Revendicare mobiliară. Sentința nr. 3525/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3525/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 4793/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3525/2013
Ședința publică din data de 11.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. H. D.
GREFIER – G. D. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S. Națională de Îmbunătățiri Funciare SA – Sucursala A. Arieș în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect revendicare mobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă consilier juridic Purcarin G. M., pentru pârâtă avocat P. M. și martorul P. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 06.11.2013, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză de către expert M. P..
Instanța procedează la reaudierea martorului P. I., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuție obiecțiunile la raportul de expertiză, formulate de reprezentantul pârâtei.
Reprezentantul pârâtei arată că expertul nu a răspuns obiectivului nr. 1, stabilit de instanță, în sensul de a preciza dacă acele piese de schimb pe care susține că le-a înlocuit au fost sau nu montate, ci doar a precizat valoarea acestora. De asemenea, arată că expertul la obiectivul nr. 2 avea obligația de a stabili valoarea de circulație a celor două utilaje raportat la starea lor efectivă pe care a constatat-o și nu doar raportat la alte utilaje de același fel și cu aceeași vechime. Consideră că valoarea stabilită de expert este exagerat de mare, raportat la starea în care se află utilajele.
Reprezentantul reclamantei consideră că în mod corect a apreciat expertul valoarea utilajelor. Mai mult, expertul a arătat că utilajele nu erau în stare de funcționare la data efectuării expertizei.
Instanța constatând că în raportul de expertul la fila 13 expertul menționează piesele posibil a fi înlocuite și costul estimativ al lucrărilor de reparație, consideră că expertul a răspuns primului obiectiv stabilit de instanță, motiv pentru care respinge prima obiecțiune formulată de reprezentantul pârâtei. De asemenea, instanța respinge și obiecțiunea nr. 2, având în vedere că aprecierea valorii utilajelor nu se poate face decât prin comparație cu altele de același fel, deoarece nu mai există normativ, pentru că nu se mai produc astfel de utilaje.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la restituirea utilajelor care au fost preluate în baza contractului de închiriere și obligarea pârâtei la plata sumei de 6000 lei reprezentând prejudiciul adus societății ca urmare a lipsei de folosință a utilajelor după data expirării contractului de închiriere, respectiv 15.02.2011. Arată că societatea reclamantă a avut solicitare de a închiria aceste utilaje după expirarea contractului cu suma de 6000 lei, depunând la dosar în acest sens un înscris, respectiv o cerere de închiriere formulată de O. V. C. cu privire la închirierea unui utilaj, dar nu a putut să le închirieze, deoarece acestea nu au fost predate de către pârâtă. De asemenea, arată că, întrucât expertul a menționat la fila 11 din raportul de expertiză lipsa a două roți de la remorcă și din proba testimonială administrată în cauză reiese că la momentul predării către pârâtă, utilajele nu aveau nimic lipsă, solicită restituirea utilajelor în starea în care au fost predate.
Reprezentantul pârâtei cu privire la înscrisul depus astăzi la dosar de către reprezentantul reclamantei, solicită să nu fie luat în considerare, având în vedere momentul depunerii acestuia.
Reprezentantul reclamantei arată că înscrisul la care face referire reprezentantul pârâtei a mai fost depus la dosarul cauzei.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, arătând că într-adevăr a fost încheiat un contract de închiriere între părți cu privire la cele două utilaje, dar acestea s-au înțeles ca ulterior utilajele să fie vândute. Martorul audiat astăzi a arătat că s-au purtat discuții referitoare la vânzarea cumpărarea acestor utilaje și nu a fost vorba de închiriere. Arată că pârâta a făcut acele reparații tocmai pentru că urma să se încheie acel contract de vânzare cumpărare, să devină proprietara utilajelor, să le poată folosi în deplină proprietate și de aceea, chiar dacă nu se recunoaște de către reclamantă, s-au purtat repetate discuții cu reprezentantul acesteia, s-a convenit să se efectueze aceste reparații, fără de care acele două utilaje nu ar fi putut funcționa, așa cum reiese și din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză. Pârâta a folosit utilajele cu bună credință, ca un adevărat proprietar, deși nu era încheiat nici un contract de vânzare cumpărare, însă existau discuții cu privire la vânzarea celor două utilaje, așa cum toți martorii au relevat acest aspect. Arată că nu cunoaște motivul pentru care nu s-a perfectat actul de vânzare cumpărare, probabil reprezentantul reclamantei s-a răzgândit.
Reprezentantul pârâtei menționează că până în acest moment nu s-a discutat despre chirie, ci despre vânzare cumpărare, actul de închiriere a fost încheiat doar cu scopul predării celor două utilaje către societatea pârâtă, ca să existe un act prin care societatea reclamantă să predea cele două utilaje societății pârâte, urmând ca ulterior să se încheie contract de vânzare cumpărare și să se plătească valoarea celor două utilaje pe care părțile au convenit-o. Arată că nu s-a încheiat nici un antecontract de vânzare cumpărare, pentru că reprezentantul reclamantei s-a răzgândit.
Reprezentantul reclamantei arată că nu este vorba de nici o răzgândire, pentru că sucursala nu putea să încheie actul de vânzare cumpărare fără aprobare de la societatea mamă de la București și de la lichidator, deci trebuia un mandat special în acest sens.
Reprezentantul pârâtei arată că nu este problema societății pârâte dacă reprezentantul reclamantei avea sau nu împuternicire din partea societății mamă de la București, pentru că reprezentantul reclamantei și-a luat angajamentul să încheie contractul de vânzare cumpărare ulterior în baza înțelegerii cu societatea pârâtă și pentru acest motiv utilajele nu au fost restituite și nu din rea credință. Mai arată că au fost efectuate investițiile în valoarea arătată de expert, iar ulterior, chiar reclamanta recunoaște prin răspunsurile la interogatoriu, au fost purtate discuții între d-nul M., soțul administratorului societății pârâte și d-nul M., cu privire la vânzarea cumpărarea utilajelor, vehiculându-se chiar și suma. Susține că nu poate fi obligată societatea pârâtă la plata de despăgubiri în valoare de 6000 lei, pentru că reclamanta nu a făcut dovada existenței acestei pagube, cererea de închiriere a unui utilaj formulată de către o altă persoană, depusă la dosar de către reprezentantul reclamantei, este datată ulterior expirării perioadei de închiriere, deci este un act pro causa. Reiterează faptul că societatea pârâtă nu este de rea credință, este de acord să restituie utilajele în măsura în care societatea reclamantă plătește contravaloarea pieselor. Solicită să se observe că în expertiză s-a calculat și contravaloarea manoperei, dar aceasta nu a fost solicitată, ci doar contravaloarea pieselor pentru că fără aceste piese utilajele nu puteau să funcționeze. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanță onorariu avocat.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul în replică, arată că actul de închiriere a fost încheiat pe un an de zile, iar la 20.04.2012, după expirarea perioadei contractului, societatea pârâtă a fost notificată să restituie bunurile închiriate și nicidecum nu a înțeles ca aceste bunuri să facă obiectul unui contract de vânzare cumpărare. Cu privire la susținerea pârâtei în sensul că piesele au fost înlocuite pentru a putea fi folosit utilajul, arată că nu este susținută probator, deoarece așa cum reiese din raportul de expertiză, la data efectuării expertizei utilajul era nefuncțional. De asemenea, arată că nici mențiunea expertului cu privire la piesele posibil a fi înlocuite, nu are nici o justificare.
În conformitate cu prevederile art. 150 C. proc. civ., instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr._ reclamanta S. Națională de Îmbunătățiri Funciare SA – Sucursala A. Arieș a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta ., prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtei la restituirea utilajului tractor universal 650 închiriat conform contractului nr. 70/15.02.2011 în stare de funcționare;
- obligarea pârâtei la restituirea utilajului remorcă basculantă cu obloane I.M. Mârșa având certificat nr. H00063435 R predată conform procesului verbal din 19.02.2011;
- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 6000 lei pentru lipsa de folosință a mijloacelor fixe sus menționate;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că în data de 15.02.2011 s-a încheiat contractul de închiriere utilaje nr. 70 între reclamantă și pârâtă, durata contractului fiind până la 15.02.2012. Chiriașul avea obligația restituirii utilajelor închiriate în 5 zile de la data încetării contractului, dar nu și-a respectat această obligație.
Pârâta deține, fără drept, în continuare utilajele închiriate, le folosește și se apreciază că datorează despăgubiri de 6000 lei pentru perioada în care a folosit aceste utilaje.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat admiterea probelor cu depozițiile martorilor și înscrisuri.
În drept, au fost invocate prev. art. 82, 112, 274 C.p.c., art. 1170 NCC, art. 1270 NCC, art. 969 și 970 Cod civil.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul nr. 70/15.02.2011, certificat de înmatriculare al tractorului U 650 cu nr._, certificat de înmatriculare al remorcii basculante cu nr._, proces verbal încheiat în 19.02.2011, adresa nr. 175/20.04.2012 (f. 6-14).
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 34-36), pârâta a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că a încheiat contractul de închiriere sus menționat pentru o perioadă de 12 luni cu un preț total de 1200 lei.
Reprezentanții reclamantei au fost de acord ca pârâta să efectueze reparațiile capitale, iar la expirarea perioadei de închiriere reclamanta să vândă pârâtei tractorul și remorca închiriate plus încă un tractor și o remorcă contra sumei de 2500 euro. După predarea utilajelor pârâta a fost nevoită să efectueze reparațiile tractorului și să înlocuiască următoarele piese: tobă de eșapament, disc de ambreiaj, set motor, bandă frână, bucșă injector, cilindru forță, bară de remorcare, tirant central, suport tirant central, ancoră, tijă reglabilă, cuzineți palier, cuzineți bielă, tijă reglabilă, tirant lateral, cablu accelerație, element pompă de injecție, taler crestat, mosor cu umăr, pompă de alimentare, bucșă fuzetă, suport ancoră, cruce 9102, cardan, acumulator și șină de ghidaj.
Cheltuielile efectuate în acest scop nu sunt cheltuieli de întreținere necesare pentru funcționarea utilajului, ci reprezintă cheltuieli efectuate cu reparația capitală fără de care tractorul nu putea funcționa, astfel de cheltuieli fiind, potrivit legii și contractului, în sarcina proprietarului.
Pârâta arată că și-a îndeplinit absolut toate obligațiile ce îi reveneau conform contractului și chiar a predat utilajele în februarie 2012, dar în martie 2012 i s-a cerut de reprezentantul reclamantei să le preia.
Pârâta a solicitat perfectarea contractului de vânzare cumpărare cu privire la cele două tractoare și cele două remorci cu suma de 2500 euro, dar s-a refuzat încheierea contractului pe motivul că s-a dorit verificarea prețului obținut pe utilaje în urma casării.
În drept, au fost invocate prev. art. 115 C.p.c., art. 1410-1413 cod civil și art. 1777-1823 NCC.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de închiriere utilaje nr. 70/15.02.2011 încheiat de reclamanta S. Națională de Îmbunătățiri Funciare SA – Sucursala A. Arieș, în calitate de locator, și pârâta ., în calitate de locatar, s-a convenit închirierea utilajului tip tractor marca Universal 650 pentru o perioadă de 1 an, valoarea totală a chiriei fiind de 1200 lei.
Odată cu încheierea procesului verbal de predare primire din 19.02.2011 pârâtei i s-a predat și aceasta luat în primire, pe lângă tractorul închiriat, și o remorcă basculantă RM2 și s-au predat cărțile de identitate ale utilajelor.
Pe parcursul executării contractului de închiriere, cu acordul reprezentanților societății locatoare, chiriașul a efectuat reparațiile capitale ale tractorului, scop în care a achiziționat și montat piese și subansamble în valoare totală de 2294,27 lei, respectiv set motor – 508,06 lei, ulei motor – 100,80 lei, filtru ulei – 11,29 lei, filtru motorină – 4,43 lei, bucșă injector (4 bucăți) – 80,64 lei, antigel – 51,60 lei, garnitură chiuloasă – 18,14 lei, tirant central – 75 lei, suport tirant central – 123,28 lei, ancoră (2 bucăți) – 85,48 lei, tijă reglabilă – 111,29 lei, cuzineți palier – 100 lei, cuzineți biele – 50 lei, tijă reglabilă – 127,41 lei, tirant lateral – 161,29 lei, cablu accelerație – 22,98 lei, element pompă injecție (4 bucăți) – 80,64 lei, taler crestat (2 bucăți) – 87,08 lei, pompă alimentare – 36,29 lei și suport ancoră – 115,32 lei.
Chiriașul a fost nevoit să efectueze aceste reparații, deoarece nu putea folosi utilajul tractor în nici un fel, acesta fiind, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, afectat de lipsa a numeroase piese, putând fi doar pornit, nu și folosit la lucrările agricole pentru care a fost închiriat.
Reprezentanții locatorului au fost de acord cu efectuarea acestor reparații și doar după obținerea unui astfel de acord ele au fost efectuate de către chiriaș.
Chiriașul a efectuat reparațiile având convingerea fermă că în viitorul apropiat va cumpăra cele două utilaje și în acest sens au existat discuții, dar mult prea generale pentru a se putea considera valabil încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la cele două utilaje. Existența unui astfel de act juridic cu privire la bunuri mobile poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, dar din probatoriul administrat în cauză nu se poate reține că a fost încheiat un astfel de antecontract.
Contractul de închiriere a expirat în data de 15.02.2012, iar la data de 19.02.2012 tractorul a fost predat reprezentantului locatorului care l-a folosit pentru lucrări agricole în zona comunei Cetatea de B., jud. A. și tot din această localitate a fost ridicat de către chiriaș la cererea reprezentantului locatorului, împrejurare care, probabil, a întărit convingerea chiriașului că i se va oferi posibilitatea cumpărării utilajelor, deși în acest sens nu au fost făcute demersuri concrete de către nici una dintre părți.
Utilajele închiriate se află în prezent în posesia chiriașului care a refuzat restituirea lor pe motivul că nu a fost despăgubit cu contravaloarea pieselor și subansamblelor noi utilizate pentru repararea tractorului.
Starea de fapt a fost reținută pe baza probelor cu declarațiile martorilor S. M. care a încheiat procesul verbal de predare primire a celor două utilaje, P. I. care a însoțit reprezentanții chiriașului pentru ridicarea utilajelor închiriate din localitatea Miercurea C., P. T. D., conducătorul auto al autocamionului care a transportat utilajele din Miercurea C. în A. I. și care a relatat că după împlinirea termenului închirierii, după efectuarea unor lucrări agricole în zona localității Cetatea de B. reprezentanții societății chiriașe au fost invitați să preia utilajele, răspunsurile la interogatoriu ale locatorului în care se recunoaște faptul că s-a oferit să despăgubească chiriașul cu contravaloarea reparațiilor efectuate și a pieselor înlocuite (răspuns la întrebarea nr. 3) și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în care au fost arătate piesele și subansamblele înlocuite și contravaloarea acestora.
Potrivit art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011 raporturilor juridice deduse judecății le sunt aplicabile prevederile Vechiului Cod civil, deoarece contractul a fost încheiat înainte de . Noului Cod Civil, astfel că vechile prevederi vor guverna tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În drept, potrivit art. 969 alin. 1 Cod civil de la 1864 „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Ambele părți sunt ținute să execute ceea ce s-a stabilit prin contract, obligațiile astfel asumate impunându-li-se cu o forță juridică superioară și care pot fi aduse la îndeplinirea, eventual, și prin forța de constrângere a statului.
Chiriașul era ținut să restituie utilajul închiriat și cel pe care l-a primit prin procesul verbal, dar nu a făcut acest lucru, astfel că el va putea fi obligat să respecte dispozițiile art. 2 pct. 2 alin. 2 lit. e din contractul de închiriere care prevăd obligativitatea restituirii utilajului închiriat la data încetării contractului.
Capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în valoare de 6000 lei pentru lipsa de folosință a tractorului și remorcii închiriate va fi respins pentru că lipsa de folosință invocată este imputabilă locatorului care a refuzat să despăgubească chiriașul cu prețul reparațiilor efectuate cu acordul său.
Acțiunea va fi admisă în parte și se va dispune obligarea chiriașului la restituirea utilajelor închiriate.
Locatorul nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, astfel că se va dispune respingerea acestui capăt al acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea reclamantei S. Națională de Îmbunătățiri Funciare SA – Sucursala A. Arieș, cu sediul în A. I., ., jud. A. formulată în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în ., ., jud. A..
Respinge capătul acțiunii privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în valoare de 6000 lei către reclamantă.
Obligă pârâta . la restituirea către reclamanta S. Națională de Îmbunătățiri Funciare SA – Sucursala A. Arieș a utilajelor tractor Universal 650 M cu nr. de înmatriculare_ și certificat de înmatriculare nr. H00063434 R eliberat de IPJ Harghita la 05.02.2002 și remorcă basculantă cu obloane cu nr. de înmatriculare_ și certificat de înmatriculare nr. H00063435 R eliberat la 05.02.2002 de IPJ Harghita.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
C. H. D. G. D. M.
Red. C.H.D.
Tehnored. G.D.M./4 ex./10.12.2013
← Cereri. Sentința nr. 2781/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Pretenţii. Sentința nr. 742/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|