Plângere contravenţională. Sentința nr. 2038/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2038/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 547/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2038/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. H. D.
GREFIER – T. F. I.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. N. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță petentul asistat de avocat C. M. E. și martorul I. N. M., lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mandatul de aducere privind pe martorul I. N. M. a fost executat.
Instanța, în temeiul art. 193 Cod pr.civ., procedează la audierea martorului I. N. M., sub prestare de jurământ religios, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Mandatarul petentului depune la dosar un număr de 2 planșe fotografice pentru a face dovada locului unde s-ar fi săvârșit pretinsa contravenție, sectorul de drum fiind cu marcaj longitudinal discontinuu.
Mandatarul petentului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în temeiul art. 150 Cod pr.civ., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Mandatarul petentului solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, potrivit celor expuse în motivarea acestea. În esență, arată că zona de depășire, indicată, în scris în plângere este cea corectă, manevra de depășire începând și sfârșindu-se pe marcaj longitudinal discontinuu. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 28.01.2013 sub dosar nr._ petentul C. N. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii, anularea punctelor de penalizare și anularea măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere.
Totodată s-a solicitat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii s-a arătat, în esență, că starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal atacat nu corespunde realității, întrucât petentul a efectuat manevra de depășire în zona cu marcaj longitudinal discontinuu, respectiv în zona Electrica, între cele două treceri de pietoni.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
În probațiune petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție . nr._/25.01.2013 (f 6) și planșe fotografice (f 27-28 ).
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, însă a depus la dosar întâmpinare (f 12) prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit, fapta petentului existând și fiind încadrată juridic corespunzător.
În drept intimatul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, art. 242 al 2 Cod pr.civ.
În probațiune intimatul a depus la dosar set înscrisuri, respectiv: proces verbal de contravenție . nr._/25.01.2013 (f 13), raport întocmit la data de 07.02.2013 de către agent constatator M. I. (f 14), certificat de cazier auto (f 15-16).
A fost încuviințată proba testimonială cu numitul I. N. M. – martor asistent -, acesta fiind audiat la termenul din data de 20.05.2013, depoziția sa fiind consemnată și atașată la dosar (f 26).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/25.01.2013 petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 280 lei și suspendarea dreptului de conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 120 alin. 1 lit. e și i din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002, reținându-se că în data de 25.01.2013 în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . A. I. a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu și pe trecerea de pietoni.
Instanța va analiza cu prioritate legalitatea procesului verbal de contravenție, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat. Sub acest aspect, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În drept, potrivit art. 120 alin. 1 lit. e și i din ROUG 195/2002 se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisa" și când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează trecerea de pietoni, iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de a nerespectare a regulilor privind depășirea.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța consideră că mențiunile procesului verbal sunt susținute de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Sub acest aspect instanța va avea în vedere declarația martorului I. N. care a arătat că a condus autoturismul depășit de mașina condusă de petent în zona clădirii Electrica din A. I., depășirea fiind făcută într-o zonă în care carosabilul era marcat cu linie continuă.
Având în vedere aceste considerente, instanța consideră că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei contravenționale săvârșită de către petent, astfel încât instanța urmează a respinge plângerea petentului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII:
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul C. N. M. cu domiciliul procesual ales în A. I., .. 24, județul A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. cu sediul în A. I., tr. I. C. B., nr. 1, județul A., pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._/25.01.2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. H. D. T. F. I.
Red: C.H.D.
Dact: T.F.I.
Ex: 5 - 20.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 123/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3628/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|