Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 847/2013. Judecătoria ADJUD

Sentința nr. 847/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 119/173/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.

COMUN 2011

SENTINTA CIVILA Nr. 847/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M. C.

Grefier L. V.

Pentru azi fiind amanata pronuntarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C.URBIS S.A. cu sediul in A., ., . V. și pe pârâta S.C. UTILITĂȚI P. MUNICIPALE SRL A., judetul V., având ca obiect anulare somație de plată..

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din 17.10.2013 când au fost puse concluzii pe fondul cauzei, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi 24.10.2013 .

INSTANȚA

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr._, S.C. URBIS S.A. a solicitat anularea sentintei civile nr. 1128/2012 a Judecatoriei A., pe care a apreciat-o ca fiind netemeinica si nelegala.

In motivare, a aratat ca in mod gresit instanta a admis cererea privind somatia de plata, creanta pretinsa de creditoare neavand caracterul cert cerut de lege. A precizat ca neplata facturilor se datoreaza neexecutarii de catre creditoare a obligatiilor contractuale de a transmite catre ceilalti asociati situatia cheltuielilor si venituirlor asociatiunii, pentru inregistrarea contabila. A mai aratat ca, fata de aceste obiectii, solutionarea cauzei implica o cercetare a fondului litigiului, care nu se putea face pe calea procedurii speciale a somatiei de plata.

In drept, a fost invocat art.8 din OG nr.5/2008.

Parata nu a formulat intampinare, insa a depus la dosarul cauzei inscrisuri in probatiune.

Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca:

Prin cererea inregistrata la nr._, creditoarea S.C. UTILITATI P. MUNICIPALE A. S.R.L a solicitat emiterea somatiei de plata impotriva debitoarei S.C. URBIS S.A. pentru suma de 59.244,89 lei sold ramas de plata la data de 30.09.2012, suma reprezentand contravaloarea contributiei in numerar pe care debitoarea o are fata de creditoare conform contractului de asociatiune in participatiune nr. 102/30.11.2010, cap.IV, art. 4.3, lit. c, republicat in baza HCL nr. 24/2011 si HCL nr. 115/2011 si la plata dobanzii soldului restant, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii a aratat ca suma pretinsa este datorata de catre debitoare in baza contractului de asociatiune in participatiune nr. 102/30.11.2010 si a facturilor emise in desfasurarea activitatii care face obiectul asocierii.

Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii, aratand ca, creanta invocata nu este certa, nefiind astfel indeplinite conditiile prev. de O.G. nr. 5/2001, invocand in aparare exceptia de neexecutare a contractului. A aratat ca in cauza creditoarea nu a respectat obligatia de a transmite celorlalti asociati pe baza de decont cheltuielile si veniturile asociatiunii, pentru inregistrare contabila, nefiind respectate disp. art. 6.1 din contract, astfel ca a luat decizia de a sista platile.

Prin sentinta civila nr. 1128/2012 a fost admisa cererea creditoarei, apreciindu-se ca sunt intrunite conditiile referitoare la caracterele creantei de certitudine, lichiditate si exigibilitate.

Analizand inscrisurile dosarului nr._ in care a fost pronuntata sentinta civila ce se solicita a fi anulata, instanta retine ca suma solicitata in cauza rezulta din facturile emise in baza contractului incheiat intre parti, facturi care au fost insusite de catre debitoare prin semnatura si stampila, sumele nefiind contestate si fiind efectuata chiar si o plata partiala din prima factura.

De altfel, prin chiar concluziile scrise depuse, . mentinut pozitia exprimata prin intampinarea formulata anterior si nu a inteles sa conteste faptul ca ar datora aceste sume, aratand doar motivul pentru care nu intelege sa le plateasca.

Instanta constata ca in mod corect exceptia de neexecutare a contractului a fost calificata ca fiind o aparare de fond si analizata ca atare, constatandu-se intemeiat ca certitudinea creantei in cauza nu este influentata in vreun fel de dispozitiile din contract pretinse a nu fi fost respectate de catre creditoare. Mai mult, instanta retine ca exceptia de neexecutare este specifica contractelor sinalagmatice, in care drepturile si obligatiile partilor sunt reciproce si interdependente, in cazul acestor contracte o parte putand refuza executarea propriei obligatii motivat de neexecutarea de catre cealalta parte a obligatiei corelative. Partile din cauza de fata nu se gasesc . situatie, relatia contractuala care le leaga nefiind una specifica contractelor descrise mai sus. Obligatia creditoarei de a transmite asociatilor deconturile de venituri si cheltuieli nu poate fi privita in nici un caz ca fiind corelativa celei care ii incumba debitoarei referitor la plata facturilor emise.

Mai mult, motivatia prezentata de debitoare in sustinerea cererii in anulare este in contradictie cu demersul pe care aceasta l-a facut la data de 15.02.2013, cand, prin anexa nr.1 la Contractul nr.57 din aceeasi data (f27), se angajeaza sa achite debitul restant catre creditoare pana la 01.04.2013.

Rezulta, in consecinta, ca suma solicitata cu titlu de debit restant este certa, lichida si exigibila, ca cererea creditoarei este intemeiata si ca sentinta civila nr. 1128/2012 a Judecatoriei A. este legala si temeinica.

Pentru aceste motive, urmeaza a fi respinsa cererea in anulare ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea in anulare inregistrata sub nr._ privind pe reclamanta S.C.URBIS S.A. cu sediul in A., ., . V. și pe pârâta S.C. UTILITĂȚI P. MUNICIPALE SRL A., judetul V., ca nefondata.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013.

Președinte,

D. M. C.

Grefier,

L. V.

Red.CDM/22.11.2013

Tehnoredact.L.V.

4 ex./29.11. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 847/2013. Judecătoria ADJUD