Anulare act. Sentința nr. 3388/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3388/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 769/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSA NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3388/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. F. S.
GREFIER – V. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. T. în contradictoriu cu pârâtele R. B. SA și R. B. SA -SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare act - pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță avocat S. D. pentru reclamantă, reprezentanta pârâtei R. B. SA, consilier juridic M. A., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta pârâtei depune practică judiciară sentințele civile nr. 1391/2013, nr. 4832/2012, pronunțate de Judecătoria A. I..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Mandatara reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că clauzele sunt abuzive, având în vedere procentele mari ale acestor comisioane.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2013, sub dosar nr._, reclamanta C. T. în contradictoriu cu pârâtele R. B. SA și R. B. SA -SUCURSALA A. I. a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța:
1.să se constate abuzive și nule următoarele clauze din contractul de credit nr. RF_ din data de 30.05.2007, încheiat între părți:
- pct. 3.5 Comisionul de administrare – din art. 3 Costuri;
- pct. 3.7 Comisionul de procesare – din art. 3 Costuri;
- pct. 3.4 – Dobânda majorată din art. 3 Costuri.
2.desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. 1;
3.desființarea scadențarului în ce privește clauzele menționate la pct. 1;
4.să fie obligate pârâtele să le restituie sumele achitate cu titlu de comision de administrare de la data semnării contractului până la data pronunțării sentinței și în continuare până la plata efectivă, precum și suma achitată cu titlu de comision de procesare;
5.să fie obligate pârâtele să refacă planul de rambursare a creditului cu luarea în considerare a hotărârii judecătorești și noul grafic de rambursare a creditului;
6.să fie obligate pârâtele la plata dobânzii legale începând cu data plății până la plata efectivă a comisionului de administrare/procesare;
7.să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat în esență că părțile au încheiat contractul de credit nr. RF_ din data de 30.05.2007, valoarea creditului obținut fiind de_ Euro, iar durata creditului fiind de 120 luni de la data încheierii contractului.
A arătat că banca a pus la dispoziția împrumutatului un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de acesta, întreg actul juridic fiind impus în forma respectivă de către bancă; clauza privind comisionul de procesare de 3%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului, consacră un dezechilibru între interesele părților.
În drept, a invocat prevederile art. 1166 din C. civil, art. 1236 din C. civil, art. 4 din Legea 193/2000.
Pârâta R. B. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție:
- admiterea excepției netimbrării capătului 4 și 6 din cerere cu consecința anulării acțiunii ca insuficient timbrată;
- admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune față de pretențiile solicitate de reclamantă prin capătul 4 de cerere ( suma plătită cu titlu de comision de procesare și sume plătite cu titlu de comision de administrare ), pentru sumele achitate până la data de 30.01.2010, care sunt prescrise în raport de data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 31.01.2013 și, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea ca fiind prescrisă cu privire la pretențiile pe perioada menționată;
- admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Agenției A. a R. B. SA și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate împotriva acesteia.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În fapt, a arătat în esență că în ce privește capătul 4 de cerere, acesta este evaluabil în bani; acțiunea este prescrisă pentru sumele achitate până la data de 30.01.2010; a intervenit prescripția dreptului material la acțiune privind restituirea comisionului de procesare întrucât termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 05.06.2010, Agenția A. a R. B. SA nu are personalitate juridică, este doar un punct de lucru a societății mamă – R. SA.
A învederat că banca percepe comisionul de administrare credit ca fiind costul unui serviciu realizat de bancă, a unei operațiuni prestate și nu din perspectiva riscurilor generate de punerea la dispoziție a creditului și de o eventuală neîndeplinire a obligațiilor de plată; dreptul băncii de a renunța la perceperea comisionului de administrare în condițiile prevăzute în cuprinsul clauzei 3.5 nu face ca aceasta să dobândească un caracter abuziv în sensul art. 4 ( 1 ) din Legea 193/2000, nefiind creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.
În drept, a invocat prevederile art. 115 din C.p.c., art.969, art. 970 din C. civil.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Se constată că prin acțiunea înregistrată la data de 31.01.2013 reclamanta C. M. a cerut instanței de judecată să constate ca fiind abuzive și nule și să desființeze clauzele prin care pârâtele o obligă la plata unor comisioane de administrare și de procesare, precum și clauza privitoare la dobânda majorată.
De asemenea, a mai cerut obligarea pârâtelor la restituirea sumelor ce au fost plătite de la data semnării contractului până la data pronunțării ședinței și în continuare până la plata efectivă, precum și la plata de dobânzi legale.
Cercetând actele dosarului sub aspectul clauzelor care sunt puse în discuție se constată că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală, găsindu-și izvorul Contractul de credit nr.RF_ pe care l-au încheiat la data de 04.06.2007, urmare căreia pârâta de ord.1, prin angajații Sucursalei A. I., a acordat reclamantei un credit în sumă de 10.250 euro pentru o perioadă de 120 luni, iar aceasta s-a obligat să-l restituie prin plata unor rate lunare conform unui „Grafic de rambursare” – filele 12-14 și 15-17.
Pentru judecarea prezentei cauze instanța reține incidența următorului cadru legislativ: Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și art.969 și art.1092 din Codul civil, în vigoare la data încheierii convenției de credit.
A. În legătură cu primul capăt de cerere privind constatarea caracterului abuziv și nulității contractului de credit în privința comisioanelor de administrare și de procesare și clauzei referitoare la dobânda majorată.
a). Procedând la analizarea primei clauze, instanța reține că la art.3 pct.3.5 din contract există prevederea în conformitate cu care: „Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,45%, ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei Împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditate în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris Împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare”.
Cererea de a constata caracterul abuziv și nulitatea clauzei privind comisionul de administrare va fi respinsă pentru considerentele ce vor urma.
1. Nu se poate reține că art.3 pct.3.5 ar reprezenta o clauză abuzivă în contextulart.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 și art.1 din Legea nr.193/2000, deoarece contractul de credit a fost semnat de către reclamantă fără obiecțiuni sau alte mențiuni, astfel că sub acest aspect la o primă analiză nu s-ar putea constata că nu a fost de acord cu o astfel de clauză, ci dimpotrivă se impune a face aplicarea dispozițiilor art.969 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data perfectării contractului, contractul fiind legea părților.
2. Susținerea reclamantei în sensul că a „banca a transformat tacit contractul de credit într-unul de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive deoarece nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamantei și contrar bunei credințe un dezechilibru grav în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale” nu este fondată.
Art.3 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 și art.4 al.1 și 2 din Legea nr.193/2000 nu includ în mod automat contractele de adeziune în categoria acelora care conțin cauze abuzive, ci condiționează caracterul abuziv al unor clauze de lipsa negocierii directe, de crearea în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și de faptul că au fost stabilite fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura lor.
De asemenea, legiuitorul român prin art.4 al.5 lit.a și b din Legea nr.193/2000 dispune că natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii și de toți factorii care au determinat perfectarea lui.
Este adevărat că Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă privind lipsa negocierii în cazul contractelor care sunt pre-formulate și tot adevărat este că în cauză această prezumție nu a fost răsturnată de către pârâte, dar existența acestei prezumții relative nu duce în mod automat la concluzia că dispozițiile contractuale privind comisionul de administrare ar fi abuzive, deoarece, așa cum s-a arătat, lipsa negocierii trebuie analizată prin prisma intenției pe care au avut-o pârâtele de a-și crea un avantaj în raporturile juridice cu reclamanta, avantaj care se poate reflecta în crearea unui dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților sau în reaua-credință pe care acestea au manifestat-o la încheierea contractului.
În cauză, nu se poate constata nici existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece comisionul este perceput pentru o contraprestație, dezechilibru existând în cazurile în care s-ar percepe în lipsa unei contraprestații și nici acționarea pârâtelor de manieră să denote vreo rea-credință.
Nu se poate reține nici că reclamanta nu ar fi cunoscut de existența unei astfel de clauze, deoarece de la data încheierii contractului comisionul de administrare a fost plătit.
3. Nu se poate de asemenea reține că art.3 pct.3.5 ar reprezenta o clauză abuzivă și pentru considerentul că în mod clar și lipsit de echivoc s-a menționat că invocatul comision reprezintă o sumă care se percepe „pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului”, precum și pentru monitorizarea „îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit”.
Prin urmare, din interpretarea gramaticală a textului clauzei se pot desprinde fără echivoc rațiunile pentru care se percepe comisionul, astfel că nu s-ar putea susține că suntem în prezența unei clauze în care s-a folosit un limbaj de redactate neclar și inteligibil, care nu a fost pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar.
4. Dreptul Băncii de a percepe un comision de administrare credit este recunoscut în prezent și de art.36 al.1 și 3 din OUG nr.50/2010.
b). Procedând la analizarea celei de a doua clauze se constată că în cuprinsul art.3 pct.3.7 din contract părțile au convenit astfel: „Pentru procesarea cererii de credit, Împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 2,5%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționat la art.1.1 lit.a. Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului, Împrumutatul autorizând Banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare”.
Cererea de a constata caracterul abuziv și nulitatea clauzei privind comisionul de procesare va fi respinsă pentru considerentele ce vor urma.
Analiza caracterului abuziv al clauzei se va face prin prisma următoarelor dispoziții legale, art.3 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în conformitate cu care:
Art.3
„(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
(2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.
Art.5
„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2)”.
Dispoziții asemănătoare se regăsesc și în cuprinsul art.1 al.1-3, art.4 al.1-4 și art.5 din Legea nr.193/2000.
Prin urmare, văzând legislația Uniuni Europene și legislația națională se reține că pentru constatarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie să fie întrunite două condiții:
- clauzele să nu fie rezultatul unor negocieri individuale, ci să fie prestabilite, cazuri în care lipsa de negociere poate să reiasă fie dintr-o redactare prealabilă fără a oferi consumatorului posibilitatea de a le influența conținutul, fie dintr-un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, aspect care indirect duce la concluzia că nu a existat în realitate o negociere;
- redactarea clauzelor să nu fie făcută într-un limbaj clar și inteligibil sau acestea să aibă unul dintre obiectele sau efectele menționate în mod orientativ și neexhaustiv în anexele la directivă și la lege.
Văzând art.3 pct.3.7 din contractul de credit bancar se constată că cele două condiții impuse în legislația Uniuni Europene și în legislația națională nu sunt întrunite.
1. Nu se poate reține că în cazul comisionului de procesare clauza nu ar fi fost redactată într-un limbaj clar, explicit, astfel că reclamanta nu a cunoscut cu ce destinație face plata, fiind evident că servește la procesarea cererii de acordare a creditului.
2. Din moment ce comisionul de procesare se plătește „integral, la data tragerii creditului”, iar potrivit celor menționate în art.1 pct.1.1 lit.b din contractul pe care părțile l-au semnat din creditul de 10.250 euro, suma de 250 euro a fost utilizată pentru achitarea acestui comision, nu se poate reține că nu ar fi existat o negociere, chiar și sub forma că reclamanta a acceptat să primească efectiv din suma de 10.250 euro suma de 10.000 euro.
3. Dată fiind suma de 250 euro plătită cu titlu de comision de procesare, nu se poate reține nici susținerea reclamantei că ar crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
c). Procedând la analizarea celei de a treia clauze se constată că în cuprinsul art.3 pct.3.4 din contract părțile au convenit: „Pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic „sume restante”, Împrumutatul datorează o dobândă majorată variabilă, ce se cumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv această zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante. Valoarea Ratei dobânzii majorate poate fi modificată în timp, conform deciziei Băncii, fără a putea depăși Rata dobânzii curente + 7,5 puncte procentuale”.
Cererea de a constata caracterul abuziv și nulitatea clauzei privind dobânda majorată variabilă va fi respinsă pentru considerentele ce vor urma.
1. Văzând modul în care este redactat art.3 pct.3.4 din contract nu se poate reține că dispozițiile referitoare la dobânda majorată variabilă nu ar fi clare și fără echivoc, astfel că ar necesita pentru înțelegere cunoștințe de specialitate.
2. Dobânda majorată variabilă a fost consemnată într-un contract de împrumut ce a fost semnat de către părți, or nu astfel de contract permite împrumutătorului să își ia măsurile necesare care să îi permită acoperirea prejudiciului produs prin întârzierea plății ratelor.
3. Clauza care se cere a fi declarată abuzivă ține de esența contractului, privește un aspect funcție de care părțile au convenit să împrumute, respectiv să restituie împrumutul plătind dobândă, astfel că în prezenta unei redactări care este clară, care permite cunoașterea și verificarea modului în care se va percepe dobânda pentru sumele restante, se impune ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art.969 din Codul civil și să respecte voința părților.
B. În legătură cu celelalte capete de cerere.
Pentru considerentul că instanța nu a putut să constate existența unor clauze abuzive restul capetelor de cerere urmează să fie respinse.
Se va lua act că pârâta de ord.1 nu a cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. T., cu domiciliul în A. I., ., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtele R. B. SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, Sector 1 și R. B. S.A. – SUCURSALA ABLA I., cu sediul în A. I., Piața I.C. B., nr. 20, jud. A...
Ia act că nu au fost cerute cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
F. S. C. D. V.
Red.FSC
Tehn.VD
5ex/12.11.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3467/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Anulare act. Sentința nr. 3101/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
