Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1054/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1054/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 8940/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR_
SENTINȚA CIVILĂ NR.1054
Ședința publică din 11 februarie 2013
Președinte: R. A. C.
Grefier: S. Barbara C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta F. E. în contradictoriu cu pârâții G. G. și J. Național având ca obiect daune morale.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.02.2013, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr. de dosar_ /18.06.2012 reclamanta F. E. în contradictoriu cu pârâții G. G. și J. Național ( site care face parte din Intact Media Group), în calitate de editoare a solicitat obligarea pârâtului, prin echivalent, la despăgubiri constând în atingerea deosebit de gravă adusă onoarei, reputației, demnității si prestigiului, pe care l-a cauzat prin conduita sa ilicită, prejudiciu cu titlu de daune morale, estimat la valoare de 100.000 euro; obligarea pârâtului la repararea în natura, prin publicarea hotărârii sau prin publicarea de scuze în mass - media, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată în esență că la data de 31 mai 2012, în cadrul site-ului, a fost publicat articolul „Vila lui F., amenajări interioare de un milion de euro, iar la rubrica autor al articolului, se face trimitere la numele pârâtului G. G.. În cadrul acestui articol apar o . imagini din spațiul privat al reclamantei, acestea fiind publicate fără niciun consimțământ.
Mai arată reclamanta că potrivit art.71 noul cod civil corobat cu art.74, alin.1, lit d NCC, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private. Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său. Mai mult, sunt considerate ca atingeri aduse vieții private și difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul celui care îl OCUDă în mod legai Ori, față de aceste considerente, tocmai prin publicarea imaginilor în cadrul articolului amintit mai sus, se aduce atingere vieții private a reclamantei, prin apariția publică a unor aspecte intime, creând astfel un prejudiciu de ordin moral.
Susține reclamanta că articolul în care este menționat numele acesteia și al soțului său, conține de asemenea o . afirmații mincinoase. Autorul articolului, pârâtul G. G., scoate în evidență aspecte eronate, în special cu privire la valoarea obiectelor din incinta locuinței personale, aceasta mai mult cu cât acestea au fost pictate și manufacturate chiar de către reclamantă.
Totodată, arată reclamanta, în cadrul articolului se face referire la existența unui raport contractual direct între ..R.L., a cărei asociat unic este reclamanta și Primăria A., ori în realitate nu există niciun contract semnat între aceste două părți, mai mult nu există nicio inițiativă directă a primarului în acest sens, după cum precizează pârâtul.
Mai arată reclamanta că acest articol vădit calomnios și insultător, a fost de natură să-i creeze i grave prejudicii de ordin moral, prin publicarea de afirmații eronate, cât și imixtiunea în viața intimă și personală, lucru interzis în mod expres de dispozițiile art.71,74 NCC.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtului raportat la fapta sa ilicită, în instanță vor fi dovedite toate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: existența prejudiciului (proba cu înscrisuri); existența faptei ilicite (proba cu înscrisuri, din care reiese autorul articolului publicat); existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat; existența vinovăției.
Potrivit art.70 NCC, cât și a art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri si responsabilități poate fi supusa unor formalități condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie masuri necesare într-o societate democratica pentru securitatea naționala, integritatea teritoriala sau siguranța publica, apărarea ordinii si prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești." Mai arată reclamanta că un rol important în stabilirea răspunderii ziaristului îl are buna sau reaua-credință, cu care acesta a acționat, iar în stabilirea acesteia un rol determinant fiind deținut de cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauză, trebuind să existe motive particulare care să permită înlăturarea obligației care incumbă de regulă unui ziar de a verifica declarațiile factuale calomnioase, precum și eventualele imagini despre particulari (chiar atunci când acestea sunt preluate de la terți), în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura si gradul calomniei în cauza, precum si chestiunea de a ști, până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil sa considere sursele respective, ca fiind credibile pentru aceste declarații (Cauza nr._/93 Hotărârea din 20 mai 1999 Bladet Tromso si Stensaasc. Norvegiei).
Or, în speța, este vorba despre publicarea în ziar a unor imagini care prezintă interiorul spațiului privat, fără acordul reclamantei (făcute de pârâtul G. G. si J. Național).
Susținerile din cadrul articolului nu reprezintă decât o simplă supoziție, apreciere personală a pârâtului, obligație corelativă ce revenea autorului articolului de a cerceta veridicitatea celor menționate, iar ulterior efectuării acestor cercetări, putându-se da curs publicării lucru care nu s-a întreprins. Acest aspect coroborat cu faptul ca nu s-a făcut dovada certă ca s-a încercat și aflarea punctului de vedere al reclamantei anterior publicării articolului ridică puternice semne de întrebare asupra bunei-credințe cu care ziaristul a acționat
În aceste condiții si având în vedere toate cele anterior expuse, în legătură cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, este evident ca pârâții nu pot beneficia de protecția articolului 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în cauza fiind antrenata răspunderea civila delictuala a acestora pe temeiul art.1357, 1373 si art.1443 NCC, cu consecința obligativității reparării prejudiciului moral suferit de reclamanți.
În drept, art.70-76; art.1357; 1373 si art.1443 N.C.C., Legea nr.3/1974, art.30 din Constituția României, iar în probațiune a depus înscrisuri.
Pârâtul J. Național, legal citat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că nu cunosc cine este autorul articolului, având în vedere faptul că persoana care răspundea de pagina respectivă nu mai este angajatul pârâtei ca urmare a demisiei acestuia.A mai arătat pârâtul că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale.
Pârâtul G. G. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților instanța reține următoarele:
În data de 31 mai 2012, pe pagina de internet administrată de societatea pârâtă, J. Național, a apărut titlul unui articol intitulat „Vila lui F., amenajări interioare de un milion de euro”, articolul fiind semnat de pârâtul G. G.. Aferent titlului acestui articol au fost publicate mai multe fotografii ce reprezintă interiorul locuinței reclamantei .
Conform prevederilor art. 74 lit. d din Noul Cod Civil (NCC), invocat de reclamantă ca temei de drept al acțiunii:
Sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private:
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal.
În speță, instanța constată că pârâta a difuzat în ziar, fără a avea acordul reclamantei, imagini din interiorul locuinței acesteia.
Instanța reține că art. 76 din noul Cod civil instituie o prezumție de acord în cazul în care însăși persoana la care se referă materialul l-a pus la dispoziția unei persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului (cum este cazul pârâtei), însă aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât pârâta nu a probat că fotografiile au fost puse la dispoziție de reclamantă și nici nu a făcut dovada că a avut acceptul acesteia la publicarea acestor fotografii.
Instanța reține că prin publicarea articolului în discuție, redactat într-o manieră inchizitorială, s-a urmărit defăimarea reclamantei, cu consecințe negative asupra imaginii acesteia ceea ce nu poate fi apreciată decât ca o faptă ilicită.
Este adevărat că presa are dreptul de a aduce la cunoștința publicului orice informație de interes general, legitimitatea publicării acesteia fiind condiționată de tehnica redactării articolului, în speță acesta depășind cu mult limita unei simple informații asupra costurilor privind lucrările efectuate la vila în care locuiește reclamanta împreună cu familia acesteia.
Până nu demult legislația internă încrimina „afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public...”. Fapta era pedepsită de codul penal cu amendă de la 250 lei la 13.000 lei.
Urmare a modificărilor legislative, fapte de genul celor sus definite au rămas în sfera ilicitului civil.
Că este vorba de o faptă sau mai multe fapte ilicite, rezultă din definiția dată în literatura juridică acestei noțiuni, anume, orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Ideea ce rezidă este aceea că, nimănui nu-i este permis a aduce prin fapta sa, vreo vătămare unei alte persoane, sau drepturilor subiective ale acesteia. În aprecierea caracterului ilicit al unei fapte, urmează a fi avute în vedere nu numai normele juridice ci, deopotrivă și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însăși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Uneori, chiar exercitarea unor drepturi poate fi considerată abuzivă, în condițiile în care dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci în intenția de a păgubi o altă persoană.
De asemenea, trebuie menționată voința legiuitorului de a ocroti și apăra demnitatea / imaginea persoanei ( fără a deosebi între persoana fizică și persoana juridică ) - valoare supremă, garantată de legea fundamentală, în acest sens, art. 30 alin. (6) din Constituție prevede că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".
S-a afirmat că libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea altei persoane, o atare idee desprinzându-se din art. 57 din Constituție care prevede expres obligația cetățenilor români, cetățenilor străini și apatrizilor de a-și exercita drepturile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care, "Exercitarea acestor libertăți ( cu referire la libertatea de exprimare ) ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecția reputației sau a drepturilor altora (...).”
Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că oricine, inclusiv un ziarist, exercită libertatea sa de expresie, își asumă îndatoriri și responsabilități a căror întindere depinde de situația concretă în discuție și de procedeul tehnic utilizat, îndatoriri și responsabilități ce impun jurnaliștilor ca în relatările pe care ei le fac privitoare la probleme de interes general să acționeze cu bună credință, în așa fel încât să furnizeze informații exacte și demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale. Curtea europeană a subliniat că ziariștii nu ar putea de regulă să fie dispensați, prin protecția ce le-o oferă art. 10 din Convenție, de a respecta legile penale.
Potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, îndatoririle și responsabilitățile inerente exercițiului libertății de exprimare, care privesc și presa, pot căpăta o importanță deosebită atunci când un articol riscă să aducă atingere reputației unor persoane, punând astfel în pericol „ drepturile altuia”.
Astfel, într-o speță (cauza Tammer vs Estonia din 06.02.2001), Curtea a decis că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, mai ales în privința reputației și drepturilor altor persoane.
Tot Curtea a precizat că ziariștii sunt ținuți de aceleași responsabilități și atunci când redau conținutul unor articole apărute în alte publicații ori se referă la relatări ale terților. Atunci când un jurnalist preia și publică declarații atribuite altor persoane, el trebuie să facă dovada de o și mai mare rigoare și de o deosebită prudență, înainte de a le face publice (cauza M./Romania noiembrie 2008).
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța apreciază a fi dovedit prejudiciul moral produs reclamantei, prin încriminarea sa prin articolul publicat, materializat în consecințele negative, aduse probității morale a acesteia, lezarea valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalității persoanei fizice, definind-o.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și rezultatul produs este de asemenea, în opinia instanței, de necontestat. De altfel, ținând seama de faptul că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altora este o obligație de rezultat, este evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din săvârșirea faptei.
În ceea ce privește vinovăția pârâților, instanța apreciază că din maniera în care a fost redactat articolul reclamat, s-a urmărit nu atât informarea publicului cu o problemă de interes public, cât discreditarea reclamantei, prin afirmațiile calomnioase aducându- i-se atingere onoarei și demnității acesteia.
Raportat la condițiile răspunderii, instanța observă că fapta ilicită constă în publicarea imaginilor reprezentând interiorul locuinței în ziar, în condițiile art. 74 lit. d din NCC, prejudiciul constă în atingerea adusă vieții private, iar legătura de cauzalitate este evidentă.
În ce privește vinovăția, instanța constată că în materia răspunderii civile autorul prejudiciului răspunde, conform art. 1357 al. 2 din NCC, pentru cea mai ușoară culpă.
În ceea ce privește prejudiciul produs reclamantei, de natură nepatrimonială, instanța va avea în vedere că în materia despăgubirilor morale legiuitorul nu a stabilit criterii legale ori repere obiective pentru determinarea prejudiciului moral. În lipsa unor criterii de evaluare prestabilite, stabilirea cuantumului acestor daune se face printr-o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în echitate, urmărindu-se asigurarea unui echilibru între prejudiciul moral suferit și cuantumul despăgubirilor, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
Ținând cont de împrejurările din speță, reliefate de declarația martorului audiat, de impactul avut în comunitate de publicarea fotografiilor sub un titlu cu conotații negative, instanța apreciază rezonabil un cuantum al despăgubirilor de 1500 euro cu titlu de despăgubiri civile.
La stabilirea despăgubirii, instanța s-a raportat și la statuările CEDO în cauze de acest gen. Astfel, în cauza C. și M. vs. Romania, curtea a statuat că, „113.Chiar dacă statele părți au posibilitatea, adică răspunderea, în conformitate cu obligațiile pozitive care le revin în baza art. 8 din Convenție, de a reglementa modul de exercitare a libertății de exprimare, astfel încât să se asigure prin lege o protecție adecvată a reputației persoanelor, acestea trebuie să evite adoptarea unor măsuri de natură să descurajeze presa în realizarea funcției sale de alertare a publicului în cazul unor aparente sau presupuse abuzuri ale autorităților ”.
Instanța va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului J. Național de publicare a prezentei hotărâri sau prin publicarea de scuze în mass media, apreciind că acordarea despăgubirilor în cuantumul mai sus arătat constituie o reparație echitabilă și suficientă.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâții G. G. și J. Național., în solidar, la plata sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta F. E. cu domiciliul procesual ales la Avocat C. D., cu sediul în A., . nr.5/7, ., jud.A. în contradictoriu cu pârâții G. G. cu domiciliul necunoscut și J. Național care face parte din ..R.L. cu sediul în București, ..
Obligă pârâții G. G. și J. Național, în solidar, la plata sumei de 1500 euro reprezentând daune morale.
Respinge în rest cererea.
Obligă pârâții, G. G. și J. Național ,în solidar, la plata sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2013.
Președinte Grefier
R. A. C. S. Barbara C.
Red/tehored/R./SBC/19.03.2013
5 ex/3 ex se . F. E. cu domiciliul procesual ales la Avocat C. D., cu sediul în A., . nr.5/7, ., jud.A.
pârâții G. G. cu domiciliul necunoscut
J. Național care face parte din ..R.L. cu sediul în București, ..
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3749/2013. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Încheierea nr. 7279/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
