Pretenţii. Sentința nr. 3003/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 3003/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 3984/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3003/2013

Ședința publică de la 24.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. S. C.

Grefier D. V.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 27 și pe pârâtul V. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns mandatarul reclamantei, avocat D. S., lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 din C.p.c., instanța procedează la verificarea propriei competențe de soluționare a cauzei.

Mandatarul reclamantei arată că, având în vedere domiciliul pârâtului, obiectul cauzei, apreciază Judecătoria A. I. competentă să soluționeze această cerere.

Având în vedere domiciliul pârâtului din A. I., în temeiul art. 94 lit. j, art. 107 alin. 1 din C.p.c., instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta acțiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Mandatarul reclamantei solicită admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2013, sub dosar nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 27 în contradictoriu cu pârâtul V. D. a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3198,67 lei, care reprezintă cota parte de contribuție la cheltuielile comune ale pârâtului pe perioada septembrie 2011 –aprilie 2013 în cuantum de 2168,67 lei și penalități de întârziere pe perioada septembrie 2011 – aprilie 2013, în cuantum de 1030 lei calculate până în data de 31.05.2013;

- să fie obligat pârâtul la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%pe zi până la plata integrală a debitului.

În fapt, a arătat în esență că pârâtul nu și-a achitat cota sa de contribuție, refuzând nejustificat să-și achite regia, chiar și în urma somațiilor de plată trimise de către reclamantă. Restanței de 2168,67 lei, i-au fost calculate penalizări în cuantum de 1030 lei, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. 1 din Legea locuinței, Statului Asociației.

În drept, a invocat dispozițiile art. 24, 31 din Regulamentul – Cadru al Asociațiilor de P., anexa nr. 2 la Legea locuinței nr. 114/1996, art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007, prevederile Codului Civil.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din listele cu obligațiile de plată ale membrilor asociației de proprietari de la filele 14-33, precum și din fișa de calcul de penalități de la fila 6 pârâtul deține apartamentul cu nr.10 situat în blocul nr.VI6 de pe . A. I., iar în intervalul de timp cuprins între lunile septembrie 2011 – aprilie 2013 nu a plătit cota parte de contribuție la cheltuielile comune, astfel că are o restanță la plată de 2.168,67 lei.

Deși citat la adresa indicată pârâtul nu a depus întâmpinare și nu și-a făcut cunoscută în vreun fel poziția față de pretențiile reclamantei, astfel că instanța va trece la judecarea cauzei pe baza actelor de la dosar.

Instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art.46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

Dispoziții asemănătoare sunt cuprinse și în art.32 din Normele Metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Cum reclamanta a făcut dovada că pârâtul nu a înțeles să onoreze plata cheltuielilor comune la care este ținut și nici nu a invocat vreo imposibilitate de plată, în temeiul art.46 din Legea nr.230/2007 și art.32 din Normele Metodologice de aplicare, urmează ca instanța să admită capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata sumei de 2.168,67 lei cu titlu de cotă parte de contribuție la cheltuielile comune pentru perioada septembrie 2011 – aprilie 2013.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit art.28 din Statutul asociație de proprietari de la fila 9 pentru neplata cotelor de contribuție lunară la cheltuielile comune se aplică o penalizare, iar conform procesului-verbal al adunării generale din data de 22.10.1998 de la fila 12 membrii asociației au hotărât aplicarea unui procent de penalizare de 0,2%.

Sub acest aspect, instanța mai reține că potrivit dispozițiilor art.49 al.1 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari: „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.

Deoarece legislația în vigoare permite asociațiilor de proprietari să oblige membrii la plata unor penalități de întârziere în cazul neplății la timp a cotelor comune de contribuție, iar reclamanta prin statut, precum și prin hotărârea adunării generale a prevăzut o astfel de sancțiune în cazul membrilor rău-platnici, care nu depășește maximul admis de lege și nici suma totală la care s-au calculat, urmează ca instanța să admită și cel de al doilea capăt de cerere și să oblige pârâtul la plata sumei de 1.030 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi pentru perioada septembrie 201 – aprilie 2013, calculate până la data de 31.05.2013.

De asemenea, pârâtul va fi obligat să plătească în continuare reclamantei penalități de întârziere de 0,2% pe zi, aferente debitului principal, până la stingerea acestuia integrală.

Se va lua act că nu au fost cerute cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 27, cu sediul în A. I., .. 7, .. 1, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul V. D., cu domiciliul în A. I., ., . și în consecință.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 3.198,67 lei, reprezentând cotă parte de contribuție la cheltuielile comune pentru perioada septembrie 2011 – aprilie 2013 în sumă de 2.168,67 lei și penalități de întârziere aferente pentru perioada septembrie 2011 – aprilie 2013 în sumă de 1.030 lei, calculate până la data de 31.05.2013.

Obligă pârâtul să plătească în continuare reclamantei penalități de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitului principal până la stingerea acestuia integrală.

Ia act că nu au fost cerute cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

F. S. C. D. V.

Red.FSC

Tehn.DV

4ex/14.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3003/2013. Judecătoria ALBA IULIA