Pretenţii. Sentința nr. 351/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 351/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 737/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 351/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – S. F.
GREFIER – R. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. M., în nume propriu și în calitate de Primar al municipiului S. în contradictoriu cu pârâții ., H. I. și ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.01.2013, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, în temeiul disp. art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, sub număr de dosar_, reclamantul S. M., în nume propriu și în calitate de Primar al municipiului S., în contradictoriu cu pârâții . și H. I., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
-să constate că prin activitatea de redactare a unor articole cu caracter insultător și calomnios și respectiv de publicare a acestor articole în cotidianul U., editat de către ., sunt întrunite cerințele antrenării răspunderii civile delictuale și, pe cale de consecință, pârâții au adus reclamantului un important prejudiciu moral, fiindu-i lezată acestuia demnitatea, onoarea, reputația profesională;
-să dispună obligarea pârâților – în solidar, la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauza reclamantului prin activitatea de redactare a articolelor și de informare în masă a conținutului acestora;
-să dispună obligarea pârâților – în solidar, să publice pe cheltuiala acestora hotărârea de condamnare a ziarului U., pe prima pagină, în trei numere consecutive;
-să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat, în esență, că în cursul lunii ianuarie 2012, pârâții au început o adevărată campanie de presă împotriva reclamantului și a instituției pe care o reprezintă.
Astfel, folosind un limbaj vădit șicanator și denaturând adevărul, în data de 17.01.2012 pârâta a redactat și publicat un articol intitulat „ Primarul Sebeșului M. S. luptă alături de afaceristul M. S. pentru binele comunității”, în care pârâta face un așa zis rezumat al unor prezumtive sesizări venite de la numeroși cetățeni cu privire la persoana reclamantului și modul în care acesta își exercită prerogativele funcției pe care o deține. Articolul a fost semnat cu inițialele B.I.R.O.
Apreciază reclamantul că pentru a se publica articolul respectiv, trebuia ca respectiva persoană să se informeze din mai multe surse sau de a solicita și o a doua opinie.
Acțiunea de defăimare a reclamantului a continuat cu articolul apărut în data de 20.01.2012, în aceeași publicație, intitulat „Sătulul nu crede flămândului … Primarul M. S. trimite cazurile sociale din S. să le rezolve … ziarul U. „ . În cuprinsul acestui articol reclamantul este catalogat ca fiind o persoană răutăcioasă, vindicativă, afirmându-se în mod zeflemitor că trimite ziarului spre rezolvare cazurile sociale. Arată reclamantul că dl. H. I. nu s-a informat pentru scrierea respectivului articol.
Apreciază reclamantul că materialele publicate de către pârâte în cotidianul U. încalcă prevederile Rezoluției 103 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică adoptată de Adunarea Deputaților prin Hotărârea nr. 32/06.10.1994.
Fapta pârâților a cauzat reclamantului disconfort psihic de tulburare a păcii sufletești a climatului oral, liniștit și sănătos de care trebuie să se bucure o persoană, r4eclamantul a suferit un prejudiciu moral considerabil, reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputații în societate și familie.
În D. a invocat art. 30 al. 6 și 8 din Constituția României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 72-73 NCC, art. 219,252,253 NCC, art. 10 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta . a depus întâmpinare (f. 20); prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, invocând lipsa calității procesuale pasive a .. A depus alăturat întâmpinării, în copie: contract de prestări servicii (f. 23), copii ale articolelor incriminate (f. 24- 27).
Pârâtul H. I. a depus la dosar întâmpinare (f. 32-36), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând, în esență, că articolul publicat a avut rolul de informa cititorii în legătură cu faptele și actele reclamantului, care, în calitate de primar, îndeplinește o funcție de demnitate publică, cititorii ziarului având dreptul să fie informați.
În ce privește articolul publicat la data de 17.01.2012, arată că este un articol publicitar, conform contractului de publicitate nr. 3/12.01.2012, încheiat între . și ..
Mai arată că articolul publicat în data de 20.01.2012 a fost redactat pe baza informațiilor care au fost prezentate de numita B. L., care a adresat ziarului o scrisoare, pe care ziaristul a prelucrat-o și apoi a prezentat-o în articol.
Afirmația reclamantului, că nu i s-ar fi dat drept la replică, este mincinoasă
A mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1349 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, nici cele ale art. 30 alin.6 și 8, art. 34 alin.4 din Constituția României.
A invocat în drept art. 30 alin .1 și 2 din Constituția României.
A depus alăturat întâmpinării scrisoarea numitei B. L. (f. 37,38).
Reclamantul a depus completare la acțiunea formulată (f. 40-43), prin care a chemat în judecată și pe pârâta ..
A depus răspuns la întâmpinare (f. 44-46), prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ..
Pârâta . a depus întâmpinare (f. 49-53), prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că a respectat regulile eticii și deontologiei profesionale, dispozițiile constituționale și legale, precum și normele de drept internațional care reglementează protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ratificate de România.
S-a depus la dosar, în copie, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pronunțată în dosar 238/P/2011 (f. 84 -87).
Au fost audiați martorii B. L., declarația acesteia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosar la fila 89, E. E. M. a cărei declarație se află la fila 111 din dosar, B. A. declarația fiind la fila 112 din dosar, P. G., declarația fiind consemnată în procesul verbal de la fila 123, A. M. I., declarația fiind consemnată în procesul verbal de la fila 124 din dosar, C. R. A. și D. N., declarațiile acestora fiind consemnate în procese verbale separate, aflate la filele 145 și 146 din dosar.
S-a luat interogatoriul pârâtei . și ., răspunsurile fiind consemnate în chestionarele depuse la dosar la filele 90- 92 și respectiv 101 – 103.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., invocată de ., în conformitate cu dispozițiile art.137 alin 1 C.proc.civ., instanța apreciază ca este neîntemeiata această excepție si o va respinge în considerarea următoarelor argumente:
Calitatea procesuala pasivă presupune existenta unei identități intre persoana pârâtului si persoana care este titular al obligației in raportul juridic dedus judecății. Instanța este obligată sa verifice calitatea procesuala, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecații.
În speța dedusă judecății reclamantul pretinde că prin publicarea unor articole cu caracter insultător și calomnios în cotidianul „U.” editat de către pârâta . i s-a adus reclamantului un important prejudiciu moral, fiindu-i lezată demnitatea, onoarea, reputația profesională.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului(în continuare CEDO), secția II, în hotărârea Plon société contra Franța, Hotărârea din 18 mai 2004,_/00, a arătat că editorii fie că se asociază sau nu conținutului lucrărilor pe care le publică, participă în totalitate la exercitarea libertății de exprimare furnizând un suport autorilor. În același sens a statuat CEDO și în cauza nr._/2001, Chavy și alții contra Franța, Hotârârea din 29 iunie 2004 sau în cauza C.S.Y. contra Turcia, Hotărârea din 4 martie 2003, paragraf 27.
Prin urmare nu are nici o relevanță în soluționarea acestei excepții, susținerile pârâtei potrivit căreia articolul publicat în ziarul „U.” din data de 17 ianuarie 2012 cu titlu „Primarul Sebeșului M. S. luptă alături de afaceristul M. S., pentru binele comunității” este un articol publicitar astfel cum rezultă ediția tipărită și electronică a ziarului, în ambele ediții fiind inserată litera (P), literă ce semnifică faptul că respectivul articol constituie publicitate, aspect care rezultă și din contractul de publicitate nr. 3/2012 încheiat cu pârâta ..
De asemenea instanța apreciază ca nefondate apărările pârâtei ., prin prisma celor reținute mai sus, referitoare la faptul că articolul publicat în ziarul „U. din data de 20 ianuarie 2012 cu titlul „Sătulul nu crede flămândului…” îl are ca autor pe I. H., iar întreaga răspundere pentru afirmațiile acolo făcute îi aparține integral acestuia, editorul neavând nicio responsabilitate pentru conținutul acestui articol.
Față de cele reținute mai sus instanța apreciază că pârâta . prin prisma faptului că a oferit un suport autorilor articolelor ce fac obiectul prezentei cauze, editând conținutul acestor articole în cotidianul U. deținut de pârâtă, justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 70 Cod civil, orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75 din Codul civil.
În virtutea art. 72 și 73 din Codul civil orice persoană are dreptul la propria imagine, dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. Acest din urmă articol prevede că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.
Potrivit art. 1.349 cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
În conformitate cu prevederile art. 1.353 Cod civil cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Raportându-se instanța de judecată la textele de lege anterior menționate, prevederile art. 8 și 10 din CEDO ce prezintă relevanță în prezenta cauză și analizând probele administrate în cauză, se apreciază ca neîntemeiată cererea reclamantului și în consecință instanța urmează a o respinge având în vedere următoarele:
Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta este valabilă nu numai în ceea ce privește „informațiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care rănesc, șochează sau neliniștesc: acest lucru este impus de pluralism, toleranță și mentalitate deschisă, fără de care nu există o „societate democratică”. Astfel cum este consacrată la art. 10, libertatea de exprimare este însoțită de excepții care necesită totuși o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie stabilită în mod convingător [a se vedea, printre altele, Handyside împotriva Regatului Unit, 7 decembrie 1976, pct. 49, . nr. 24; Editions Plon împotriva Franței, nr._/00, pct. 42, CEDO 2004‑IV; și Lindon, Otchakovsky-Laurens și July împotriva Franței (MC), nr._/02 și_/02, pct. 45, CEDO 2007‑IV].
Instanța arată că în numeroase rânduri Curtea EDO a subliniat rolul esențial pe care îl joacă presa într-o societate democratică. Deși nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește protecția reputației și a drepturilor altora, presei îi revine sarcina de a comunica, respectându-și obligațiile și responsabilitățile, informații și idei cu privire la toate problemele de interes general. La funcția sa, care constă în diseminarea informațiilor și ideilor referitoare la astfel de probleme, se adaugă dreptul publicului de a le primi. În caz contrar, presa nu ar putea juca rolul său indispensabil de „câine de pază” [Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei (MC), nr._/93, pct. 59 și 62, CEDO 1999‑III, și Pedersen și Baadsgaard, pct. 71].
Libertatea jurnalistică include și posibilitatea de a recurge la anumită doză de exagerare, sau chiar de provocare (Pedersen și Baadsgaard, citată anterior, pct. 71). În plus, nici Curții și nici instanțelor interne nu le revine sarcina de a se substitui presei în alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte într-un anumit caz (Jersild împotriva Danemarcei, 23 septembrie 1994, pct. 31, . nr. 298, și Eerikäinen și alții împotriva Finlandei, nr. 3514/02, pct. 65, 10 februarie 2009).
Totuși, art. 10 § 2 din convenție subliniază că exercitarea libertății de exprimare cuprinde „îndatoriri și responsabilități” care sunt valabile și pentru mass-media, chiar și atunci când este vorba despre chestiuni de un mare interes general. Aceste îndatoriri și responsabilități pot avea o importanță deosebită în cazul în care există riscul de a se aduce atingere reputației unei persoane menționate nominal și de a fi încălcate „drepturile altora”. Astfel, trebuie să existe motive specifice pentru a putea scuti mass-media de obligația care îi revine de obicei de a verifica declarațiile factuale defăimătoare la adresa persoanelor particulare. Existența acestor motive depinde în special de natura și gradul defăimării în cauză, precum și de măsura în care mass-media poate considera în mod rezonabil sursele sale ca fiind credibile în ceea ce privește alegațiile (Pedersen și Baadsgaard, citată anterior, pct. 78,și Tønsbergs Blad A.S. și Haukom împotriva Norvegiei, nr. 510/04, pct. 89, CEDO 2007‑III).
Dreptul la protejarea reputației este un drept care este protejat de art. 8 din convenție, fiind un element care ține de viața privată (Chauvy și alții, citată anterior, pct. 70; Polanco Torres și Movilla Polanco împotriva Spaniei, nr._/06, pct. 40, 21 septembrie 2010). Noțiunea de „viață privată” este o noțiune largă, care nu poate avea o definiție exhaustivă și care include integritatea fizică și morală a persoanei și, prin urmare, poate îngloba multiple aspecte ale identității unui individ, precum identificarea și orientarea sexuală, numele sau elemente legate de dreptul la imagine [S. și Marper împotriva Regatului Unit (MC), nr._/04 și_/04, pct. 66, CEDO 2008-...], cuprinde informații personale cu privire la care un individ poate avea încrederea legitimă că nu vor fi publicate fără consimțământul său (Flinkkilä și alții, citată anterior, pct. 75, și Saaristo și alții împotriva Finlandei, nr. 184/06, pct. 61, 12 octombrie 2010).
Totuși, pentru ca art. 8 să fie luat în considerare, atacul asupra reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fie realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul personal al dreptului la respectarea vieții private (A. împotriva Norvegiei, citată anterior, pct. 64). De asemenea, Curtea a hotărât că nu poate fi invocat art. 8 pentru a se plânge de o atingere adusă reputației care este o consecință previzibilă a propriilor acțiuni, precum săvârșirea unei fapte de natură penală (Sidabras și Džiautas împotriva Lituaniei, nr._/00 și_/00, pct. 49, CEDO 2004‑VIII).
În ceea ce privește punerea în balanță a dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului la respectarea vieții private, criteriile care decurg din jurisprudența CEDO și care sunt relevante în prezenta speță instanța le va analiza în continuare.
Curtea europeană a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public. Acestui drept îi corespunde o „obligație” a ziariștilor de a răspândi informații și idei, îndeplinindu-și astfel rolul de „câine de pază al democrației”: dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, ținând mai ales de protecția drepturilor și reputației altora, și a necesității de a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale, îi revine totuși obligația de a comunica, cu respectarea responsabilităților și îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice ca și asupra altor teme de interes general. Prin urmare pe lângă punerea în balanță a două interese contrare(dreptul ziaristului de a se exprima, pe de o parte, și interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al art. 10 din CEDO, printre care un rol aparte îl ocupă necesitatea de a proteja reputația persoanelor vizate de discursul critic, pe de altă parte) mai intervine în cazul libertății presei și un al treilea interes, cel al societății de a exercita un control eficient asupra acțiunilor personalităților aflate în poziții de conducere.
Definiția a ceea ce constituie obiectul de interes general depinde de circumstanțele cauzei. Curtea EDO în numeroase cauze a recunoscut existența unui astfel de interes nu doar în cazul în care publicarea privea probleme politice sau săvârșirea de infracțiuni (White împotriva Suediei, nr._/02, pct. 29; Egeland și Hanseid, citată anterior, pct. 58; Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue, citată anterior, pct. 72), ci și în cazul în care privea probleme legate de sport sau artiști (Nikowitz și Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei, nr. 5266/03, pct. 25, 22 februarie 2007; Colaço Mestre și SIC – Sociedade Independente de Comunicação, S.A. împotriva Portugaliei, nr._/03 și_/03, pct. 28, 26 aprilie 2007; și Sapan împotriva Turciei, nr._/04, pct. 34, 8 iunie 2010).
În speța dedusă judecății instanța apreciază că cele două articole publicate în ziarul U. și anume cel din data de 17.01.2012 intitulat „Primarul Sebeșului M. S. luptă alături de afaceristul M. S. pentru binele comunității”, respectiv cel publicat la data de 20.01.2012 intitulat „Sătulul nu crede flămândului…Primarul M. S. trimite cazurile sociale din S. să le rezolve… ziarul U.”, tratează subiecte de interes general, care preocupă societatea în ansamblu în contextul actual economico – social, al crizei economice care determină pauperizarea unor largi mase de cetățeni și al dezbaterilor publice ce vizează lupta anticorupție și conflictele de interese.
Un alt criteriu important, legat de cel precedent, îl reprezintă rolul sau funcția persoanei vizate și natura activităților care fac obiectul reportajului. În această privință, este necesar să se facă distincție între persoanele particulare și persoanele care acționează într-un context public, în calitate de personalități politice sau persoane publice. Astfel, în vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului poate pretinde o protecție deosebită a dreptului său la viața privată, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele publice [Minelli împotriva Elveției (dec.), nr._/02, 14 iunie 2005]. Un reportaj care relatează fapte susceptibile să contribuie la o dezbatere într-o societate democratică, care privește personalități politice în exercitarea funcțiilor oficiale ale acestora, nu poate fi asimilat, de exemplu, unui reportaj care privește detalii din viața privată a unei persoane care nu îndeplinește astfel de funcții (Von Hannover, pct. 63, și Standard Verlags GmbH, pct. 47).
Dacă, în primul caz, rolul presei corespunde funcției sale de „câine de pază” care are sarcina, în cadrul unei democrații, să comunice idei și informați privind probleme de interes public, acest rol pare mai puțin important în al doilea caz. În mod similar, dacă, în circumstanțe speciale, dreptul publicului de a fi informat poate privi chiar aspecte din viața privată a persoanelor publice, în special atunci când este vorba despre personalități publice, acest lucru nu este valabil, chiar dacă persoanele vizate se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care fotografiile publicate și comentariile care le însoțesc se raportează exclusiv la detalii din viața lor privată sau au ca unic scop satisfacerea curiozității unui anumit segment al publicului în această privință (Von Hannover, citată anterior, pct. 65, și Standard Verlags GmbH, pct. 53; a se vedea și punctul 8 din Rezoluția Adunării Parlamentare – pct. 51). În acest ultim caz, libertatea de exprimare impune o interpretare mai strictă Von Hannover, citată anterior, pct. 66; Hachette Filipacchi Associés (ICI PARIS),, pct. 40; și MGN Limited, pct. 143].
Ori în cele două articole publicate în ziarul U. la data de 17.01.2012 și 20.01.2012, persoana vizată este primarul municipiului S., reclamantul M. L. S., om politic și persoană publică, astfel că reținându-se calitatea reclamantului din prezenta cauză și jurispudența Curții EDO din această perspectivă, limitele criticii admisibile fiind mai largi în privința unei astfel de persoane, vizată în această calitate, decât a unui individ obișnuit care nu are calitatea de om politic și persoană publică.
În ceea ce privește comportamentul anterior al persoanei în cauză, înainte de publicarea reportajului sau faptul reprezintă, de asemenea, elemente care trebuie să fie luate în considerare Hachette Filipacchi Associés (ICI PARIS), citată anterior, pct. 52 și 53, și Sapan, citată anterior, pct. 34].
Analizând instanța din această perspectivă cauza, se constată că din declarația martorei B. Lăcărămioara (f. 89) care se coroborează cu răspunsul dat de pârâtul H. I. la interogatoriul administrat (f. 91), răspunsul la întrebarea nr. 2, în ceea ce privește articolul publicat la data de 20.01.2012 intitulat „Sătulul nu crede flămândului…Primarul M. S. trimite cazurile sociale din S. să le rezolve.. ziarul U.”, reiese că și în anul precedent numita B. Lăcărămioara s-a prezentat cu o problemă similară la redacția ziarului U.. Iar în ceea ce privește articolul publicat în data de 17.01.2012 intitulat „Primarul Sebeșului M. S. luptă alături de afaceristul M. S. pentru binele comunității”, comportamentul reclamantului a făcut obiectul unor investigații jurnalistice anterioare și a unor dezbateri publice radiodifuzate, aspecte ce reies din declarația martorului C. R. A.(f. 145)
Modalitatea de obținere a informațiilor și veridicitatea lor joacă, de asemenea, un rol important. Curtea EDO a statuat în numeroase cauze că garanția oferită ziariștilor la art. 10, în ceea ce privește rapoartele privind probleme de interes general, este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte, și să furnizeze informații „fiabile și precise”, respectând deontologia jurnalistică [a se vedea, de exemplu, Fressoz și Roire împotriva Franței (MC), nr._/95, pct. 54, CEDO 1999-I; Pedersen și Baadsgaard, citată anterior, pct. 78; și Stoll împotriva Elveției (MC), nr._/01, pct. 103, CEDO 2007-V].
De asemenea în analizarea prezentei cauze trebuie avut în vedere și modul în care sunt publicate articolele și maniera în care persoana în cauză este prezentată în articole Wirtschafts-Trend Zeitschriften-Verlagsgesellschaft m.b.H. împotriva Austriei (nr. 3), nr._/01 și_/02, pct. 47, 13 decembrie 2005; Reklos și Davourlis împotriva Greciei, nr. 1234/05, pct. 42, 15 ianuarie 2009; și Jokitaipale și alții împotriva Finlandei, nr._/05, pct. 68, 6 aprilie 2010]. Amploarea difuzării articolelor poate fi, de asemenea, importantă, în funcție de ce tip de ziar este vorba, cu tiraj național sau local, important sau puțin important Karhuvaara și Iltalehti,citată anterior, pct. 47, și Gourguénidzé împotriva Georgiei, nr._/01, pct. 55, 17 octombrie 2006)
Din probatoriul administrat în cauză, în speță declarația martorilor B. Lăcărămioara (f. 89), E. E. M.(f. 111) și înscrisul de la filele 37-38 din dosarul cauzei, în ceea ce privește articolul publicat în ziarul U. la data de 20.01.2012 intitulat „Sătulul nu crede flămândului…Primarul M. S. trimite cazurile sociale din S. să le rezolve.. ziarul U.”, reiese buna credință a pârâtului H. I. în ceea ce privește demersul jurnalistic și modalitatea de redactare a acestui articol, chiar dacă pârâtul a adăugat o notă de exagerare, chiar de provocare, (aspect permis de Curtea EDO, a se vedea în acest sens cauza nr._/99, Pedersen și Baadsgard c. Danemarcei, Hotărârea marii Camere din 17 decembrie 2004 sau cauza nr._/00, Jakes Abeberry c. Franței, decizia de inadmisibilitate din 21 septembrie 2004,) tocmai pentru a sensibiliza cititorii și a crea premisele pentru ca persoana aflată în dificultate economico-financiară să fie sprijinită de persoane binevoitoare.
Instanța constată prin prisma probatoriului administrat că datele factuale redate de acest articol au avut un precedent, că aceste date au fost probate în prezenta cauză, iar judecățile de valoare acolo afirmate de pârâtul H. au la bază fapte obiective, astfel că se va aprecia că obligația jurnalistului de a verifica adevărul a fost îndeplinită și demersul jurnalistic a fost făcut cu bună credință de pârât.
Cu privire la articolul publicat în ziarul U. la data de 17.01.2012 intitulat „Primarul Sebeșului M. S. luptă alături de afaceristul M. S. pentru binele comunității”, instanța constată că acest articol cuprinde atât judecăți de valoare al căror adevăr nu poate fi verificat reprezentând opinii sau aprecieri bazate pe niște fapte adevărate cât și afirmații ca fiind fapte obiective.
Din declarațiile martorilor B. A.(f. 112), P. G. I.(f. 123), C. R. A.(f. 145) și D. N.(f.146) care se coroborează cu răspunsul dat la interogatoriu de pârâta . (f. 101-103) și cu parte din declarația martorului A. M. I. (f. 124) rezultă că cele redactate în cuprinsul articolului intitulat „Primarul Sebeșului M. S. luptă alături de afaceristul M. S. pentru binele comunității”, conțin o . afirmații care se bazează pe fapte obiective, dovedite prin probele administrate la dosarul cauzei iar demersul jurnalistic a fost întreprins cu bună credință, prezentând interes pentru locuitorii municipiului S.. Instanța apreciază că cele expuse în articolul anterior menționat, nu pot fi apreciate ca fiind insultătoare și calomnioase, astfel cum afirmă reclamantul.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus reținute instanța va constata că în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.349 Cod civil, motiv pentru care va respinge în întregime cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul S. M. L. în nume propriu și în calitate de Primar al municipiului S., în contradictoriu cu pârâții ., H. I. și ., ca neîntemeiată.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanța față de soluția pronunțată în cauză urmează a obliga reclamantul la plata către pârâta . a sumei de 4000 lei cu titlu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, la plata către pârâtul H. I. a sumei de 620 lei cu titlu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și la plata către pârâta . a sumei de 1240 lei cu titlu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a ., invocată de ..
Respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul S. M. L. în nume propriu și în calitate de Primar al municipiului S., cu domiciliul ales la sediul Primăriei municipiului S. din localitatea S., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâții . cu sediul în A. I., ., jud. A., H. I. domiciliat în A. I., ., ., jud. A., . cu sediul în localitatea S., .. 5, ., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâta . a sumei de 4000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Obligă reclamantul la plata către pârâtul H. I. a sumei de 620 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Obligă reclamantul la plata către pârâta . a sumei de 1240 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.01.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. F. R. D.
Red. F.S. 31.01.2013.
Tehnored. RD 31.01.2013.
| ← Anulare act. Sentința nr. 1864/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
