrucât calitatea/mandatul de administrator vizează exclusiv participațiile deținute de Statul Român la societățile aflate în portofoliul reclamantei.
Sub un al patrulea aspect, a susținut că A.A.A.S. nu deține legitimare procesuală activă în cadrul acțiunii în despăgubiri promovate în numele Statului român în temeiul dreptului comun, de vreme ce, potrivit art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, este reprezentat în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ, de către Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ.
La 09.01.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, urmând ca în considerentele ce urmează să dezvolte răspunsul dat motivelor pe care acesta a fost întemeiat.
Astfel, sub un prim aspect, recurenta a arătat că instanța de apel a schimbat nejustificat cauza acțiunii principale, fundamentată, potrivit celor deplin lămurite, pe dreptul la despăgubire pretins de A.A.A.S. ca urmare a înstrăinării de către S.C. A. S.A. a terenurilor pentru care s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate.
Cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (4), art. 14 și art. 20 C.proc.civ., instanța de apel a considerat că pretenția reclamantei este fundamentată în fapt pe încălcarea, de către pârâtă, a obligației legale de a emite acțiunile corespunzătoare majorării capitalului social, care ar fi trebuit să opereze prin emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care pârâta, ulterior, le-a înstrăinat.
Înalta Curte de Casație și Justiție arată că temeiul juridic al acțiunii, ca manifestare procesuală a dreptului material, constă, așa cum, de altfel, chiar recurenta subliniază, nu doar în enunțarea temeiului de drept, ci și prin evaluarea, concordant intenției părții raportat la conținutul cererii, a motivelor de fapt arătate în actul de sesizare.
Răspunderea civilă solicitată în cauză, întemeiată juridic pe temei delictual, a fost explicată de reclamanta A.A.A.S. În chiar petitul cererii, în care se arată că despăgubirile reprezintă „contravaloarea acțiunilor ce reveneau de drept A.A.A.S. pentru suprafețele de 3.530,3 mp teren pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria M03 nr. 9136 și de 18.664 mp din terenul pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria MO nr. 9138/31.04.2004 (parțial) și care ulterior au fost înstrăinate de societate, fără ca aceasta să procedeze la majorarea capitalului social cu un număr de acțiuni corespunzător”, fiind astfel detaliată causapetendi, care a oferit instanței criteriile de analiză ale dreptului afirmat.
De altfel, prin răspunsul la întâmpinare și prin precizările depuse la dosarul primei instanțe, A.A.A.S. reiterează, combătând excepția de fond a lipsei calității sale procesuale, că pârâta avea obligația de a emite acțiuni corespunzătoare valorii terenurilor ce revin acesteia ca aport social, acțiuni pe care reclamanta le administrează în numele statului, în baza unui mandat legal, pe care pârâta nu le-a emis, încălcând norme ale dreptului pozitiv.
Acestea fiind premisele acțiunii, împrejurarea că terenurile în discuție au fost vândute a reprezentat, în configurarea pretenției reclamantei, un aspect cu caracter circumstanțial, iar nu însuși fundamentul acțiunii în justiție.
Instanța de recurs arată că pe aceste temeiuri, în limitele judecății statuate în apel, determinate de criticile și apărările invocate, nu s-a impus necesitatea unei rediscutări a fundamentului cererii de chemare în judecată, iar curtea de apel nu a realizat o reconfigurare a cererii de chemare în judecată, cum pretinde recurenta. Se mai impune și precizarea că nu se poate imputa instanței de apel lipsa dezbaterilor, o dată, pentru că, în realitate, în apel niciuna dintre părți, prin aspectele invocate, nu a solicitat instanței acest lucru, a doua oară, întrucât cauza cererii de chemare în judecată nu a făcut obiectul unei reinterpretări în calea de atac.
Astfel, este lipsit de fundament acel motiv de recurs prin care se invocă încălcarea în apel a unor norme de procedură care atrag nulitatea actului de procedură criticat.
O a doua critică deduce instanței de recurs verificarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel cu prilejul analizei condiției calității procesuale active a reclamantei A.A.A.S.
După redarea sintetică a deciziei prin particularizarea aspectelor reținute de instanța de apel cu privire la calitatea procesuală a reclamantei, recurenta S.C. A. S.A. a arătat că, potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală presupune identitatea între părțile litigiului și părțile raportului juridic substanțial, fiind esențial necesar ca reclamanta să probeze că este titular al raportului juridic dedus judecății.
Din această perspectivă, Înalta Curte arată că reclamanta a dedus judecății un raport juridic de drept justificat pe temei delictual, determinat de încălcarea unei obligații cu conținut legal de către pârâtă, mai departe, existența sau inexistența dreptului reprezentând o chestiune de fond, deci, de temeinicie.
A mai susținut recurenta că, deși reclamanta își legitimează calitatea pe baza unui mandat legal, întemeiat pe dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, dispozițiile evocate nu demonstrează, cum greșit a apreciat instanța de apel, calitatea procesuală a reclamantei.
S-a arătat că atribuțiile A.A.A.S. sunt delimitate de art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, de unde se deduce că mandatul autorității este delimitat la administrarea participațiilor Statului român, acolo unde acesta deține calitatea de acționar, or, în cauză, tocmai această premisă nu este întrunită. Acțiunea promovată de reclamantă nu vizează administrarea participațiilor statului în S.C. A. S.A., de aceea pretinsul prejudiciu, fundamentat în acest caz pe răspunderea civilă delictuală, poate fi solicitat de Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca subiect de drept a cărui reprezentare procesuală este stabilită prin lege, conform art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Într-adevăr, în acțiunea promovată în cauză, prejudiciul a cărui reparație este urmărită vizează pretinsa încălcare de către S.C. A. S.A. a obligațiilor aferente majorării capitalului social cu valoarea corespunzătoare a terenurilor pentru care s-au emis certificate de atestare a drepturilor de proprietate, urmate de emiterea de noi acțiuni care trebuiau să intre în portofoliul Statului român, acțiuni pentru care, în conformitate cu art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. are un drept legal de administrare. În acest sens, A.A.A.S. a promovat cererea de chemare în judecată, arătând explicit că despăgubirea solicitată reprezintă echivalentul prejudiciului produs statului prin această omisiune.
Din acest punct de vedere, art. 223 alin. (1) C.civ. stabilește că în raporturile de drept civil în care se prezintă nemijlocit, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens.
Conform art. 4 din O.U.G. nr. 88/1997, în exercitarea competențelor și atribuțiilor în legătură cu procesul de privatizare, statul acționează prin Guvern, Agenția Română de Dezvoltare și instituțiile publice implicate. Așadar, în domeniul privatizării, statul acționează la nivel instituțional prin organisme determinate de legea specială.
În acest sens, instituția publică implicată este A.A.A.S., ale cărei atribuții sunt stabilite prin O.U.G. nr. 51/1998 și O.U.G. nr. 23/2004.
Potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998, A.A.A.S. are, printre altele, în competență preluarea fără plată a unor acțiuni/părți sociale deținute de stat, precum și exercitarea tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar/asociat al statului, iar, conform art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. monitorizează modul în care sunt respectate clauzele din contractele de privatizare, potrivit O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale.
Din acest punct de vedere, A.A.A.S. este instituția de specialitate a administrației publice centrale care, în numele statului, are controlul, supravegherea și urmărirea societăților comerciale în ceea ce privește gradul de realizare a obligațiilor stabilite de lege și prin contractele încheiate în domeniul privatizării.
Aceasta nu semnifică implicarea A.A.A.S. doar în administrarea acțiunilor pe care statul le are în portofoliu, ci include dreptul la orice acțiune contractuală sau extracontractuală care, în conexiune cu procesul de privatizare, presupune conservarea unui drept al statului.
În acest sens, imputându-se pârâtei încălcarea obligațiilor statuate de art. 12 din Legea nr. 137/2002, A.A.A.S., ca instituție publică implicată, valorifică un drept conferit al statului prin legile din domeniul privatizării.
Din acest punct de vedere, acțiunea se exercită de autoritatea publică implicată în privatizare, reclamanta A.A.A.S., care are legitimare procesuală activă iar dezlegările date acestei chestiuni de drept în apel sunt corecte.
Sub un alt aspect, recurenta a invocat hotărârea civilă nr. 228/23.10.2018 pronunțată de Tribunalul Dolj prin care a fost desființată rezoluția directorului Registrului Comerțului, cu nr. 31.08.2018, privind înregistrarea cererii A.A.A.S. a mențiunilor privind majorarea capitalului social al S.C. A. S.A., definitivă prin neapelare.
Instanța de recurs arată că nici evocarea acestui înscris nu se repercutează asupra calității procesuale a A.A.A.S. În cauză, în sensul solicitat de recurentă. Împrejurarea că s-a respins cererea de menționare a majorării capitalului societății pârâte cu valoarea terenurilor pentru care s-au emis cerificate de atestare a drepturilor de proprietate asupra unor terenuri nu infirmă legitimarea A.A.A.S. de a solicita, ca instituție publică implicată în controlul privatizării, prin acțiune separată, daunele determinate tocmai de neefectuarea acestei operațiuni, conform art. 12 din Legea nr. 137/2002.
În fine, ultimul aspect prezentat de pârâtă în susținerea recursului declarat este determinat de cauza cererii de chemare în judecată, fundamentul pretenției, reiterând că acesta s-a bazat pe răspunderea civilă delictuală determinată de faptul, pretins ilicit, de a fi vândut terenurile pentru care s-au emis certificatele de atestare a proprietății seria M03 nr. 9136 seria MO nr. 9138/31.04.2004 și că nicio dispoziție legală nu recunoaște, în aceste limite, dreptul A.A.A.S. de a promova acțiuni.
Înalta Curte de Casație și Justiție arată că în considerentele precedente, analizând primul motiv de casare, a răspuns criticilor referitoare la stabilirea fundamentului juridic al pretenției, iar aceste aspecte nu vor fi reluate.
În plus, în măsura în care recurenta consideră că această critică reprezintă un argument suplimentar al demonstrării lipsei calității procesuale active a A.A.A.S., instanța de recurs reafirmă că A.A.A.S., ca instituție publică implicată, acționează pentru valorificarea un drept conferit al statului prin legile din domeniul privatizării, inclusiv pentru drepturi care rezultă din neîndeplinirea de către societățile implicate a obligațiilor prevăzute de lege în acest domeniu. Cum fundamentul acțiunii îl reprezintă, astfel cum rezultă explicit din cererea de chemare în judecată, încălcarea obligațiilor pozitive stabilite în sarcina pârâtei prin art. 12 din Legea nr. 137/2002, titularul acțiunii a cerut instanței de judecată să angajeze răspunderea socială pentru pagubele determinate de această împrejurare.
Astfel, găsind nefondate criticile deduse instanței de recurs prin motivele de casare, în temeiul art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul, constatând că decizia din apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material și procesual.
| ← Acțiune în răspundere. Încălcarea de către instanță a... | Cerere de recuzare anulată ca netimbrată. Consecințe în... → |
|---|
