Pretenţii. Sentința nr. 779/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 779/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 6967/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 779/2013

Ședința publică din 19.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - F. S. C.

GREFIER – D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul Ț. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că prin serviciul registratură reclamantul a depus un înscris prin care apreciază necesară rejudecarea cauzei penale, la care a anexat referat.

Coroborând precizarea cu acțiunea inițială, reținând că cererea de chemare în judecată privește un prejudiciu despre care reclamantul susține că ar fi fost produs printr-o eroare judiciară, în conformitate cu dispozițiile art.2 lit.h din Codul de procedură civilă, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2012, sub dosar nr._, precizată apoi prin înscrisul de la filele 5-7 înregistrat la data de 14.11.2012, reclamantul a solicitat obligarea unei persoane pentru care folosește termenul de „interlop”, indicat ca fiind D. D., la recuperarea prejudiciului în sumă de 100.000 lei, daune materiale și 20.000 lei daune morale.

La data de 19.02.2013, reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune în care a arătat că cere ca S. Român să accepte rejudecarea unui dosar de urmărire penală în care nu s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane, înregistrând astfel un prejudiciu de peste 100.000 lei, deoarece urmare „legăturilor mafiote” ale parchetului și instanțele de judecată cu o persoană calificată ca fiind un „interlop” aceasta ar fi fost favorizată – filele 25 și 27.

Pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 94, art. 97 din Legea 303/2004.

Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, instanța reține următoarele:

Se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 23.10.2012, precizată apoi prin înscrisul de la filele 5-7 înregistrat la data de 14.11.2012, reclamantul a solicitat obligarea unei persoane pentru care folosește termenul de „interlop”, indicat ca fiind D. D., la recuperarea prejudiciului în sumă de 100.000 lei, daune materiale și 20.000 lei daune morale.

Luând act de precizarea de acțiune și făcând aplicarea dispozițiilor art.159 și 1591 al.3 din Codul de procedură civilă, prin încheierea de ședință din data de 27.11.2012 instanța a constatat că este competentă să o soluționeze, deoarece apărea ca fiind o acțiune în pretenții.

La data de 19.02.2013, mai precis pentru termenul de judecată din aceeași zi, reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune în care a arătat că cere ca S. Român să accepte rejudecarea unui dosar de urmărire penală în care nu s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane, înregistrând astfel un prejudiciu de peste 100.000 lei, deoarece urmare „legăturilor mafiote” ale parchetului și instanțele de judecată cu o persoană calificată ca fiind un „interlop” aceasta ar fi fost favorizată – filele 25 și 27.

Coroborând această precizare cu acțiunea inițială se constată că cererea de chemare în judecată privește un prejudiciu despre care reclamantul susține că ar fi fost produs printr-o eroare judiciară, situație în care în conformitate cu dispozițiile art.2 lit.h din codul de procedură civilă competența de soluționare a cauzei revine tribunalului.

În aceste condiții, în temeiul art.1591 al.5 din Codul de procedură civilă instanța a invocat excepția de necompetență materială.

Față de cele ce preced, în temeiul art.158 din Codul de procedură civilă excepția de necompetență materială urmează să fie admisă și să se decline soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Alba Iulia și în consecință:

Declină în favoarea TRIBUNALULUI A. competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamantul Ț. M., cu domiciliul în Zlatna, .. 6, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., Sector 5.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

F. S. C. D. V.

Red.FSC

Tehn.VD

2ex/06.03.2013

ROMÂNIAAlba I., 19.02.2013

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal Nr._

CĂTRE,

TRIBUNALULUI A.

În conformitate cu dispozițiile procedurale în vigoare, privind competența materială, alăturat vă înaintăm dosarul civil înregistrat la Judecătoria A. I. sub nr._, privind cererea formulată de reclamantul Ț. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, având ca obiect pretenții, întrucât prin Sentința nr. 779/2013 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea dumneavoastră.

Dosarul conține 31 file.

PREȘEDINTE GREFIER

F. S. C. D. V.

Vă informăm că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce vă conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii

acestora doar în scopul prevăzut de lege

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 779/2013. Judecătoria ALBA IULIA