Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2910/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2910/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 4290/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2910/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 26 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. L.

Grefier: R. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâtul T. D. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților, conform art. 1029 alin. 1 și 2 din C.proc.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 131 Cod de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze.

În baza dispozițiilor art. 131 C.proc.civ. rap. la art. 1027 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece și să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului și constată că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.

În baza dispozițiilor art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea prezentei cauze.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2013, sub dosar nr._, reclamanta E.ON E. ROMANIA SA a chemat în judecată pe pârâtul T. D. C. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 7.693,67 lei reprezentând debit principal, 1.000,36 lei penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor contractuale, până la data de 11.02.2013 dar și perceperea acestora în continuare până la data achitării debitului principal, precum și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 153 lei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a furnizat gaze naturale pârâtului, la imobilul acesteia din localitatea A. I., .. 22, județul A., în temeiul contractului de furnizare gaze naturale însușit de părți prin semnătură, iar debitorul nu s-a conformat obligației contractuale corelative de plată la scadență a facturilor de gaze naturale. În acest sens, a arătat că debitorul nu a achitat facturile reprezentând consumul de gaze naturale în perioada decembrie 2011 – septembrie 2012, în valoare de 7.693,67 lei, conform Situației facturilor pentru gaze neîncasate.

Reclamanta a arătat că, urmare a neplății la scadență, a calculat penalități de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 7.3 din contractul de furnizare gaze naturale. La data de 11.02.2013, valoarea penalităților de întârziere calculate este 1.000,36 lei, conform centralizatorului majorărilor de întârziere. Din calculul atașat, apreciază că reiese clar cuantumul sumelor datorate, scadența stabilită prin contract și indicată pe fiecare factură, numărul de zile de întârziere la plată și procentul de penalități aplicat pentru fiecare zi de întârziere.

Reclamanta a precizat că pârâta datorează suma de 8.694,03 lei, formată din:

- 7.693,67 lei, contravaloare gaze naturale livrate, facturate, dar neachitate în perioada decembrie 2011 – septembrie 2012;

- 1.000,36 lei – penalități de întârziere calculate, conform dispozițiilor contractuale, până la data de 11.02.2013.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, precum și a penalităților ce se vor cumula la data achitării debitului principal.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1270 cod civil și art. 1025 – 1032 Cod procedură civilă.

În probațiune a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: situația facturilor pentru gaze neîncasate, centralizatorul majorărilor de întârziere, contractul de furnizare încheiat între părți, facturile emise și neachitate.

Reclamanta a menționat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 150 lei și timbru judiciar de 3 lei (fl.6-7).

În conformitate cu dispozițiile art.1028 Cod proc.civ. din 2010, reclamanta a utilizat formularul de cerere prevăzut de Ordinul Ministerului Justiției nr.359/C/2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzute de art. 1.025-1.032 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Instanța a procedat, conform art.1029 alin.3 Cod proc.civ. din 2010, la comunicarea către pârât a formularului de răspuns prevăzut la anexa 3 din Ordinul Ministerului Justiției nr.359/C/2013, însoțit de o copie a formularului de cerere și de înscrisurile depuse de către reclamantă.

Legal citat, pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns.

În temeiul art.255 alin.1 NCPC, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA a prestat în favoarea pârâtului T. D. C., conform contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici nr._/11.06.2005, servicii de furnizare a gazelor naturale conform facturilor emise în perioada decembrie 2011 – septembrie 2012, stabilindu-se astfel în sarcina acestuia din urmă obligația de a plăti suma totală de 7.693,67 lei.

Potrivit art.7.1 al acestui contract beneficiarul trebuia să achite contravaloarea serviciilor pe bază de abonament în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către furnizor. Neachitarea de către consumatorul casnic a facturii atrage perceperea unei cote de majorări de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii și până la data achitării integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadenței (art.8.1.a din contract).

Contractul reprezintă legea părților și trebuie executat la termenele și în condițiile stabilite în acesta (art. 1270 C.civ.)

În temeiul art. 1169 C.civ. (aplicabil prin raportare la momentul încheierii contractului), reclamantei îi revine obligația de a face dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani.

Față de cele arătate, instanța consideră că suma de 7.693,67 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă și neachitate de către pârât, constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, care rezultă dintr-un raport de comerț desfășurat între părți, conform dispozițiilor art. 662 C.proc.civ. De altfel, pârâtul nu a contestat în niciun fel pretențiile reclamantei, nedepunând la dosarul cauzei întâmpinare.

În consecință, instanța va admite cererea formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.693,67 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de gaze naturale prestate în perioada decembrie 2011 – septembrie 2012.

De asemenea, instanța va obliga pârâtul la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.000,36 lei, calculate până la data de 11.02.2013 și în continuare până la data achitării integrale a debitului, conform art. 8.1 lit.a) din contractul încheiat de părți.

Văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 153 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA, CUI_, J_, cu sediul în Târgu M., ., județ M., cu sediul procesual ales în Șelimbăr, Șoseaua Sibiului, nr. 2, județ Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul T. D. C. (CNP_), cu domiciliul în A. I., ..22, jud. A. și, în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma 7.693,67 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de gaze naturale prestate în perioada decembrie 2011-septembrie 2012.

Obligă pârâtul la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.000,36 lei, calculate până la data de 11.02.2013 și în continuare până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 153 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria A. I..

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.09.2013.

Președinte, Grefier,

B. L. R. A.

Red. .. RAA

16.10.2013/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2910/2013. Judecătoria ALBA IULIA