Uzucapiune. Sentința nr. 975/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 975/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 6070/176/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.975/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 01.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – S. F.

GREFIER – A. R.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții K. R., K. I. și K. I. O., în contradictoriu cu pârâtul H. S., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 25.11.2011 când cauza a fost suspendată potrivit art. 242 alin 1 pct. 1, C.proc.civ și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.

Reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an și văzând dispozițiile art. 252 C.proc.civ, potrivit cărora perimarea se constată și din oficiu, instanța urmează să constate perimată prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanții K. R., K. I. și K. I. O. toți cu domiciliul în A. I., .. jud. A., în contradictoriu cu pârâtul H. S. cu domiciliul necunoscut.

Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 01.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. F. A. R.

Red. SF/Tehn. AR /2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 975/2013. Judecătoria ALBA IULIA