Curatelă. Încheierea nr. 589/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Încheierea nr. 589/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 453/176/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

ÎNCHEIERE NR. 589/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B. B.

GREFIER M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petent P. I.- Ș. și pe intimat P. I., având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că la 04.02.2013 s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței ancheta socială dispusă în cauză.

La întrebarea instanței, petentul arată că a solicitat cauza la amânări fără discuție având în vedere că la dosar s-a depus ancheta socială sens în care solicită instanței să dispună în consecință.

Față de împrejurarea că nu există motiv de amânare fără discuție, cauza este lăsată la ordine.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se prezintă petentul, lipsă fiind celelalte părți.

La întrebarea instanței, petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța încuviințează în probațiune proba cu înscrisurile de la dosar .

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul depune la dosar în fața instanței în copie certificat de încadrare în grad de handicap și solicită instanței să dispună numirea sa în calitate de curator al lui P. I. având în vedere starea de sănătate a acestuia și documentele depuse la dosarul cauzei.

Notă: după dezbateri și lăsarea cauzei în pronunțare s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței încă un exemplar al anchetei sociale dispusă în cauză.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față .

Constată că prin cererea de instituire a curatelei generale înregistrată la această instanță la data de 23.01.2013 sub nr._, petentul a solicitat:

1. Instituirea curatelei pentru intimatul P. I., domiciliat în comuna Hopârta, ., jud. A. având reședința în A. I., ., jud. A., având B.I. . nr._ și CNP_;

2. Numirea petentului în calitate de curator al intimatului P. I.;

3. Afișarea încheierii la ușa instanței, precum și la sediul Primăriei Comunei Hopârta.

În motivarea cererii, a arătat că raportat la problemele medicale de care suferă tatăl său, starea sa de sănătate fizică și mentală fiind în permanentă degradare, având nevoie de o persoană în prejmă în mod constant apreciază că se impune instituirea curatelei în conformitate cu prevederile art. 178 lit. b Cod civ. Astfel cin cauza bătrâneții și a bolii de care suferă tatăl său este în imposibilitatea de a-și administra singur bunurile și a-și apăra interesele în mod corespunzător. Afecțiunile medicale i-au diminuat și capacitatea de deplasare fiind aproape imposibil să se deplaseze fără ajutor. De asemenea se învederează instanței că intimatul, locuiește în prezent cu petentul beneficiind în permanență de îngrijire și supraveghere în condițiile în care intimatul nu are capacitatea de a se îngriji, de a se igieniza, de a se alimenta corespunzător.

În drept a invocat disp. art. 178 și urm. Cod civ.

A anexat cererii înscrisuri în dovedirea celor susținute.

Din actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2013 petentul P. I. Ș. a solicitat instanței de judecată instituirea curatelei pentru tatăl acestuia P. I. și numirea în calitate de curator al acestuia.

Potrivit art. 182 alin. 1 cod civil curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111 cod civil, iar conform art. 180 Cod civil poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină.

Văzând actele de stare civilă depuse la filele 5-9 din dosarul cauzei, se constată că petentul este fiul intimatului.

În temeiul art. 178 alin. 1lit. a) Cod civil instanța de tutelă poate să instituie curatela dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

În privința îndeplinirii condițiilor art. 182 alin. 2 Cod civil potrivit căruia curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, instanța constată că din înscrisurile depuse la dosar reieise că intimatul este încadrat în gradul grav de handicap cod boală F03.

Raportat la starea de sănătate a intimatului, așa cum rezultă aceasta din înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că nu se mai impune luarea consimțământului acesteia.

Examinând actele dosarului și văzând referatul de anchetă socială instanța constată că în cauză petentul a făcut dovada existenței cazului de instituire a curatelei prevăzut la art. 178 alin. 1 lit. a Cod civil, intimatul aflându-se în situația în care din cauza bolii care i-a provocat starea de handicap nu poate personal să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții corespunzătoare, astfel că există motive întemeiate să se concluzioneze că se impune numirea unui curator în persoana petentului P. I. - Ș..

Față de cele ce preced, în temeiul art. 182 Cod civil instanța va admite cererea formulată de petentul P. I. - Ș. domiciliat în A. I.,., jud. A. în contradictoriu cu intimatul P. I., domiciliat în Hopârta, ., jud. A. având reședința în A. I.,., jud. A. și în consecință se va institui curatela pentru intimatul P. I., născut la data de 12.04.1930, fiul lui F. și A. cu domiciliul în Hopârta, ., jud. A. având reședința în A. I., ., jud. A.

Va numi curator al intimatului P. I. pe numitul P. I. - Ș. domiciliat în A. I.,., jud. A. .

Se va dispune comunicarea încheierii curatorului, intimatului și se va afișa la sediul Judecătoriei Alba Iulia și la Primăria .> Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul P. I. - Ș. domiciliat în A. I., ., jud. A. în contradictoriu cu intimatul P. I., domiciliat în Hopârta, ., jud. A. având reședința în A. I., ., jud. A. și în consecință:

Instituie curatela pentru intimatul P. I., născut la data de 12.04.1930, fiul lui F. și A. cu domiciliul în Hopârta, ., jud. A. având reședința în A. I., ., jud. A..

Numește curator al intimatului P. I. pe numitul P. I. - Ș. domiciliat în A. I., ., jud. A..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prezenta încheiere se comunica curatorului și intimatului, și se dispune afișarea la sediul Judecătoriei Alba Iulia și la Primăria .> Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din 07.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. B. B. M. M.

Red. M.B.B.

Tehnored. M.M./4 ex./25.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 589/2013. Judecătoria ALBA IULIA