Contestaţie la executare. Încheierea nr. 20/2013. Judecătoria ADJUD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 3062/173/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A.
COMUN 2011
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Comanesu C.
Grefier A. M. N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatoarea L. A. domiciliata in Focsani,.,.,judet V. și pe intimatele S.C.BANCPOST S.A.-S. FOCȘANI cu sediul in Focsani, judet V., B.E.J. M. B. C. cu sediul in A., judet V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut in sedinta publica a raspuns contestatoarea lipsa fiind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care;
Instanta precizeaza ca s-a dat termen azi si pentru solutionarea cererii de ajutor public judiciar.
Contestatoarea precizeaza ca a platit si a facut si dovada platii insa nu intelege de ce debitul restant a ramas acelasi, invedereaza instantei ca i-a fost sistata poprirea si acum i se cer 1.500 lei pe luna,arata ca nu poate plati aceasta suma intrucat salariul ei este de 700 lei.
Instanta din oficiu invoca si pune in dicutie exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei A. .
Contestatoarea avand cuvantul pe exceptia invocata precizeaza ca nu are nimic impotriva, asa a fost invatata sa depuna contestatie.
INSTANȚA
Asupra cauzei de fata, instanta constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr._ la aceasta instanta, contestatoarea L. A., domiciliata in Focsani, ., ., a contestat in contradictoriu cu intimate . sediul in Bucuresti, sect.2, ..6A, prin S. Focsani, cu sediul in Focsani, ., nr.43, jud. V., formele de executare din dos. nr. 638/2012 al B. M. B. C. din A., solicitand si suspendarea executarii silite.
In motivarea contestatiei, a aratat ca este urmarit imobilul proprietatea sa, desi prin poprire si prin plata personala a fost deja platita o suma consistenta din debit si ca se cer cheltuieli de executare nejustificate, noua forma de executare demarata neavand legatura cu vreo creanta certa.
Si-a intemeiat in drept contestatia pe dispozitiile art. 399 C.pr.civ.
In cauza a formulat si cerere de ajutor public judiciar cu privire la cautiune.
De si legal citata, intimata nu a formulat intampinare in cauza.
La termenul din 20.11.2013, din oficiu a fost invocata exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei A..
Cu privire la aceasta exceptie contestatoarea a aratat ca lasa la aprecierea instantei, aratand ca a depus cererea la Judecatoria A. pentru ca asa a fost sfatuita..
Referitor la exceptia de necompetenta teritoriala, care are prioritate fata de celelalte cereri formulate in cauza, instanta constata ca cererea de executare silita a titlului executoriu contract de credit nr. 400CE_/22.08.2006 privind pe L. A. fost inregistrata la B. M. B. C. la data de 03.05.2012. Rezulta din publicatia de vanzare imobiliara, depusa la dosar, ca aceasta a fost afisata la Judecatoria Focsani ca instanta de executare.
In aceste conditii este evident ca executarea silita este inceputa anterior intrarii in vigoare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, care a intrat in vigoare la data de 15.02.2013.
Potrivit art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, dispozitiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa ., astfel ca in privinta cererilor care vizeaza executarea silita cum este contestatia care face obiectul prezentei cauze, sunt aplicabile dispozitiile de procedura ale vechiului cod, inclusiv cele care stabilesc competenta instantei.
Astfel, conform art.373 al.2 C.pr.civ., instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Avand in vedere ca domiciliul debitoarei (contestatoarea) se afla in Focsani, jud. V., competenta teritoriala de solutionare a cauzei apartine Judecatoriei Focsani.
F. de aceste argumente, instanta urmeaza a declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea judecatoriei Focsani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia de necompetenta teritoriala invocata din oficiu.
Declina competenta de solutionare a cauzei, avand ca obiect contestatie la executare, privind pe contestatoarea contestatoarea L. A., domiciliata in Focsani, ., ., jud. V., in contradictoriu cu intimate . sediul in Bucuresti, sect.2, ..6A, prin S. Focsani, cu sediul in Focsani, ., nr.43, jud. V. si B. M. B. C. din A., in favoarea Judecatoriei Focsani.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 20.11.2013.
Președinte, C. C. | ||
Grefier, A. M. N. |
Red CC/28.11.2013
Tehn NAM
5 EX/29.11.2013
← Grăniţuire. Sentința nr. 566/2013. Judecătoria ADJUD | Validare poprire. Sentința nr. 627/2013. Judecătoria ADJUD → |
---|