Anulare act. Sentința nr. 1970/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1970/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 1870/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1970/2013
Ședința publică din 13.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. H. D.
GREFIER: G. D. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. N. R., prin reprezentant S. E., în contradictoriu cu pârâta T. E., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul minorului S. E., asistată de avocat A. M., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 13.05.2013, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar note de ședință, prin care arată că este de acord cu admiterea acțiunii, sub aspectul primelor trei capete de cerere, însă având în vedere poziția sa procesuală nu este de acord cu obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Constatând că este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 NCPC instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art.244 N.C.proc.civ instanța declară cercetarea procesului încheiată și nemaifiind alte cererii de formulat sau alte incidente de soluționat în temeiul art.392 N. C.proc.civ instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 5/2013, eliberat de către BNP Asociați L. și L. la data de 06.02.2013 în dosarul succesoral nr. 6/2013, să se dispună anularea certificatului de moștenitor sus menționat și să fie obligată pârâta să îi restituie suma de 15.731,31 lei, încasată în calitate de moștenitor al defunctei S. F., deoarece pârâta nu avea vocație succesorală atâta timp cât înaintea ei exista un moștenitor din clasa I de moștenitori.
În temeiul art.394 N.C.proc.civ instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia în dosarul nr._, reclamanta S. E., în calitate de reprezentant legal al minorului S. N. R., a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta T. E., prin hotărârea ce o va pronunța:
- să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 5/2013, eliberat de către BNP Asociați L. și L. la data de 06.02.2013 în dosarul succesoral nr. 6/2013;
- să dispună anularea certificatului de moștenitor sus menționat;
- să dispună obligarea pârâtei să îi restituie suma de 15.731,31 lei, încasată în calitate de moștenitor al defunctei S. F.;
- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că la data de 06.02.2013 a fost eliberat de către BNP Asociați L. și L. certificatul de moștenitor 5/2013, prin care se atestă, în temeiul art. 976 Cod civil, că singurul moștenitor legal al defunctei S. F., decedată la 19.12.2012, este sora acesteia, respectiv pârâta T. E..
Pârâta prin inducerea în eroare a notarului public a confirmat faptul că defuncta S. F. nu are alți moștenitori legali care să preia succesiunea înaintea sa, deși defuncta S. F. are un nepot de fiu predecedat, respectiv minorul S. N. R..
Defuncta S. F. a avut un singur fiu, pe numitul S. N., care a decedat la 30.02.2012. Având în vedere că acesta a decedat înaintea mamei sale, vocație succesorală are fiul său, respectiv S. N. R., acesta venind la moștenire, prin reprezentare, în locul tatălui său și înaintea surorii defunctei.
Reclamanta menționează că defuncta avea la data deschiderii succesiunii un depozit în cuantum de_,31 lei la Banca Comercială Română – Sucursala Județeană A., iar pârâta profitând de faptul că a obținut certificatul de moștenitor a solicitat băncii și a obținut plata întregii sume de bani, care îi revenea de fapt și de drept lui S. N. R..
În drept au fost invocate prev. art. 1324, 1325, 1179, 1235-1238, 963, 964, 965, 966 NCC.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și testimonială.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, certificatul de moștenitor 5/2013, certificat de deces S. F., certificat de deces S. Niculită și certificat de naștere S. N. R. (f. 6-9).
Prin notele de ședință depuse la dosar (f. 16), pârâta a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, sub aspectul primelor trei capete de cerere, însă având în vedere poziția sa procesuală nu este de acord cu obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 06.02.2013 a fost eliberat de BNP Asociați L. și L. certificatul de moștenitor nr. 5/2013 prin care se atestă că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei S. F., ns. P., decedată la 18.12.2012, este compusă din suma de 15.737,31 lei, iar pârâta este moștenitoarea legală a defunctei în cotă de 1/1 parte din masa succesorală.
Pârâta este sora defunctei S. F. și prin inducerea în eroare a notarului public a susținut că nu există alți moștenitori legali care să preia succesiunea înaintea sa, deși defuncta a avut un fiu predecedat, iar acesta la rândul său are un fiu, respectiv minorul S. N. R..
Acesta din urmă culege moștenirea care îi revine după bunica sa, defuncta S. F., prin reprezentare, cu excluderea celorlalte categorii de potențiali succesori aflați în grade de rudenie colaterală, cum este cazul pârâtei.
Potrivit art. 964 alin. 3 cod civil „înăuntru fiecărei clase rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat”, iar potrivit art. 975 alin. 2 Cod civil „descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase și vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie”.
Prin urmare, minorul S. N. R., în calitate de descendent al defunctei, face parte din clasa I de moștenitori și înlătură de la moștenire pe succesorii de clasa a doua, adică ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați, din această ultimă categorie făcând parte și pârâta, în calitate de soră a pârâtei.
Potrivit art. 88 alin. 1 teza I din Legea nr. 36/1995 „cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii”.
Prin emiterea certificatului de moștenitor sus menționat au fost nesocotite drepturile succesorale ale minorului S. N. R., acțiunea promovată de acesta fiind întemeiată și urmează să fie admisă cu consecința anulării certificatului de moștenitor sus menționat.
Potrivit art. 956 NCC „prin reprezentarea succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său numit reprezentat pentru a culege partea de moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii”.
În calitatea sa de reprezentant al tatălui predecedat minorului S. N. R. i se cuvine întreaga moștenire a defunctei, respectiv suma de_,31 lei care în mod nelegal a fost încasată de către pârâtă și la restituirea căreia către minor va fi obligată aceasta din urmă.
În temeiul art. 454 NCPC pârâta nu va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată și nici nu s-a făcut dovada de către reclamant a efectuării a unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantului S. N. R., formulată prin reprezentant S. E., cu domiciliul în comuna Spring, ., jud. A. în contradictoriu cu pârâta T. E., domiciliată în ., .. 131, jud. A. și, în consecință:
Dispune anularea certificatului de moștenitor nr. 5/2013 eliberat de BNP Asociați L. și L. la data de 06.02.2013 în dosarul succesoral nr. 6/2013.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 15.731,31 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. H. DORINGIURGIU D. M.
Red. C.H.D.
Tehnored. G.D.M./4 ex./20.06.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 908/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1501/2013.... → |
---|