Pretenţii. Sentința nr. 1349/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1349/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 944/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1349 /2013
Ședința publică din 21.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: B. C. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul L. I. (n.25.01.1982), în contradictoriu cu pârâta D. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul L. I. personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul învederează instanței că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată de acesta și că nu și-o însușește.
Instanța, în baza art. 133 c.pr.civ, invocă din oficiu excepția nulității cererii și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția nulității cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.02.2013, sub dosar nr._ reclamantul LICĂRELE I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. M. obligarea acesteia la plata sumei de 3000 euro acordată pârâtei cu titlu de împrumut și pe care pârâta refuză să o restituie.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La termenul de judecată de azi reclamantul a arătat că cererea nu a fost formulată și semnată de către el și că nu și-o însușește.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.112 alin.1 pct. 6 cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă în mod obligatoriu semnătura reclamantului, sub sancțiunea prevăzută de art.133 C.pr.civ. care dispune că „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, instanța este îndrituită să o invoce din oficiu.
Conform art. 133 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului, al pârâtului obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Astfel, față de susținerile reclamantului din ședința publică din data de 21.03.2013, conform cărora cererea de chemare în judecată nu este formulată, și prin urmare, nici semnată de către acesta, și interpretând prevederile art. 112 alin. 1 C.pr.civ. în sensul că cererea trebuie semnată de către reclamant, instanța constată că aceasta nu corespunde cerințelor legale prevăzute de art. 112 alin. 1 C.pr.civ., și o va anula.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția nulității cererii, invocată din oficiu de instanță.
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. I., născut la data de25.01.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, jud. A. în contradictoriu cu pârâta DANCIULESCU M., cu domiciliul în A. I., ..8, ..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. M. B. C. F.
Red.GAM
Tehnored.BCF/4 ex
Data: 28.03.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3684/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 466/2013.... → |
---|