Contestaţie la executare. Sentința nr. 3103/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3103/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 2241/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3103/2013
Ședința publică din 30.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. H. D.
GREFIER – G. D. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe debitoarea J. A. în contradictoriu cu creditoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Municipale A. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoare avocat J. R., lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocatul debitoarei solicită admiterea contestației la executare și să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1/_ /_ ca fiind nelegale, deoarece în perioada respectivă debitoarea s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
În conformitate cu prevederile art. 394 C. proc. civ., instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanței debitoarea J. A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu creditoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Municipale A. I., prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1/_ /_ ca fiind nelegale, respectiv a somației emisă în dosar la 06.03.2013 și a titlului executoriu nr._/06.03.2013 și să oblige creditoarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, debitoarea arată că nu datorează suma de 611 lei pentru care s-a emis somația, deoarece în perioada respectivă s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului și a înregistrat la sediul creditoarei adresa cu nr._/08.06.2012 prin care a adus la cunoștință faptul că începând cu 11.06.2012 nu va mai desfășura activitatea de profesii libere – expert contabil – ca urmare a începerii concediului de creștere a copilului.
Prin titlul executoriu s-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de plată a sumei de 611 lei reprezentată de 275 lei – contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și 336 lei cu același titlu.
Debitoarea apreciază că actele de executare sunt premature, abuzive și lipsite de temei legal, impunându-se anularea acestora.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate prev. art. 172, art. 173 din OG 92/2003.
Debitoarea a depus la dosar, în copie, titlul executoriu, somația, decizia de impunere, declarația privind obligațiile de constituire și plată la FNUASS, adresa către DGFP A., declarația de înregistrare fiscală și CI (f. 8-15).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, creditoarea a solicitat respingerea contestației, arătând că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu un debit de 611 lei care a fost preluat pe cale electronică de organele fiscale de la CAS A. în temeiul art. V din OUG 125/2011.
În drept, au fost invocate prev. art. 205, art. 411 alin. 2 din Legea nr. 134/2010, art. 86 alin. 4, art. 141 și art. 145 din OG 92/2003.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 1/_ /_ s-a emis somația la 06.03.2013 și titlul executoriu nr._/06.03.2013 pentru suma de 611 lei pretins a fi datorată de către debitoare cu titlu de contribuții la FNUASS.
În perioada 11.06.2012 – 13.03.2013 pentru care se susține că se datorează contribuția, debitoarea s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
La data de 10.09.2013 creditoarea a depus la dosar adresa în care arată că debitul în sumă de 611 lei pentru care a fost pornită executarea silită a fost scăzut din evidențele creditoarei.
Instanța constată că este întemeiată contestația la executare a debitoarei, va dispune admiterea acesteia și anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1/_ /_.
În baza art. 453 NCPC, creditoarea a fi obligată la plata către debitoare a sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocat – 200 lei și taxă judiciară de timbru – 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare a debitoarei J. A., domiciliată în A. I., ., jud. A. formulată în contradictoriu cu creditoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Municipale A. I., cu sediul în A. I., ., jud. A. și, în consecință:
Dispune anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1/_ /_, respectiv a somației emisă în dosar la 06.03.2013 și a titlului executoriu nr._/06.03.2013.
Obligă creditoarea la plata către debitoare a sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. H. D. G. D. M.
Red. C.H.D.
Tehnored. G.D.M./ 4 ex./23.10.2013
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 14-11-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 956/2013.... → |
---|