Obligaţie de a face. Sentința nr. 168/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 168/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 7771/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.168/2013

Ședința publică din 11.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – S. F.

GREFIER – A. R.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul T. A. F. în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect obligația de a face (radiere auto).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamant mandatar T. Doinița, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T. Doinița învederează instanței că este soția reclamantului și că acesta a împuternicit-o în vederea radierii autoturismului întrucât nu este în țară, urmând să revină în luna aprilie 2013.

La interpelarea instanței, T. Doinița arată că nu poate depune procură pentru reprezentarea reclamantului în fața instanței de judecată.

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și acordă cuvântul asupra acesteia.

Numita T. Doinița lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

În temeiul art.137 alin.2 C.proc.civ. instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data 20.11.2012 sub dosar nr._, reclamantul T. A. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. I. radierea din circulație a autovehiculului marca Dacia 1310L, cu număr de înmatriculare_, vândut pârâtului la data de 18.12.2009.

Cererea a fost legal timbrată.

La termenul de judecată din 11.01.2013, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Analizând cu prioritate în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1) Cod procedură civilă, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu, instanța urmează a o admite în considerarea următoarelor argumente:

La termenul de judecată din data de 11.01.2013 instanța a pus în discuție citarea acestuia cu mențiunea de a depune dovada calității de reprezentant al reclamantului în conformitate cu prevederile art. 161 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 83 din Cod procedură civilă.

Cu acest prilej T. Doinița, soția acestuia a învederat instanței de judecată că reclamantul este plecat din țară și nu va fi în măsură să se conformeze dispozițiilor instanței în sensul de a depune la dosarul cauzei mandatul de reprezentare al reclamantului T. A. F..

A mai arătat T. Doinița, soția reclamantului că la dosarul cauzei există la fila 4 o procură autentică prin care a fost mandatată de către soțul acesteia T. A. F. să-l reprezinte la Instituția prefectului județul A. - Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor, Administrația financiară competentă, sau oriunde va fi necesar, va face orice fel de declarații, va obține și depune acte, necesare, va ridica duplicatul cărții de identitate a autovehiculului, va face cerere de radiere, cu un cuvânt va face orice demersuri pentru radierea din circulație a autovehiculului semnând în numele soțului și pentru acesta oriunde trebuința o va cere, semnătura fiindu-i opozabilă.

Conform art. 83 Cod procedură civilă cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in original sau in copie legalizata. Mandatarul avocat certifica el insusi copia de pe procura sa.

Potrivit art. 161 Cod procedură civilă cand instanta constata lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale a partii sau cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri. Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea.

Instanța reține că cererea formulată de reclamantul T. A. F. este semnată de T. Doinița, soția acestuia iar reclamantul nu se poate conforma dispozițiilor instanței în sensul de a depune la dosarul cauzei mandatul de reprezentare al reclamantului.

Față de aceste considerente instanța urmează a declara nulă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T. A. F. domiciliat în Cugir, .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. I. domiciliat în Cugir, ., jud. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de instanță din oficiu.

Declară nulă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T. A. F. domiciliat în Cugir, .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. I. domiciliat în Cugir, ., jud. A. .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

S. F. A. R.

Red. SF/Tehn. AR/4 ex.

Data:18.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 168/2013. Judecătoria ALBA IULIA