Pretenţii. Sentința nr. 3029/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3029/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 2082/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3029/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. L.
GREFIER – T. F. I.
În temeiul art.231 Noul Cod de proc. civ., s-a procedat la înregistrarea audio a desfășurării procesului.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. L. AL ORAȘULUI CUGIR în contradictoriu cu pârâta . – SMC SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță reprezentatul reclamantului, c.j. A. F., care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, lipsind reprezentantul pârâtei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că pârâta nu s-a conformat dispoziției instanței, respectiv nu a restituit la dosar chestionarul cu întrebările la interogatoriu care i-a fost comunicat.
Reprezentantul reclamantului depune la dosar extras debite emis la data de 24.09.2013 vizând soldul actual al pârâtei, respectiv de 8.415,00 lei (în dublu exemplar). Solicită a se face aplicarea dispozițiilor art.358 Cod pr.civ., vizând interogatoriul pârâtei.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în temeiul art.394 Cod pr.civ., instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.03.2013 sub dosar nr._ reclamantul C. L. al Orașului Cugir a chemat în judecată pe pârâta . – SMC SRL, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 9.900 lei constând în chirie restantă și penalități de întârziere calculate până la data de 14.03.2013, precum și la plata penalităților ce se vor calcula până la data achitării integrale a chiriei restante, conform contractului de închiriere nr.7671/21.05.2012;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că prin contractul de închiriere nr.7671/21.05.2012 reclamantul a închiriat pârâtei, pe o perioadă de 3 luni de zile, o sală de curs din incinta Casei de Cultură a Orașului Cugir, în suprafață de 40 mp, în vederea desfășurării unor cursuri de formare profesională, predarea fiind efectuată la data de 21.05.2012. Chiria lunară a fost stabilită la suma de 2.000 lei, valoarea totală a contractului fiind de 6.000 lei, cheltuielile de întreținere fiind incluse în valoarea chiriei. Deși au trecut mai bine de 10 luni de zile pârâta nu a achitat chiria restantă care a ajuns la suma de 4.500 lei și penalități de întârziere în sumă de 5.500 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1020, art.1021 Cod civ., art.9 alin.1 lit.c din contractul de concesiune nr._/2003, Legea nr.213/1998, Legea nr.215/2001.
În probațiune reclamantul a depus la dosar, în copie: extras debit la data de 14.03.2013 (fl.6), contract de închiriere nr.7671/21.05.2012 (fl.7-11), adresă de corespondență (fl.12), proces verbal de predare-primire (fl.13), informații contact (fl.14-15).
La data de 28.03.2013 reclamantul a formulat și depus la dosar cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilite în sarcina sa (fl.18-19), cerere care a fost admisă prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 29.03.2013 în sensul scutirii reclamantului de la plata taxei de timbru în sumă de 705 lei și timbrului judiciar în sumă de 3,00 lei.
La data de 26.06.2013 reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv situație debit la data de 26.06.2013 în sumă de 7.740,00 lei (fl.31) și adresa nr._/G/SJ/2013 (fl.32-33).
La termenul din data de reclamantul, prin c.j. Aion F., a depus la dosar situație debit, respectiv soldul pârâtei la data de 24.09.2013, în sumă de 8.415,00 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarelor:
Potrivit înscrisurilor de la filele 7-11 între reclamantul C. L. al orașului Cugir, în calitate de locator, și pârâta . SMC SRL, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de întreținere nr.7671/21.05.2012, având ca obiect închirierea unei săli de curs (sala mică de conferințe) situată în incinta Casei de cultură Cugir, în suprafață de 40 mp. Durata contractului a fost de 3 luni cu începere din data de 21.05.2012. Valoarea totală a contractului a fost de 6.000 lei (2.000 lei pe lună). Cheltuielile de întreținere aferente suprafeței închiriate sunt incluse în valoarea chiriei. Întârzierile la plata chiriei mai mari de 5 zile se penalizează cu 0,5% pe zi de întârziere, penalitate ce se calculează la chiria restantă. Separat de aceasta, o întârziere la plata chiriei mai mare de 15 zile conduce automat la încetarea contractului de închiriere.
La aceeași dată de 21.05.2012 între părți s-a încheiat și procesul verbal de predare-primire a sălii de conferințe (fl.13).
Potrivit dispozițiilor art.1270 Ncc contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
La art.1516 Ncc se menționează că, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației
Conform înscrisurilor de la filele 6, 31 și 44 reprezentând extrase program debite-plăți-rămășițe-majorări, reiese că pârâta nu a achitat decât 1.500 lei anterior promovării acțiunii și 3.000 lei ulterior, prin OP 82, rezultând o diferență de chirie de 1.500 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere calculate conform contractului de închiriere, astfel că la data de 24.09.2013 debitul total datorat de pârâtă se ridică la 8.415 lei (fl.44).
Pârâta a fost notificată prin adresa nr._/25.10.2012 (fl.12) să achite debitul total restant. Deși pârâta a fost legal citată, aceasta nu a înțeles să depună întâmpinare, nu s-a prezentat nici în instanță printr-un reprezentant, nu a făcut dovada achitării datoriei certe, lichide și exigibile (așa cum rezultă din înscrisurile antemenționate, depuse la dosar), nu a răspuns nici la interogatoriu, motiv pentru care instanța va face aplicarea dispozițiilor art.358 Ncpc, prin coroborarea cu înscrisurile de la dosar depuse în apărare de către reclamant, astfel că va aprecia refuzul de a răspunde la interogatoriu cu veritabilă recunoaștere a debitului solicitat de reclamant.
De altfel, potrivit art.1548 Ncc culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării sale.
Pentru soluționarea cauzei instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art.1531 al.1 și 2 din Codul civil creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, care cuprinde pierderea efectiv suferită și beneficiul de care a fost lipsit.
Față de cele ce preced, instanța va admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. L. al orașului Cugir și va obliga pârâta . – SMC SRL la plata în favoarea reclamantului a sumei de 8.415 lei reprezentând chirie restantă în valoare de 1.500 lei și penalități de întârziere calculate până la data de 24.09.2013, precum și la plata penalităților de întârziere ce se vor calcula în continuare până la data achitării în întregime a chiriei restante, conform contractului de închiriere nr. 7671/21.05.2012.
Având în vedere dispozițiile art.453 Ncpc, instanța va lua act că nu s-au mai solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. L. AL ORAȘULUI CUGIR, prin Primar, cu sediul în Cugir, ., nr.1, județul Albaîn contradictoriu cu pârâta . – SMC SRL, cu sediul în București, .-19, ., ., identificată la ORC sub nr.J40/_/2008, CUI RO_ și în consecință:
Obligă pârâta . – SMC SRL la plata în favoarea reclamantului a sumei de 8.415 lei, reprezentând chirie restantă în valoare de 1.500 lei și penalități de întârziere calculate până la data de 24.09.2013, precum și la plata penalităților de întârziere ce se vor calcula în continuare până la data achitării în întregime a chiriei restante, conform contractului de închiriere nr.7671/21.05.2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria A. I..
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. T. F. I.
Red...TFI
4 ex./21.02.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2910/2013. Judecătoria... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2276/2013. Judecătoria... → |
---|