Pretenţii. Sentința nr. 1230/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1230/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 7749/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1230/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: H. L.
Grefier: P. I. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. S. pentru pârâtă, lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mandatara pârâtei depune la dosar răspunsul comunicat de către reclamantă, prin care se arată că soldul restant reprezintă taxă radio/tv și penalitățile aferente, fișe de calcul, lista stocuri și adresa emisă reclamantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Mandatara pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, societatea nedeținând televizor sau radio. Cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanța nr. 24/14.03.2013, reprezentând onorariu avocat.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 20.11.2012 de sub număr de dosar_, reclamanta S. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 809,86 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 89,86 lei, calculate la data de 06.11.2012, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că potrivit art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. În aplicarea art.40 alin.4 din actul normativ menționat, a fost adoptată H.G. nr.977/2003, privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării cererii și care stabilește printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul a penalităților de întârziere. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin.1 din H.G.nr.977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de plătitorii acesteia, prevăzuți de art.1 și 3 de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice ,, Electrica,, S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate, iar conform art.6 alin.1 și 2 din același act normativ, pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul de radiodifuziune, plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere. Iar cuantumul acestora se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice ,, Electrica,, S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică, instituindu – se o derogare de la prevederile art.1087 C.civ., conform principiului specialia generalibus derogant.
În drept au fost invocate prevederile art. 112 C. proc. civ., art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările ulterioare, H.G. nr. 977/2003.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, extras O.R.C. privind sediul debitoarei (f.8) și facturile fiscale nr.-le_/15.01.2010,_/23.02.2010,_/16.03.2010,_/16.04.2010,_/16.04.2010,_/15.06.2010,_/16.07.2010,_/18.08.2010,_/20.10.2010,_/23.11.2010,_/16.12.2010,_/18.01.2010,_/23.02.2011,_/24.03.2011,_/22.04.2011,_/24.05.2011,_/20.07.2011,_/19.08.2011,_/20.09.2011,_/20.10.2011,_/22.11.2011,_/20.12.2011 (f. 9- 32).
Legal citată, reclamanta a formulat la data de 18.01.2013, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că este nelegală obligația de plată a texei stabilită în sarcina sa, invocând Decizia nr.607/03.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție . A mai arătat că nu deține aparate radio sau tv, astfel că nu se jusiticiă obligația de plată a taxei.
În apărare, pârâta a depus la dosar fișă de calcul amortisment, listă obiecte inventar (f.47-49).
În temeiul art.167 Cod proc.civ., instanța a încuviințat prentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani. Obligația de a plăti o sumă de bani ca și natură juridică este o obligație de a da și poate avea două izvoare: contractul sau legea.
Prin urmare, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să cerceteze izvorul raportului juridic în temeiul căruia reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani.
Din analiza cuprinsului cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta în cuprinsul solicitării sale a menționat în mod expres temeiurile de drept pe care își întemeiază pretențiile, respectiv prevederile Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.
În consecință, instanța va trebui să aprecieze dacă, în speța de față, temeiurile de drept invocate de reclamantă sunt sau nu pertinente pentru soluționarea cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, veniturile proprii ale Societății Române de Radiodifuziune provin, printre altele din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate. Conform aliniatului 2 al aceluiași articol, persoanele fizice cu domiciliul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepția celor care declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio, respectiv de televiziune și a celor care, potrivit legii, beneficiază de scutire de la plata acestor taxe, alin. 3 stabilind, de asemenea, că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Prin urmare, legiuitorul instituie prezumția legală că toate persoanele fizice și juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio și TV, instituindu-se conform art. 53 din Constituția României contribuții financiare speciale. In acest sens, Curtea Constituționala sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994 a retinuta prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și nr. 331/2006, că art. 31, 134 și art. 135 alin. (1) din Constituția Romaniei nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai aratat că, "în funcție de contextul economico-social și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare a anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului, care stabilește destinatarii acestor măsuri, să aibă caracter discriminatoriu".
Potrivit Deciziei nr. 2102 din 9 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus anularea art. 3 alin. 1 din HG nr.977/2003 și art. 3 alin. 1 din HG nr. 978/2003, întrucât cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. 1 dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care fac distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.
Astfel, din cele arătate mai sus instanța consideră că, pe de o parte, temeiurile de drept indicate de reclamantă în conținutul cererii sale sunt pertinente în ceea ce privește judecarea cauzei, iar, pe de altă parte, din aceste texte de lege rezultă că izvorul raportului juridic existent între reclamantă și pârâtă este un text de lege, dispoziția legală menționată instituind o prezumție legală în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtei, prezumție care nu poate avea decât un caracter relativ, combaterea acesteia putând fi făcută prin orice mijloc de probă.
Potrivit art.1202 alin.1 C. Civ. din 1864, prezumtia legala dispensa de orice alta dovada pe acela in favoarea careia este facuta. De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, nicio dovada nu este primită impotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama în judecata, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie și afară de aceea ce se va zice în privința jurământului și marturisirii ce ar face o parte în judecata. Astfel, odata ce partea si-a dovedit faptul ca prezumtia e in avantajul sau este scutita de a mai face o alta proba, dovada contrarie cazand in sarcina celeilalte parti.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că potrivit fișei de calcul amortisment și a listei obiectelor de inventar înregistrate în contabilitatea pârâtei (f.47-49), aceasta nu deține aparate radio sau TV, astfel că pârâta nu poate fi beneficiara serviciilor furnizate de către reclamantă.
În consecință, reține faptul că pârâta a făcut dovada faptului că nu beneficiază de serviciile reclamantei, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia obligația de a achita taxa aferentă serviciului public de radiodifuziune, și pe cale de consecință, nici obligația de plată a penalităților solicitate de către reclamantă.
Față de aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. Română de Radiodifuziune, în contradictoriu cu pârâta ..
În baza art.274 Cod proc.civ., va obliga reclamanta la plata către rârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, potrivit chitanței nr.24/14.03.2013, aflată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta S. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, ..60-64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în A. I., calea Moților, nr.128, ..32, jud. A., ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. H. I. M. P.
Red. L.H./Tehnored. I.M.P/12.04.2013/4 ex.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 15-03-2013, Judecătoria ALBA IULIA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1827/2013. Judecătoria... → |
|---|
