Anulare act. Sentința nr. 564/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 564/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 7587/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 564/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - L. B.
Grefier - A. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții L. R. D. și L. D. în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMANIA SA și O. B. ROMANIA SA - Sucursala A. I., având ca obiect anulare act, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. A. M. pentru reclamanți, lipsă fiind pârâtele prin reprezentanți legali și convenționali.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul ales al reclamanților depune concluzii scrise prin care solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, iar pe fondul cauzei solicită admiterea cererii.
Având cuvântul pe excepțiile invocate de pârâta O. B. România SA prin întâmpinare, apărătorul ales al reclamanților solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, respingerea excepției netimbrării, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de ordin 2 și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul V. Apreciază că excepția lipsei de obiect a primelor trei capete de cerere este o apărare de fond și nu o excepție propriu-zisă.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, solicită respingerea acesteia invocând dispozițiile art.7 alin.1 și 2 coroborat cu art.10 pct.1, 4 și art.12 Cod procedură civilă.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2012, sub dosar nr._, reclamanții L. R. D. și L. D. au chemat în judecată pârâtele . SA și . - Sucursala A. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
- să se constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art.8 pct.8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr.C_ încheiat la data de 07.11.2007
- să se dispună modificarea acestei clauze contractuale în sensul stabilirii unei dobânzi variabile în funcție de LIBOR CHF 3L + Marja de dobândă a băncii, marja de dobândă a băncii fiind marja percepută în momentul încheierii contractului și calculată prin scăderea din dobânda curentă de 5.7% pe an a indicelui LIBOR valabil pentru data încheierii contractului
- să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor de bani achitate de subsemnații, cu titlu de dobândă, în plus față de dobânda calculată conform capătului 2 de cerere, sumă actualizată cu indicele de inflație
- să se constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art.9 pct.9.1 din Contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare
- să fie obligate pârâtele la plata către subsemnații a sumei de bani reținute cu acest titlu
- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 07.11.2007, au încheiat cu Banca Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C_, prin care subsemnații am împrumutat suma de 44.500 CHF, pe o perioadă de 360 luni.
1. Conform clauzei 8.1. din Contract „la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 5.7%. Dobânda se stabilește în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă”.
Clauzele contractului de credit au fost stabilite de bancă, unilateral fără a fi aduse în prealabil la cunoștința subsemnaților și fără a exista posibilitatea negocierii acestora. Banca ne-a pus la dispoziție un Contract standard, fără a avea posibilitatea negocierii nici unei clauze, subsemnații având doar posibilitatea de a fi de acord sau nu în ziua semnării acestuia, după ce în prealabil s-au făcut demersurile premergătoare încheierii contractului de către subsemnații (ipotecă, evaluare, etc.) ce au implicat costuri nerambursabile.
În materia contractelor de consum atât legiuitorul european cât și cel național au dat posibilitatea instanței de a modifica clauzele unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta conține clauze abuzive, o asemenea intervenție nefiind de natură a încălca principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art.969 alin.1 C.civil, întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât nu încalcă buna credință și bunele moravuri. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu buna credință sau bunele moravuri.
Interpretând prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
În ceea ce privește prima condiție, aceea a negocierii clauzelor contractuale, dintr-o simplă lecturare a contractului reiese în mod evident că este vorba de un contract standard pre-formulat. De altfel este de notorietate că atât condițiile generale cât și condițiile speciale din contractele de credit sunt pre-formulate și identice pentru toți clienții neputându-se solicita și obține modificare acestora de către client.
Analizând clauza criticată și sub aspectul echilibrului contractual, apreciem că aceasta în modalitatea în care este formulată creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamanților. Clauza oferă dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu reclamanții, banca asumându-și doar obligația încunoștințării lor. Mai mult mențiunile sunt neclare, banca neexplicând ce reprezintă politica băncii și nici periodicitatea care se ia în calcul, privind variația Liborului în funcție de care banca modifică dobânda dând posibilitatea băncii să modifice dobânda doar în avantajul ei, respectiv când Libor crește.
Chiar dacă s-a acordat dreptul reclamanților de rezilia contractul în cazul în care nu ar fi de acord cu noul cuantum al dobânzii și de a restitui ratele scadente și dobânzile aferente, analizând în concret situația este evident că reclamanții nu aveau în realitate această posibilitate, având în vedere cuantumul ridicat al sumei împrumutate.
2. În ceea ce privește comisionul de acordare, de asemenea apreciază că această prevedere contractuală este nulă absolut, clauza fiind abuzivă, nefiind negociată cu reclamanții și creând un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților contractante.
Astfel pct.9.1. lit.a din Contract prevede că banca percepe 2% din suma inițială cu titlu de comision de acordare. Nu se menționează care ar fi rațiunea reținerii acestui comision de acordare sau care sunt operațiunile specifice îndeplinite de bancă pentru ca reclamanții să fie obligați a achita acest comision de acordare. Prin reținerea acestui comision de acordare s-a creat un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților contractante, reclamanții fiind obligați să plătească pentru servicii care nu au fost enunțate și care nu au fost îndeplinite de bancă.
Reclamanții au arătat că, deși în temeiul art.7201 Cod procedură civilă au convocat pârâta la Conciliere la data de 14.09.2012, aceasta nu a dat curs solicitării.
În drept: art.969 Cod civil, Legea nr.193/2000.
În probațiune, s-au anexat: Contract de credit, Act adițional nr.2, practică judiciară, Convocare conciliere, împuternicire avocațială (fl.5-22).
La data de 07._ pârâta de ordin 1 O. B. România SA a formulat întâmpinare (fl.27-33) prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de ordin 2 Sucursala A. I., excepția lipsei de obiect a primelor trei capete de cerere, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul 5 de cerere, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, pârâta de ordin 2 a arătat că potrivit prevederilor art.5 Cod de procedură civilă „Cererea se face la instanța domiciliului” asta fiind regula. Competența alternativă a instanțelor poate interveni numai în cazul în care părțile nu s-au înțeles în mod expres cu privire la instanța competentă să judece litigiile intervenite cu privire la executarea unui contract.
Potrivit prevederilor art.19.2 din contractul de credit nr.C2204/3100/ 5650/2007, „În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești de drept comun din România, din localitatea în care este înregistrat sediul social al băncii”, iar sediul Băncii este situat în București, sector 1.
Cu privire la excepția netimbrării, pârâta de ordin 2 a arătat că prin capetele nr.4 și 5 ale cererii de chemare în judecată se solicită și restituirea unei sume de bani, motiv pentru care invocă această excepție, apreciind că trebuie timbrat la valoare potrivit art.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei A. I. din cadrul O. B. ROMÂNIA SA, s-a arătat că potrivit art.43 (1) din Legea nr.31/1990: „Sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, și se înregistrează, înainte de începerea activității lor în registrul comerțului din județul în care vor funcționa” și având în vedere că potrivit prevederilor OUG nr.99/2006, dispozițiile cuprinse în Legea nr.31/1990 se aplică și instituțiilor de credit, pârâta de ordin 2 apreciază că Sucursala A. I. din cadrul O. B. ROMÂNIA SA nu are calitate procesuală pasivă în această cauză.
Cu privire la excepția lipsei de obiect a primelor trei capete de cerere, referitoare la constatarea caracterului presupus abuziv al art.8.1 din contractul C_ /2007 (anexa 1), la modificarea acestei clauze și la restituirea sumelor achitate în baza acestei clauze, raportat la faptul că respectiva clauză nu mai are conținutul arătat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, ca urmare a modificării acesteia. Începând cu data de 21.09.2010, prin punerea in aplicare a prevederilor art.37 din OUG nr. 50/2010.
1. În fapt, conținutul art.8.1 din contractul de credit este modificat, începând cu data de 21.09.2010 prin efectul legii, în conformitate cu prevederile art.37 din OUG nr.50/2010 coroborat cu prevederile art.95 din OUG nr.50/2010 Prin urmare, începând cu data de 21.09.2010 clauza prevăzută la art.8.1 din contractul inițial nu se mai regăsește in contractul de credit.
Clauza prevăzuta la art.8.1 din contractul de credit inițial avea următorul conținut la data încheierii contractului: „Art. 8.1: La data încheierii prezentului contract, dobânda curenta este de 5,7%. Dobânda se stabilește în forma procentuală ca rata anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda curentă poate fi modificată unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR/ LIBOR/ BUBOR etc.) fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate”.
În fapt, la data de 21.06.2010 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010.
Potrivit prevederilor art.95 din OUG 50/2010: „(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgentă.
(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.2 este considerată acceptare tacită.”
Reclamanții nu au semnat actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010, iar contractul a fost modificat prin acceptare tacita.
Prin urmare, art.8.1 nu se mai regăsește în contract în forma inițială, acest articol fiind modificat prin punerea in aplicare a prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010: „ a) contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportată la fluctuațiile Indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării creditului” și are următorul conținut conform anexei la actul adițional de conformare cu OUG nr.50/2010: „3.1 La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de........și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referința+marja băncii...
3.2 Rata dobânzii se stabilește în forma procentuală, ca rata anuala de dobândă.
3.3 Rata de dobânda este variabilă și se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referință astfel: pentru credite în RON dobânda de referință este ROBOR la 3 luni, pentru credite în EUR dobânda de referință este EURIBOR la 3 luni, pentru credite în CHF dobânda de referință este LIBOR CHF la 3 luni......”
3.5 Noul procent de dobândă modificat trimestrial datorită variației dobânzii de referință va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei notificări, conform cu opțiunea scrisă a acestuia conform art......din prezentul act adițional, nefiind necesară încheierea unui act adițional....”.
2. În data de 18.08.2011 a fost semnat actul adițional nr.1/2011 (anexa 3). Potrivit prevederilor art.II din actul adițional: „/a expirarea celor 6 luni, rata dobânzii se va calcula conform formulei de calcul indicată în cadrul art.8: „dobânda” cu o valoare a marjei de 6.77%”.
Prin urmare, la data semnării actului adițional nr.1/2011, formula de calcul a ratei dobânzii era marja băncii + dobânda de referință, formula stabilită la data de 21.09.2010, conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/ 2010.
3. La data de 09.08.2012 a fost semnat actul adițional nr.2/09.08.2012 (anexa 4). Potrivit prevederilor art.1 „se rescrie integral art. 8 din contractul de credit......după cum urmează: 8,1 Rata dobânzii curente ce urmează a se aplica creditului este de 6,88% si va fi variabila trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referința + marja băncii.”
Prin urmare, începând cu data de 21.09.2010, clauza prevăzuta la art.8.1 din contractul inițial a fost modificata conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010, astfel ca primele trei capete de cerere au rămas fara obiect.
De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul 5 de cerere, referitor la restituirea sumei percepute cu titlul de comision de acordare.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond absoluta, care prin regimul sau juridic impune analiza condițiilor de exercițiu ale acțiunii, printre care si aceea a termenului în care poate fi exercitata chiar si din oficiu.
Prescripția este definita ca fiind sancțiunea care lovește posibilitatea de exercitare a acțiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silita a obligației civile corelative neexercitate de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripție stabilit de lege
Prin urmare, acțiunea formulată de reclamanți poartă asupra unui drept patrimonial de creanță, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, coroborat cu dispozițiile generale înscrise în art.1 din susmenționatul act normativ: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitam instanței sa tina cont de data plații comisionului 07.11.2007* (conform art.9.1 din contract) și data introducerii acțiunii: 15.11.2012 și să rețină că are aplicabilitate termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958.
Întrucât perceperea acestui comision s-a realizat la data semnării creditului (07.11.2007), iar de la data perceperii acestui comision si pana la momentul formulării cererii de chemare in judecata s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
1. Reclamanții au depus la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor A. o sesizare având ca obiect verificarea clauzei prevăzute la art.8.1 din contract, raportat la prevederile Legii nr.193/ 2000.
In urma răspunsului subscrisei (anexa 5), Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor A. a încheiat un proces verbal de constatare (anexa 6) prin care a constatat faptul ca subscrisa a respectat prevederile legale aplicabile contractului de credit (inclusiv prevederile Legii nr.193/2000) si nu a luat nicio măsura împotriva subscrisei.
2. În data de 07.11.2007 reclamanții au încheiat cu O. B. Romania S.A un contract de credit de nevoi personale garantat cu ipoteca. Acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamanților. Contractul a fost încheiat prin acordul pârtilor. Reclamanții nu au solicitat in scris modificarea sau negocierea clauzelor propuse de subscrisa, inainte de semnarea contractului. In luna mai 2008 subscrisa a modificat rata dobânzii in conformitate cu prevederile contractuale, iar reclamanții au fost înștiințați conform prevederilor art.8.3 din contract. In data de 27.12.2008 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.174/2008 prin care erau completate prevederile OG nr.21/1992 (art.93 lit.h).
Potrivit art.II din OUG nr. 174/2008: "Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, ...., se modifică șl se completează după cum urmează: ...9. După articolul 9 se introduc unsprezece noi articole, articolele 9M-9M1, cu următorul cuprins: ....... Art. 9A3. - în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli:.......h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator;"
Prin urmare, începând cu data intrării in vigoare a prevederilor OUG nr. 174/2008 prin care au fost completate prevederile OG nr.21/1992, subscrisa nu mai avea dreptul sa modifice clauzele referitoare la costuri decât prin semnarea unui act adițional.
În data de 21.06.2010 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Potrivit dispozițiilor art.95 din OUG nr.50/2010: „(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.2 este considerată acceptare tacită.”
În conformitate cu prevederile art.95 (5) din OUG nr.50/2010 clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010. inclusiv prin indicarea in contractul de credit a formulei de calcul a ratei dobânzii expres prevăzuta de legiuitor în art.37 lit.a) din OUG nr.50/2010: „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportatei la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului.”
Astfel, prevederile art.8.1 din contractul de credit au fost modificate de drept conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010.
Prin actul adițional din data de 18.08.2011 (anexa 3) subscrisa a scăzut rata dobânzii cu 1 punct procentual pe o perioada de 6 luni de zile, fapt ce denota buna credința a subscrisei.
Prin actul adițional din data de 09.08.2012 (anexa 4) subscrisa a scăzut rata dobânzii cu 1 punct procentual pe o perioada de 6 luni de zile, fapt ce denota buna credința a subscrisei.
2. Cu privire la capătul 1 de cerere, solicitam instanței sa constate ca in contractul de credit nu există nici o clauza abuziva si sa respingă acest capăt de cerere.
În fapt, conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, o clauză contractuală va fi considerată abuzivă doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) clauza nu a fost negociată cu clientul/consumator, adică aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe plata produsului sau serviciului respectiv;
b) încalcă exigențele bunei - credințe;
c) clauza nenegociată prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților datorită efectului pe care-l imprimă contractului respectiv clauza.
Pârâta a arătat faptul ca niciuna din condițiile prevăzute în art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 nu este întrunită în cazul clauzelor menționate în cererea de chemare în judecată.
În contractul semnat între părți nu se găsește nici o clauză abuzivă.
Contractul a fost semnat prin acordul pârtilor. Reclamanții au studiat oferta pârâtei și au fost de acord cu clauzele propuse de aceasta. Aceștia nu au solicitat în scris modificarea sau negocierea clauzelor propuse de pârâtă, înainte de semnarea contractului.
Mai mult, potrivit prevederilor 5.2 din contract „Tragerea din credit se efectuează integral, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data semnării contractului de credit cu Banca. În caz contrar, Banca își rezerva dreptul de a denunța unilateral contractul și de a retrage creditul acordat...”
Prin urmare, în cazul în care nu erau de acord cu clauzele contractuale, reclamanții aveau posibilitatea să nu efectueze tragerea din credit în termen de 30 de zile de la semnarea contractului, fapt care ar fi condus la denunțarea contractului.
În conformitate cu prevederile art.8.3 din contract, clienții aveau posibilitatea de a rezilia contractul de credit în termen de 10 zile de la momentul modificării nivelului de dobândă.
Potrivit prevederilor pct.1 lit.a din Anexa Legii nr.193/2000 potrivit cărora „(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract: Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.” rezultă faptul că prevederile art.8.1 din contractul de credit încheiat intre subscrisa și reclamanți nu au fost abuzive (în perioada în care au produs efecte).
La data de 27.12.2008 au intrat în vigoare prevederile OUG nr.174/ 2008 prin care au fost incluse prevederile art.9 indice 3 (mai sus menționate) în OUG nr.21/1992. Având în vedere aceste prevederi legale, începând cu data de 27.12.2008 subscrisa nu mai avea dreptul să modifice rata dobânzii decât prin semnarea unor acte adiționale de către ambele părți.
Astfel, clauza contractuală în care era prevăzut dreptul acesteia de a modifica rata dobânzii fără semnarea a fost inactivată.
La data de 21.06.2010 au intrat în vigoare prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Potrivit dispozițiilor art.95 din OUG nr.50/2010, mai sus menționate, pentru contractele aflate in curs de derulare, subscrisa a avut obligația ca sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței prin acte adiționale, iar nesemnarea de către client a actului adițional este considerata acceptare tacită.
În conformitate cu prevederile art.95 (5) din OUG nr.50/2010, clauzele contractului de credit semnat cu reclamanții au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței. Astfel, începând cu data de 21.09.2010 clauza prevăzuta la art.8.1 a fost modificată conform art.37 din OUG nr.50/2010.
Pârâta a arătat că este de bună credință în relația contractuală cu reclamanții. Acest fapt este dovedit și de actele adiționale la contractul de,credit prin care a fost reglementată formula de calcul a ratei dobânzii (conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010), iar rata dobânzii a scăzut.
Clauza contractuală prevăzuta la art.8.1 din contractul de credit nu a creat un dezechilibru intre obligațiile părților, în detrimentul reclamanților din moment ce dobânda putea să crească sau să scadă, situație dovedită prin actele adiționale semnate prin acordul pârtilor.
Mai mult, in cazul in care reclamanții nu erau de acord cu modificarea dobânzii, aceștia aveau posibilitatea, conform prevederilor art.8.3 din contract, să denunțe unilateral contractul de credit.
După cum a arătat anterior, după . prevederilor OUG nr.174/2008 prin care au fost completate prevederile din OG nr.21/ 1992, începând cu data de 27.12.2008 pârâta nu mai avea dreptul să modifice rata dobânzii decât prin semnarea unor acte adiționale de către ambele părți.
Totodată clauza prevăzuta la art.8.1 din contract a fost modificată conform art.37 din OUG nr.50/2010, începând cu data de 21.09.2010, astfel ca în contractul de credit se aplica formula de calcul a ratei dobânzii expres prevăzută de legiuitor: marja băncii + dobânda de referință.
2. Cu privire la capetele 2 și 3 de cerere, solicită instanței să respingă aceste capete de cerere. În fapt, potrivit prevederilor art.5.2 din contract, rata dobânzii putea să crească sau să scadă, fără ca părțile să stabilească un termen la care rata dobânzii urma să se modifice automat.
a. În fapt, reclamanții recunosc faptul că potrivit prevederilor art.969 Cod Civil, contractul reprezintă legea părților. La data semnării contractului de credit, în contract nu a fost trecută nici o marjă a băncii, astfel că reclamanții solicită instanței să intervină RETROACTIV peste voința părților exprimată în mod clar în contractul de credit.
După cum a arătat anterior, prevederile art.37 din OUG nr.50/2010 au intrat în vigoare la data de 21.06.2010 și au fost puse în aplicare de pârâtă pentru viitor și nu pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr.50/ 2010.
A menționat faptul ca începând cu data de 21.09.2010, rata dobânzii în contractul de credit se calculează conform formulei de calcul dobânda de referința marja băncii, conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010, iar marja băncii este legal stabilită după cum rezultă și din actele adiționale la contractul de credit.
b. În fapt, solicitarea referitoare la restituirea unor sume de banii plătite băncii este nelegală, deoarece convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar plățile efectuate de către reclamanți în contul creditului (rata de capital + rata de dobândă) au fost plăți datorate în temeiul unui contract valabil încheiat de părți, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. România SA.
3. Cu privire la 4 si 5 din cerere, solicită instanței respingerea acestora. În fapt, reclamanții s-au obligat conform prevederilor art.9.1 din contract să achite un comision de acordare.
Astfel, comisionul de acordare reprezintă o plata datorată, derivând din contractul de credit încheiat de către reclamanți cu O. B. România SA și din aplicarea prevederilor art.969 C.civ. (aflat în vigoare la data încheierii contractului) potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
A menționat faptul că acest comision a fost perceput pentru întocmirea documentației de credit, în conformitate cu prevederile legale aplicabile contractului de credit.
Documentația de credit cuprinde documentele întocmite de banca, după aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, etc.
Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuială aferentă întocmirii documentației de credit fiind, în fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). După analizarea dosarului depus, la banca de către client, și aprobarea cererii de credit, se întocmește efectiv documentația de credit, constând în contractul de credit, contractele de garanție (mobiliară/imobiliară), documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc.
Din prevederile art.5.1-5.2 din contractul de credit rezultă atât faptul că instituția noastră le-a oferit reclamanților posibilitatea de a analiza clauzele contractuale atât înainte de semnarea contractului, (având posibilitatea să renunțe la semnarea acestuia), cât și după semnarea acestuia (având posibilitatea denunțării unilaterale).
Totodată, reclamanții nu au solicitat în scris reducerea cuantumului sau eliminarea acestei clauze din contract, nici înainte și nici după semnarea contractului, fiind de acord cu plata acestuia.
Prin urmare, clauza în discuție, nu face altceva decât să dea expresie principiului libertății contractuale prevăzut de art.969-970 din Codul Civil aflat în vigoare la data încheierii contractului.
4. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, solicită instanței respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, din moment ce reclamanții nu au depus nici o dovadă a efectuării unor cheltuieli de judecată și nici nu au indicat care sunt aceste cheltuieli.
În cazul în care reclamanții solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, pârâta a solicitat instanței aplicarea prevederilor art.274 C.proc.civ.
În drept, pârâta de ordin 1 a invocat art.1141 -118 C.proc.civ., art.969 C.civ., Legea nr.193/2000, Legea nr.146/1997, OUG nr.99/2006, OG nr.21/1992, OUG nr.174/2008, OUG nr.50/2010.
S-a anexat întâmpinării, în copie: contractul de credit nr.C2202/3100/ 5650/07.11.2007 (Anexa 1); extrase portal (Anexa 2); act adițional nr.1/2011 la contractul de credit (Anexa 3), act adițional nr.2/2012 la contractul de credit (Anexa 4), corespondența băncii cu ANPC- CJPC A. (Anexa 5); procesul verbal de constatare a contravenției nr._/819/26.10.2012 (anexa 6), sentința civilă nr.7307/2011 pronunțată de Judecătoria D..
Reclamanții prin apărător ales au răspuns excepțiilor invocate de pârâtă, formulând concluzii scrise (fl.70-73). Astfel:
1. în ceea ce„privește excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia în soluționarea prezentei cauze a solicitat respingerea acesteia motivat de faptul că, potrivit art. 7, alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal” alin. 2 al aceluiași articol statuând că „Cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.”
Mai mult art.10 pct.1 și 4 Cod procedură civilă prevede că „în afara de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente următoarele instanțe: 1. În cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligațiunii. . . 4. în cererile privitoare la obligații comerciale instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății.”
Art.12 Cod procedură civilă prevede că „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.
Conform textelor de lege anterior menționate subsemnații aveam posibilitatea de a alege între mai multe instanțe competente, respectiv fie între instanța sediului principal al pârâtei (care reprezintă regula) fie între Judecătoria A. I., instanța competentă teritorial atât în ceea ce privește locului reprezentanței, actul fiind încheiat prin reprezentanță, cât și în ceea ce privește locul prevăzut pentru executarea obligației noastre de plată sau locul unde a luat naștere această obligație.
Ori reclamanții alegând o instanță competentă teritorial, în speță Judecătoria A. I., se impune respingerea excepției invocate.
2. În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, de asemenea a solicitat respingerea acesteia. Au arătat că art.15 lit.j din Legea nr.146/1997 statuează că „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la :. . . j) protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor”.
Analizând definiția dată noțiunii de consumator de către art.7 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (persoana fizică ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale) se constată că reclamanții se încadrează din acest punct de vedere noțiunii de consumator.
Ori atâta timp cât reclamanții se bucură de calitatea de consumator este evident că sunt aplicabile prevederile art.15 lit.j din Legea nr.146/1997, respectiv aceasta este scutită de piața taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.2 din OG nr.35/1995.
3. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Sucursalei A. I. a O. B. România SA, de asemenea au apreciat că trebuie respinsă având în vedere următoarele aspecte:
Contractul de credit care face obiectul prezentei acțiuni a fost semnat de către O. B. România SA prin Sucursala A. I. O. B. România, aceasta fiind înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J_, și având CUI_. Ori având aceste elemente de identificare este evident că vorbim de un dezmembrământ cu personalitate juridică a societății comerciale, o filială. în cazul în care Sucursala A. I. a O. B. România SA nu ar fi avut personalitate juridică nu ar fi avut atribuite nici aceste elemente de identificare, în special CUI.
4. În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a primelor trei capete de cerere, reclamanții au apreciat că aceasta nu este o excepție nici de procedură nici de fond și trebuie privită ca o apărare de fond, apărare pe care apreciem că trebuie să o respingeți având în vedere susținerile formulate de subsemnații în acțiunea principală și anume:
Pârâta a modificat contractul de credit prin Actele adiționale nr. 1/18.08.2011 (act adițional care nu a fost negociat cu reclamanții, punându-li-se la dispoziție un formular tipizat pe care au fost nevoiți să-l semneze) și nr.2, acte adiționale cu care pe de o parte nu au fost de acord (Actul adițional nr.1) iar pe de altă parte nu le-au fost comunicate și nu au fost de acord (Actul adițional nr.2).
Actul adițional nr.1.1/08.09.2010 prin care s-au modificat clauzele indicate de pârâtă este evident un act fabricat de către pârâtă în vederea soluționării prezentei cauze nefiindu-ne adus la cunoștință.
Faptul că a fost fabricat de către pârâtă reiese chiar din faptul că Actual adițional nr.1 a fost încheiat la data de 18.08.2011, iar actul adițional 1.1 despre care face vorbire și care ar fi trebuit încheiat ulterior, conform numărului pe care-l poartă a fost încheiat la data de 08.09.2010 deci cu aproape un an anterior încheierii actului adițional nr.1.
Actul adițional nr.2 despre care face vorbire tot pârâta nu a fost acceptat de către reclamanți dovada în acest sens fiind faptul că nu poartă semnătura reclamanților, reclamanții comunicând băncii acest lucru în momentul comunicării actului.
Faptul că banca a modificat independent de voința reclamanților contractul, dovedește odată în plus modul de operare al acesteia și caracterul abuziv nenegociat al contractului.
5. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul V de cerere, reclamanții au solicitat respingerea acesteia întrucât au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Convenției de credit în ceea ce privește comisionul de acordare.
Potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958, nulitatea unui act poate fi cerută oricând fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. În ceea ce privește acest capăt de cerere este evident că nu se poate pune problema vre-unui termen de prescripție, acțiunea fiind imprescriptibilă extinctiv.
Problema care se pune este când începe să curgă termenul de prescripție pentru capătul V de cerere, respectiv restituirea sumei de bani încasată nelegal de către pârâtă.
Art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 statuează că „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune ...”
Reclamanții au apreciat că termenul de prescripție de 3 ani, invocat de către pârâtă începe să curgă doar din momentul constatării nulității absolute a clauzelor contractuale în baza cărora au fost solicitate sumele de bani nedatorate. D. din acest moment al desființării clauzelor contractuale abuzive se poate vorbi despre nașterea dreptului la acțiune al subsemnaților, neexercitarea dreptului la acțiune înăuntrul termenului de 3 ani fiind de natură să conducă la prescrierea dreptului subsemnaților la acțiune.
De asemenea, au apreciat că legea trebuie interpretată în acest mod având în vedere că în situația în care nu s-ar constata nulitatea absolută a clauzelor contractuale subsemnații nu am fi în măsură să solicităm restituirea sumelor de bani încasate ilegal, deci dreptul la acțiune al subsemnaților nu ar fi născut și actual.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată pentru următoarele considerente :
La data de 07.11.2007, reclamanții au încheiat cu Banca Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr.C_, prin care reclamanții au împrumutat suma de 44.500 CHF pe o perioadă de 360 luni.
Conform clauzei 8.1. din Contract „La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 5.7%. Dobânda se stabilește în formă procentuală ca rată anuală de dobândă.
Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii.
Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă”.
Clauzele contractului de credit au fost stabilite de bancă, unilateral fără a fi aduse în prealabil la cunoștința reclamanților și fără a exista posibilitatea negocierii acestora. Banca le-a pus la dispoziție un Contract standard, fără a avea posibilitatea negocierii nici unei clauze, reclamanții având doar posibilitatea de a fi de acord sau nu în ziua semnării acestuia, după ce în prealabil s-au făcut demersurile premergătoare încheierii contractului de către reclamanți (ipotecă, evaluare, etc.) ce au implicat costuri nerambursabile.
În materia contractelor de consum atât legiuitorul european, cât și cel național au dat posibilitatea instanței de a modifica clauzele unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta conține clauze abuzive, o asemenea intervenție nefiind de natură a încălca principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art.969 alin.1 C.civil, întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât nu încalcă buna credință și bunele moravuri. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu buna credință sau bunele moravuri.
Interpretând prevederile art.1 alin.3, art.4 alin1, 2 și 3 din Legea 193/ 2000, privind clauzele abuzive rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
În ceea ce privește prima condiție, aceea a negocierii clauzelor contractuale, dintr-o simplă lecturare a contractului reiese în mod evident că este vorba de un contract standard pre-formulat. De altfel este de notorietate că atât condițiile generale, cât și condițiile speciale din contractele de credit sunt pre-formulate și identice pentru toți clienții neputându-se solicita și obține modificare acestora de către client.
Analizând clauza criticată și sub aspectul echilibrului contractual, apreciem că aceasta în modalitatea în care este formulată creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul subsemnatului. Clauza oferă dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu reclamanții, banca asumându-și doar obligația încunoștințării noastre. Mai mult mențiunile sunt neclare, banca neexplicând ce reprezintă politica băncii și nici periodicitatea care se ia în calcul, privind variația Liborului în funcție de care banca modifică dobânda dând posibilitatea băncii să modifice dobânda doar în avantajul ei, respectiv când Libor crește.
Chiar dacă s-a acordat dreptul reclamanților de a rezilia contractul în cazul în care nu am fi de acord cu noul cuantum al dobânzii și de a restitui ratele scadente și dobânzile aferente, analizând în concret situația este evident că subsemnații nu aveam în realitate această posibilitate, având în vedere cuantumul ridicat al sumei împrumutate.
În ceea ce privește comisionul de acordare, de asemenea se apreciază că această prevedere contractuală este nulă absolut, clauza fiind abuzivă, nefiind negociată cu subsemnații și creând un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților contractante.
Astfel pct.9.1. lit.a din Contract prevede că banca percepe 2% din suma inițială cu titlu de comision de acordare. Nu se menționează care ar fi rațiunea reținerii acestui comision de acordare sau care sunt operațiunile specifice îndeplinite de bancă pentru ca reclamanții să fie obligați a achita acest comision de acordare. Prin reținerea acestui comision de acordare s-a creat un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților contractante, subsemnații fiind obligați să plătim pentru servicii care nu au fost enunțate și care nu au fost îndeplinite de bancă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepțiilor invocate, instanța reține următoarele :
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, instanța reține că potrivit prevederilor art.19.2 din contractul de credit nr.C_ /07.11.2007 – contract ce face obiectul prezentului litigiu „orice litigiu între părți care nu este soluționat pe cale amiabilă se va supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii”.
Potrivit art.969 cod civil (vechi) în vigoare la data semnării contractului de credit dedus judecății „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Competența prevăzută de art.5 C.proc.civ. vizează instanța de la domiciliul pârâtului, iar competența alternativă a instanțelor poate interveni doar în cazul în care părțile nu s-ar fi înțeles în mod expres cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiile intervenite în legătură cu executarea contractului. Or în prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, la art.19.2 din contractul de credit nr.C_ /07.11.2007 s-a prevăzut că instanța competentă în soluționarea litigiului este instanța judecătorească de drept comun din România, din localitatea în care este înregistrat sediul social al băncii, adică Judecătoria Sector 1 București.
În consecință, în baza dispozițiilor art.158 alin.1 C.proc.civ. coroborate cu art.159 pct.3 C.proc.civ. va dispune declinarea prezentei cauze spre competentă soluționare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
În ceea ce privește excepția netimbrării și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de ordin 2, excepții invocate prin întâmpinare de pârâta de ordin 1, acestea urmează a fi soluționate de instanța competentă.
Față de soluția pronunțată, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Alba Iulia, excepție invocată de către pârâta de ordin 1 prin întâmpinare.
În baza art.158 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.159 pct.3 C.proc.civ. declină competența soluționării cererii formulate de reclamanții L. R. D. și L. D., ambii domiciliați în A. I., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâtele . SA, cu sediul în București, .-68, sector 1 și O. B. ROMÂNIA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ..16, jud. A., în favoarea Judecătoriei Sector 1 – București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 06.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. R. A.
Red . RAA
3 ex./11.03.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3539/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 76/2013.... → |
|---|
