Anulare act. Sentința nr. 1966/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1966/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 8688/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1966/2013
Ședința publică din 13.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. H. D.
GREFIER: G. D. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâtele . și . - S. A. I., având ca obiect anulare act, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat J. L. M. și pentru pârâta S.C. V. S.A. avocat C. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta S.C. V. S.A. - S. A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul pârâtei S.C. V. S.A. arată că nu deține acte adiționale la contractul de credit.
Avocatul reclamantului arată că în temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 C.p.c., precizează punctul 5 al acțiunii, în sensul că solicită obligarea pârâtelor să restituie sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de rezervă de la data încheierii convenției, respectiv 28.03.2007.
Avocatul pârâtei S.C. V. S.A. invocă excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, solicitând admiterea acesteia.
Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției, deoarece sancțiunea aplicabilă unei clauze abuzive este nulitatea absolută, care poate fi solicitată instanței de judecata oricând.
Instanța se va pronunța prin sentință asupra excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, invocată de avocatul pârâtei S.C. V. S.A.
Avocatul reclamantului și avocatul pârâtei S.C. V. România S.A. declară că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închisă faza de probațiune și acordă cuvântul pe fond.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru care depune la dosar chitanța nr. 39/24.04.2013.
Avocatul pârâtei S.C. V. S.A. solicită respingerea acțiunii ca nefondată, în primul rând, pentru că în prezent convenția de credit nu mai este în ființă, creditul fiind rambursat și, în al doilea rând, pentru că a doua condiție prev. de art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu este îndeplinită, respectiv existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Avocatul reclamantului arată că la momentul promovării acțiunii era în ființă convenția de credit, în luna martie aceasta a încetat, prin ajungerea la termen.
În temeiul art.150 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea precizată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 27.12.2012 sub număr de dosar_, reclamantul P. G. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele . și . - S. A. I., ca prin hotărârea ce o va pronunța:
I. Să constate nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/28.03.2007 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit. d „Data ajustării dobânzii” din condițiile ale convenției de credit;
- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 3.11 (comision de rezervă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 5 lit. a „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- pct. 3.5 „comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită.
II. Să dispună desființarea planului de rambursare credit în ce privește clauzele menționate la pct. 1.
III. Să dispună obligarea pârâtelor la plata comisionului de risc și a comisionului de rezervă credit achitat de reclamant începând cu data încheierii convenției, respectiv 28.03.2007 și până la data soluționării irevocabile a cauzei, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data încasării și până la data plății efective.
IV. Să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de împrumutat, a încheiat convenția de credit nr._/28.03.2007, valoarea creditului obținut fiind de 8000 lei.
Reclamantul consideră abuzive clauzele contractuale menționate în acțiune, ceea ce face cauza convenției să fie ilicită. Astfel, cu toate că dobânda stipulată în contract în cuantum de 11,9% pe an a fost prevăzută ca fiind fixă, în pct. 3 lit. d din convenție se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizuii structura dobânzii în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”.
La pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „costuri suplimentare” cu toate că dobânda prevăzută în convenție a fost stabilită ca fiind variabilă.
La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3,5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit comisionul de risc în cuantum de 0,45% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Clauzele din convenția de credit sunt ilicitate și abuzive și, pe cale de consecință, au o cauză ilicită pentru faptul că banca a pus la dispoziția reclamantului un formular tipizat de contract al cărui clauze nu au putut fi negociate de către reclamant, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă.
Prin urmare, banca a transformat tacit contractul d e credit într-unul de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive, deoarece nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamantului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Clauzele prev. la pct. 3 lit. d „data ajustării dobânzii” din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.10 D. din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției sunt abuzive și pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, încălcându-se astfel dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Cu privire la comisionul de risc, reclamantul arată că acesta a fost prevăzut în convenția de credit fără să se specifice ce reprezintă acest comision de risc și chiar dacă a adus garanții pentru executarea contractului.
În drept, au fost invocate prev. art. 969, 948, 969 Cod civil, art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 274 C..
În dovedirea acțiunii s-a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri.
Reclamantul a depus la dosar, în copie, convenția de credit_/28.03.2007 (f. 27-36).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C. V. România S.A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece contractul de credit este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, este însoțit de garanții și constituie titlu executoriu. Prin dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. g) din Normele Băncii Naționale Române (BNR) nr. 17 din 18.12.2003, riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia.
Pârâta a mai arătat că există și alte categorii de risc pe care o bancă trebuie să le ia în considerare (riscul de tara, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanțiilor sau a altor piețe cu implicare directă asupra costurilor de creditare).
S-a mai precizat de către pârâtă că, clauza reglementată la art.5 din convenția de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Comisionul de risc este parte a prețului contractului și nu este echivalent al garanției reale imobiliare – ipoteca.
Pârâta S.C. V. România S.A. a susținut că prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, ca urmare a semnării convenției/convențiilor, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 C. civil.
S-a solicitat de către pârâta S.C. V. România S.A. a se avea în vedere că admiterea acțiunii deduse judecății nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate, având în vedere că contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.
De asemenea, pârâta S.C. V. România S.A. a susținut că, clauza reglementată de art. 3 lit. d din convenția de credit a fost negociată și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 969 C. civil, Legea nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE,, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954 și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
La termenul de judecată din data de 13.05.2013 pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, invocată de pârâta ., instanța constată că aceasta este întemeiată, deoarece potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, iar de la data încheierii convenției, respectiv 28.03.2007 și până la data formulării acțiunii, 27.12.2012, au trecut mai mult de trei ani, astfel că fiind vorba de un contract cu executare pro rata sunt prescrise toate prestațiile solicitate a fi restituite care au fost plătite anterior datei de 27.12.2009.
La data de 28.03.2007 între părți s-a încheiat convenția de credit nr._, conform căreia creditul obținut de reclamant este de 8000 lei, rambursabil în 60 de luni de la data încheierii convenției.
La pct. 3 d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, deși la pct.3 se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „11,9% p.a dobândă fixă”, conform convenției de credit.
La pct.3.10 din secțiunea condiții generale se stipulează ca D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.
La pct. 3.11 din condiții generale s-a prevăzut constituirea unui comision de rezervă datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la BNR. Valoarea acestui comision este stabilită în funcție de valoarea obligației băncii care își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision în condițiile în care obligația băncii față de BNR crește/se diminuează/se elimină. Comisionul de rezervă se acumulează zilnic și se calculează la soldul creditului pentru un număr de zile calendaristice începând cu data primei trageri. În perioada de calcul a comisionului se include prima zi și se exclude ziua până la care se face calculul.
La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,45% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a convenției de credit.
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosar la filele 85-96. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză nu s-a făcut dovada ca respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
Cu privire la comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc de 0,45 % aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:
În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
Comisioanele de risc și de rezervă nu se justifică, ținând cont că asupra bunurilor mobile prezente și viitoare ale reclamantului erau afectate de un drept de gaj general în favoarea băncii. Pe de altă parte, comisionul de rezervă, în conținutul prevăzut în contract, este o problemă de raporturi juridice între banca pârâtă și BNR care nu ar trebui să se repercuteze asupra raporturilor juridice dintre bancă și clienții săi. Un astfel de comision constituie o clauză abuzivă, pentru că este expresia unor raporturi juridice străine de contract, formularea sa și calculul cuantumului necesită cunoștințe de specialitate aprofundate, iar banca nu a făcut dovada explicării acestui comision.
Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Dispoziția legală de mai sus nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamantului este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
În ceea ce privește determinarea economică a ratei dobânzii, nu au nici o relevanță susținerile pârâtei în soluționarea prezentului litigiu, din moment ce clauzele ce stabilesc rata dobânzii trebuie interpretate în favoarea reclamanților, pentru motivele mai sus menționate. O altfel de interpretare ar însemna că s-ar nesocoti principiul fundamental al previzibilității obligațiilor contractuale asumate de reclamanți.
În speța dedusă judecății nu se contestă că pârâta a stabilit unilateral dobânda fixă, ci se contestă posibilitatea modificării cuantumului acesteia în mod unilateral de către bancă, fără acordul reclamantului și fără a se stabili măcar criteriile în funcție de care ar putea opera această modificare.
În cauză nu s-a făcut dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse, iar în plus pct.1 a) din Anexa la Legea 193/2000 care dau dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, dacă există o motivație întemeiată, s-ar putea aplica doar în situația în care, dobânda stipulată ar fi variabilă, nu și atunci când este stabilită în cuantum fix.
Susținerea că art.4 al Directivei nr.93/13/CEE ( transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.
Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în cf. cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art.22, pct.1 lit. d din Legea 571/2003 privind codul fiscal potrivit cărora contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul General ținut de banca națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).
Mai mult pârâta pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și de rezervă putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamantului, cu toate că acesta a suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit.
Instanța apreciază că și dacă aceste comisioane de risc și de rezervă ar face parte din preț, ele nu sunt supuse excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu sunt prevăzute în mod clar și inteligibil, deoarece aceste comisioane nu sunt definite și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul fiecărui comision.
Nulitatea lipsește actul de cauză juridică în mod retroactiv, subzistând obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit este un contract cu executare succesivă. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire-înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art.1092 cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații. În privința invocării de către pârâtă a imposibilității uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte, instanța constată că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată., astfel încât nu se poate vorbi în speța de față despre o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților. De altfel art. 13 din Legea 193/200 invocat de pârâtă nu este aplicabil în cauză, deoarece reclamanții nu a urmat procedura plângerii la autoritatea pentru protecția consumatorilor, ci au optat pentru acțiune în fața instanței, fiind aplicabile deci dispozițiile art. 14 din Legea nr.193/2000. Instanța nu poate să stabilească limitele unui nou cadru contractual, deoarece nu i s-a cerut de reclamanți acest lucru, iar în plus practica Curții Europene de Justiție ( C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Din această perspectivă și având în vedere considerentele anterior reținute cu privire la comisionul de risc și comisionul de rezervă instanța va constata nulitatea absolută a clauzelor sus menționate, va dispune desființarea acestora, dar nu va putea obliga pârâtele la plata dobânzii legale la sumele încasate cu titlu de comisioane, deoarece în acest caz de restituire nu este vorba de datorii comerciale pentru care să poată fi aplicată dobânda legală.
Față de cele reținute mai sus instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamant și, în consecință:
I. Va constata nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/28.03.2007 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit. d „Data ajustării dobânzii” din condițiile ale convenției de credit;
- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 3.11 (comision de rezervă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 5 lit. a „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- pct. 3.5 „comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției.
II. Va dispună desființarea planului de rambursare credit în ce privește clauzele menționate la pct. 1.
III. Va dispune obligarea pârâtelor la plata comisionului de risc și a comisionului de rezervă credit achitat de reclamant începând cu data de 27.12.2009 și până la data de 27.03.2013.
În temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 Cod procedură civilă, având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, instanța va obliga pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, invocată de pârâta S.C. V. România S.A.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. G., domiciliat în comuna Scărișoara, ., jud. A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, Sectorul 2, și S.C. V. R. SA – S. A. I., cu sediul în A. I., ., . și în consecință:
Constată nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/28.03.2007 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit. d „Data ajustării dobânzii” din condițiile ale convenției de credit;
- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 3.11 (comision de rezervă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 5 lit. a „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- pct. 3.5 „comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției.
Dispune desființarea planului de rambursare credit în ce privește clauzele menționate la pct. 1.
Dispune obligarea pârâtelor la plata comisionului de risc și a comisionului de rezervă credit achitat de reclamant începând cu data de 27.12.2009 și până la data de 27.03.2013.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. H. D. G. D. M.
Red. C.H.D.
Tehnored. G.D.M./5 ex./20.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 990/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 464/2013.... → |
|---|
