Anulare act. Sentința nr. 1984/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1984/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 384/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1984/2013
Ședința publică din 14.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. L.
GREFIER – O. O.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. G. C. în contradictoriu cu pârâtele . și ., Sucursala A. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și asistat de avocat Tomșiț T. și pentru pârâta . avocat C. M., lipsă fiind pârâta . - Sucursala A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâta ., prin avocat, depune la dosar interogatoriul ce urmează a fi administrat reclamantului.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile la întrebări consemnându-se pe aceeași foaie cu întrebările și fiind semnate pe fiecare pagină de președinte, grefier și părți.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, întrucât în aceste moment există la dosarul cauzei toate elementele în vederea constatării nulității absolute cu privire la clauzele arătate în petitul acțiunii în întregime, acestea fiind clauze abuzive în sensul Legii nr.193/2000, au fost clauze prestabilite, banca a pus la dispoziția clientului un contract preformulat, aceasta neavând posibilitatea de negociere. Atâta timp cât în convențiile încheiate de către bancă, procentele sunt același rezultă că aceste contracte nu au fost negociate, iar aspectele explicate de către juriști în fața instanței de judecată nu au fost explicate și clientului la momentul semnării contractului. Din convenția de credit lipsește definiția D. și a comisionului de risc, fiind precizată doar metoda de calcul a acestui comision, de unde rezultă faptul că este vorba de fapt, de o dobândă ascunsă. De asemenea, în mod abuziv s-a introdus clauza de risc, pe lângă garanția imobiliară, iar în ceea ce privește comisionul de administrare, precizează că este doar o schimbare a denumirii comisionului de risc. Solicită restituirea sumelor de bani încasate în mod abuziv de către bancă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru care depune chitanța nr.47/22.04.2013.
Pârâta ., prin avocat, pune concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte: convenția încheiată de către părți este formată din două părți, respectiv condițiile generale și condițiile speciale. Cu privire la clauzele cuprinse în condițiile generale ale convențiilor de credit încheiate de către bancă arată că există o asemănare între ele, însă acest lucru nu se poate spune și cu privire la condițiile speciale din convențiile de credit, întrucât acestea sunt stabilite în funcție de persoana care contractează creditul, de moneda și destinația acestuia, dacă este sau nu un credit de nevoi persoanele ori un credit ipotecar. În speță, convenția de credit a fost încheiată pentru refinanțarea unui credit contractat de către reclamant de la o altă Bancă, credit care era împovorător pentru reclamant, care a ajuns să apeleze la Banca V., întrucât oferta propusă de această bancă a corespuns nevoilor reclamantului. Oferta pusă la dispoziție de către bancă a fost negociată, necreându-se un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Iar cu privire la dezechilibrul menționat de către reclamant, arată că nu au fost specificate drepturile acestuia care au condus la crearea acestui dezechilibru, pentru a fi reechilibrate de către instanța de judecată. Față de acest aspect apreciază că dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților nu a existat. Iar în cazul în care oferta băncii nu a corespuns nevoilor reclamantului, convenția de credit nu ar fi fost încheiată. Solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art.150 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 21.01.2013, sub nr._ reclamantul G. G. C. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele . . A. I., prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
1. constatarea nulității absolute parțiale a convenției de credit nr._/16.05.2007 încheiată de părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct.3 lit.d intitulat „data ajustării dobânzii” din capitolul „condițiile speciale ale convenției”;
- pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct.5 lit.a intitulat „comisionul de risc” din „condițiile speciale ale convenției”;
- pct.3.5 intitulat „comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită;
- pct.5.1 lit.a „comision de administrare credit”, prevăzut în art.3 din Actul adițional nr.1/19.11.2010, cauza convenției de credit fiind ilicită;
- pct.5.1 lit.b „comision de administrare credit”, prevăzut în art.2 din Actul adițional nr.2/19.11.2010, cauza convenției de credit fiind ilicită;
2. desființarea clauzelor contractuale menționate la pct.1.
3. desființarea planului de rambursare în ce privește clauzele menționate la pct.1)
4. să constate că prin actele adiționale pârâtele au modificat clauzele prevăzute la pct.5 lit.a și pct.3 din contract, în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare credit și transformarea dobânzii fixe în dobândă variabilă;
5. să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare și au modificat tipul dobânzii;
6. să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit.
7. să oblige pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit retroactiv pe ultimii 3 ani și până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 1268,36 EUR și în continuare până la data pronunțării sentinței;
8. să oblige pârâtele să achite dobânda legală începând cu data plății și până la data restituirii efective
9. să oblige pârâta de ord.2 ca în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să pună la dispoziție un nou plan de rambursare a creditului.
10. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ.
În motivarea cererii, reclamantul au arătat că, în calitate de împrumutat, a încheiat convenția de credit nr._/16.05.2007, valoarea creditului obținut de către acesta fiind de 35.000 CHF, iar durata de creditare fiind de 300 de luni de la data încheierii convenției.
Precizează că, deși dobânda curentă stipulată în contract este în cuantum de 4,25% pe an, la pct.3 lit. d din convenție-condiții speciale se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii”.
La pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „costuri suplimentare”, cu toate că dobânda prevăzută în convenție a fost stabilită ca fiind fixă, iar la pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, se arată că a fost stabilit comisionul de risc în cuantum de 0,1 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Reclamantul apreciază că dispozițiile art.969 Cod civil, care conferă putere de lege contractului, se referă la cele „legal făcute”, nu și celor care contravin limitelor impuse prin dispoziții imperative ale legii, conform art.948 Cod civil.
Consideră că clauzele din convenția de credit de mai sus sunt ilicite și abuzive, având o cauză ilicită, neputând fi negociate și fiindu-le impus în forma respectivă de bancă. Prin urmare, banca a transformat contractul de credit într-unul de adeziune, context în care acesta este abuziv deoarece nu a putut fi negociat și a creat în detrimentul drepturilor și obligațiilor contractuale asumate de reclamanți un dezechilibru, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000.
Se mai arată că reclamantul este obligat să achite lunar un comision de risc în favoarea băncii, chiar dacă a adus ca garanție pentru executarea contractului un imobil care a fost ipotecat în favoarea băncii, iar asigurarea a fost cesionată în favoarea acesteia.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.14 din Legea nr.193/2000.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul art.15 lit.j din Legea nr.146/1997, raportat la art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
În susținerea cererii, reclamantul au depus copie contract de credit, acte adiționale, plan de rambursare, notificare (filele 9-50).
Pârâta ..A. a depus întâmpinare (filele 54-69), prin care solicită respingerea cererii ca neîntemeiată. Totodată, a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă. Pârâta a arătat că toate clauzele invocate de reclamanți au fost negociate, iar clauza reglementată la art.5 din convenția de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Astfel, comisionul de risc este parte a prețului contractului, nefiind echivalentul garanției reale imobiliare – ipoteca, deoarece acesta este perceput și pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată. Consideră că nu se poate dispune restituirea sumelor deja achitate, întrucât contractul de credit este cu executare succesivă în timp, iar anularea unei clauze din cadrul acestuia nu poate produce efecte retroactive. De altfel, sancțiunile prevăzute de Legea nr.193/2000 sunt modificarea clauzelor contractuale sau desființarea contractului, cu daune-interese, iar în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect este modificarea pentru viitor a acestora.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.115-118 C.proc.civ., art.969 Cod civil, Legii nr.193/2000, Decretul 31/1954 și Directiva nr.93/13/CEE.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
În data de 16.05.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/16.05.2007, conform căreia creditul obținut de reclamanți este de 35.000 CHF, rambursabil în 300 de luni de la data tragerii creditului.
Conform dispozițiilor de la pct.3 lit.d din condițiile speciale ale convenției, banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, cu toate că la pct.3 lit.a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „4,25% p.a. - dobândă fixă”.
Potrivit pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale, D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.
La pct.5 lit.a) din Condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din Condițiile generale ale convenției s-a stabilit un comision de risc 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.
Având în vedere data încheierii convenției de credit (16.05.2007) și dispozițiile art.3 din Legea nr.71/2011, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864, dispoziții legale la care instanța va face referire în prezenta hotărâre.
Contractele legal făcute au putere de lege între părți ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplină doar contractelor legale făcute (art.969 C.civ.).
Așa cum rezultă din art.948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Contractul de credit în speță este un contract sinalagmatic. Cauza unui astfel de contract este formată din două componente și este diferită pentru cele două părți care contractează. Astfel, pentru bancă, cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, care îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosar la filele 66-78.
Pe de altă parte, cauza trebuie să fie licită și morală.Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Conform art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
Astfel, încheierea unui contract cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.193/ 2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Din analiza clauzelor contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele arătate anterior, instanța reține următoarele:
Pe de o parte, din punctul de vedere al băncii, scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față (motivul determinant al încheierii), este obținerea de profit. Însă banca urmărește în prezenta cauză obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii.
Astfel, contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de către comerciant.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Însă în cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele părți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
Referitor la prevederile de la pct.3 lit.d) raportat la pct.3 lit.a) ambele din Condițiile speciale ale Convenție, se apreciază de către instanță că această clauză este una abuzivă și trebuie interpretată în favoarea consumatorului, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3 lit.a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „4,25% p.a – dobândă fixă”, iar pct.3 lit.d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii, aceste clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fixă, fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „4,25% p.a – dobândă fixă”, ceea ce are ca efect desființarea pct.3 lit.d din Convenție, raportat la pct.3.11 din secțiunea „condiții generale”.
Referitor la comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției și de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, acesta s-a stabilit la 0,1% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Instanța apreciază clauzele privind comisionul de risc ca fiind abuzive, în lumina legii, pentru următoarele considerente:
În contract nu se identifică suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție. Pârâta înșiră în întâmpinare o . cazuri ce ar putea fi tot atâtea riscuri, însă acest lucru se face doar acum, în fața instanței de judecată și nu cu ocazia încheierii contractului.
Pe de altă parte, întrucât reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului, comisioanele de risc nu se mai justifică. Reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, conform pct.7 a-d din condițiile speciale ale Convenției, imobil ce a fost asigurat conform pct.7 lit.d din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Ca urmare a analizării scadențarului plăților, instanța constată că acest comision de risc se ridică la un total 6.180,49 CHF (fl.34). Raportat la suma împrumutată comisionul de risc reprezintă aproape 1/6. Astfel că se poate reține că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată, iar în plus, se poate observa că acest comision de risc alături de debitul principal de 35.000 CHF și de dobânda încasată de 22.143,61 CHF îl obligă pe reclamant să restituie aproape dublul sumei împrumutate, mai exact se împrumută 35.000 CHF și se restituie 63.324,1 CHF, la care se mai adăuga și devalorizarea monedei naționale raportat la suma împrumutată. În acest fel, la final, reclamanți urmează să plătească aproape de două ori suma împrumutată.
Legea nr.193/2000 prevede la art.6: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Așadar acest articol nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, astfel că instanța apreciază că cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
Se va avea în vedere la judecarea cauzei și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Având în vedere cele arătate anterior, instanța apreciază că aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit, chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit.
Referitor la susținerea pârâtei cu privire la determinarea economică a ratei dobânzii, instanța apreciază ca nefiind utile aceste susțineri în soluționarea prezentului litigiu, din moment ce clauzele ce stabilesc rata dobânzii trebuie interpretate în favoarea reclamanților, pentru motivele arătate anterior. Altfel s-ar nesocoti principiul fundamental al previzibilității obligațiilor contractuale asumate de reclamanți.
Nu se contestă în prezenta cauză că pârâta a stabilit unilateral dobânda fixă, ci se contestă doar posibilitatea modificării cuantumului acesteia în mod unilateral de către bancă, fără acordul reclamanților și fără a se stabili măcar criteriile în funcție de care ar putea opera această modificare.
Nu s-a făcut în cauză dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse. Pe de altă parte pct.1 a) din Anexa la Legea nr.193/2000 care dă dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului (dacă există o motivație întemeiată), nu se poate aplica atunci când este stabilită în cuantum fix, ci doar în situația în care dobânda stipulată ar fi variabilă.
Nu este fondată susținerea potrivit căreia art.4 al Directivei nr.93/13/ CEE (transpusă de Legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.
Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în conformitate cu regulamentul BNR nr.5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art.22, pct.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul general ținut de Banca Națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).
Pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, pârâta avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului. Chiar dacă pârâta ar fi avut obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost și asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Chiar și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, instanța apreciază că el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al Directivei nr.93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, ce stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, contractul de credit nefiind un contract cu executare succesivă, ci unul cu executare uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Astfel că modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire, înțelegându-se prin aceasta o plată în accepțiunea dispozițiilor art.1092 C.civ., ca executare voluntară a unei obligații.
Instanța constată că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată, astfel încât nu se poate vorbi în speța de față de o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților. Art.13 din Legea nr.193/2000 invocat de pârâtă nu este aplicabil în cauză, deoarece reclamanții nu au urmat procedura plângerii la autoritatea pentru protecția consumatorilor, ci au optat pentru acțiune în fața instanței, fiind aplicabile deci dispozițiile art.14 din Legea nr.193/2000. Instanța nu poate să stabilească limitele unui nou cadru contractual, deoarece nu i s-a cerut de reclamanți acest lucru, iar în plus practica Curții Europene de Justiție (C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Instanța constată că pârâtele, prin acest act adițional, au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul înlocuiri comisionului de risc, prevăzut de pct.5 lit.a din convenția de credit, cu comisionul de administrare credit în cuantum de 0,1%, fără consimțământul reclamantului și profitând de dispozițiile art.95 alin.5 din OUG conform cărora nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.2 este considerată acceptare tacită.
Conform art.35 al.1 lit.b din OUG 50/2010 cu modificările ulterioare, este interzisă introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract, ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație.
Conform dispozițiilor art.95 alin.4 din OUG nr.50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din această ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de această ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.
Având în vedere cele arătate anterior, instanța va constata abuzive și nule clauzele de la pct.5 lit.a din convenția de credit nr._/16.05.2007 încheiat cu pârâtele și pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, prin art.3 pct.5.1 din actul adițional, precum și clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare, urmând a dispune înlăturarea acestora.
Față de constatarea unor clauze abuzive, reclamanții au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate, urmând a fi obligate, în baza art.1092 Cod civil, pârâtele în solidar la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare în ultimii trei ani anteriori datei introducerii acțiunii (21.01.2013), respectiv începând cu data de 21.01.2010 până la data pronunțării sentinței. Analizând planul de rambursare a creditului depus la filele 30-34 instanța constată că la rubrica comision de risc sunt menționate sumele lunare ce trebuiau achitate cu acest titlu, determinate, astfel încât în perioada 21.01._13 cu titlu de comision de risc s-a achitat suma de 1.130,76 CHF la care se va adăuga suma aferentă perioadei 21.01._13 (data pronunțării prezentei sentințe), nu însă și pentru perioada ulterioară prezentei sentințe, întrucât această sentință este executorie.
Cererea de obligare a pârâtelor la restituirea comisionului de risc ce va fi plătit în continuare și după data pronunțării hotărârii va fi respinsă, deoarece hotărârile pronunțate în primă instanță în materie comercială sunt executorii (art.7208 Cod procedură civilă).
În temeiul art.274 C. și având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada cheltuielilor efectuate în prezenta cauză (onorariu avocat), va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. G. – C., domiciliat în Bucium, nr.159, județul A. și cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Cabinetului de avocatură Tomșiț T. din A. I., ..26, cam.11, județul A., în contradictoriu cu pârâtele .. cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 și . – Sucursala A. I., cu sediul în A. I., ., . A. și în consecință:
1. Constată nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/ 16.05.2007, încheiată între reclamant și pârâte, în ceea ce privește următoarele clauze considerate de instanță abuzive:
- pct.3 lit.d, privitor la „Data ajustării dobânzii” din „Condiții speciale ale convenției”;
- pct. 3.10 privitor la „D. (Dobânda Anuală Efectivă)”, din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale a convenției”;
- pct.5 lit.a, privitor la „Comisionul de risc”, din „Condiții speciale ale convenției”;
- pct.3.5, privitor la „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 din „Condiții generale ale convenției;
2. Anulează clauzele contractuale menționate la pct.1 din petitul acțiunii.
3. Anulează „Scadențarul” în ceea ce privește clauzele menționate la pct.1 din petitul acțiunii.
4. Constată că pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral convenția de credit nr._/16.05.2007 prin actul adițional la această convenție.
5. Constată nule și abuzive clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit.
6. Înlătură din „Convenția de creditare nr._/16.05.2007” și actul adițional la această convenție a clauzelor privind „Comisionul de risc” și „Comisionul de administrare credit”.
7. Obligă pârâtele să restituie reclamantului contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 1.130,76 CHF, achitată de acesta cu titlul de „Comisionul de risc” pentru perioada 21.01.2010 – 21.01.2013, la care se adăugă suma aferentă perioadei 21.01._13.
8. Obligă pârâtele ca în termen de 30 de zile de la data la care sentința civilă va rămâne irevocabilă să pună la dispoziția reclamantului un proiect de act adițional la convenția de credit și un nou grafic de rambursare a creditului care să fie conforme cu cele dispuse.
Obligarea pârâtelor la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică din 14.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. O. O.
Red . OO
5 ex./14.06.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2283/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2748/2013. Judecătoria... → |
|---|
