Plângere contravenţională. Sentința nr. 464/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 464/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 5251/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.464/2013
Ședința publică din 31.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: B. C. F.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul D. A. I., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art.192 și urm. C.p.civ, instanța procedează la audierea martorului D. A. I., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 08.08.2012, sub dosar nr._, petentul S. A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.07.2012.
În motivarea de fapt a cererii, petentul a arătat faptul că la data de 31.07.2012 a fost oprit în trafic de lucrătorii de poliție care au susținut că a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă” și a marcajului longitudinal continuu. Petentul a arătat că nu a efectuat manevra de depășire, ci a încercat să evite un câine, însă fără a depăși marcajul drumului.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr.2/2001.
În susținerea cererii, petentul a depus la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, următoarele acte, în fotocopie: proces verbal de contravenție . nr._/21.07.2012(f.4), carte identitate.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză(f.11), prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
Au fost depuse la dosar, odată cu întâmpinarea, raport agent constatator, cazier auto(f.12-13).
Sub aspectul probatoriului, petentul a solicitat și instanța a încuviințat proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul T. E. P.(f.23).
Instanța a dispus din oficiu audierea martorului semnatar al procesului verbal de contravenție, D. A. I.(f.38).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.07.2012 (f.4), petentul S. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 lit. h,i din ROUG nr. 195/2002.
În fapt s-a reținut că, în data de 31.07.2012, ora 7.58, pe DN 7, km 344, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a depășit autoutilitara cu nr._ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă” și a marcajului longitudinal continuu.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și a mențiunilor de mai sus, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).
Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța consideră că procesul verbal de contravenție întocmit de către agentul constatator, în cadrul căruia sunt prevăzute cele percepute personal de către acesta, constituie o prezumție simplă împotriva petentului sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale.
Instanța reține că, deși petentul a susținut în plângere că situația reținută de agentul constatator nu corespunde realității nu a administrat probe în acest sens, care să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea aceasta obligație potrivit art.33, art.34 din OG 2/2001, art. 1169 C.Civ.și art.129 al.1 teza finala C.pr.civ.
Astfel, la soluționarea plângerii instanța nu va avea în vedere declarația martorului T. E. P.(f.23), martor care a arătat faptul că nu este adevărat că petentul a efectuat o manevră de depășire pe linie continuă, întrucât în zona în care a fost efectuată depășirea nu exista marcaj continuu și nici indicator care să interzică depășire, apreciind-o nesinceră, având în vedere adresa nr._/27.11.2012 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri naționale din România SA depusă la fila 27 dosar, din care rezultă că pe DN 7 km 344+418 este marcaj longitudinal continuu și indicator rutier „depășire interzisă”. T., martorul a arătat faptul că nu a constatat nici un alt eveniment anterior momentului în care au fost opriți de către organele de poliție, astfel susținerile petentului relativ la faptul că ar fi apărut un câine pe marginea drumului și a încercat să îl evite, sunt simple alegații nesusținute de nici o probă.
De altfel, petentul prin plângerea formulată recunoaște implicit că în zona în care a fost oprit era marcaj longitudinal continuu, arătând faptul că deși a încercat să evite un câine pentru a nu-l lovi, nu a încălcat marcajul drumului.
În ceea ce privește declarația martorului semnatar al procesului verbal de contravenție, D. A. I.(f.38), acesta arăta faptul că nu își mai amintește evenimentul rutier din data de 31.07.2012.
Având în vedere faptul că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute prin procesul verbal de contravenție, ținând cont că fapta a fost constată de agentul constatator prin propriile simțuri, iar constatările agentului se coroborează și cu înscrisurile de la dosarul cauzei(f. 27), instanța reține că din materialul probator administrat în cauză rezultă săvârșirea faptei de către petent.
Sub aspectul proporționalității sancțiunilor aplicate (principală și complementară), instanța reține că acestea sunt aplicate în limitele prevăzute de lege, fiind corect individualizate de către intimat, având în vedere pericolul social al faptei săvârșite.
Prin urmare, instanța găsește plângerea neîntemeiată și o va respinge ca atare.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. A., domiciliat în com. Sântămărie-O., .. 129, jud. Hunedoara împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/31.07.2012 în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI A.. cu sediul în A. I., . nr. 1 județ A..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. M. B. C. F.
Red.GAM
Tehnored.BCF/4 ex
Data:08.02.2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 1966/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Pretenţii. Sentința nr. 1487/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
