Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 1678/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1678/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 4509/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1678

Ședința camerei de consiliu din 26 martie 2013

Președinte: A. O.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul B. executorului judecătoresc D. D. M., având ca obiect autorizare intrare în încăperi.

Procedura îndeplinită, fără citarea părților.

Cererea este timbrată cu 12 lei taxă judiciară și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța trece la soluționarea cererii.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 19.03.2013, petentul B. executorului judecătoresc D. D. M. a solicitat instanței ca, în executarea titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1436/19.03.2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr._, ce face obiectul dosarului execuțional nr. 335/2012 să fie autorizat să intre în imobilele debitoarei D. G., situate în A., Calea A. V., .. 9, jud. A. și în A., Calea A. V., nr. 60-70, ., jud. A..

În motivarea cererii formulate a arătat că în imobilele mai sus arătate se află sechestrate bunuri mobile conform proceselor verbale din 21.01.2013, în vederea strămutării acestor bunuri și schimbării custodelui. La solicitarea creditorului C. M. M., de strămutare a acestor bunuri mobile și schimbare custode s-a refuzat accesul în imobile de către proprietarii tabulari ai acestora cu motivația că bunurile nu sunt proprietatea debitoarei.

Având în vedere că Judecătoria A. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, nu s-a pronunțat asupra dreptului de proprietate al bunurilor sechestrate, petentul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept a invocat disp. art. 384 ind. 1 alin. 2 și art. 420 C. pr. civ..

În probațiune se depun înscrisuri, în copie conformă cu originalul: procesele verbale încheiate de executorul judecătoresc în data de 21.01.2013 și în data de 04.03.2013, cerere formulată de creditor în dosarul execuțional 335/2012 și sentința civilă nr. 1436/2012 pronunțată de Tribunalul specializat Cluj în dosarul nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prin încheierea nr. 4719/04.12.2012 a Judecătoriei A. a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1436/19.03.2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr._, privind pe creditorul C. M. M. și pe debitorii . și D. G., executare silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 335/2012 al B.E.J. D. D. M..

Potrivit art. 3841 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, „În vederea executării unei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu forța publică.

În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea executorului judecătoresc, instanța de executare va autoriza, prin hotărâre, . la alin. 1”.

Având in vedere aceste dispoziții legale și faptul că împotriva debitorului debitoarei D. G. există un titlu executoriu reprezentat prin sentința civilă nr. 1436/19.03.2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr._, constatând întemeiată cererea formulată de B. executorului judecătoresc D. D. M., instanța o va admite, autorizând executorul judecătoresc să intre în imobilele debitoarei D. G., situate în A., Calea A. V., .. 9, jud. A. și în A., Calea A. V., nr. 60-70, ., jud. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de autorizare formulată de B.E.J. D. D. M., cu sediul în A., .. 33-37, ..

Autorizează B. D. D. M. ca, în executarea titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1436/19.03.2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr._, ce face obiectul dos. ex. nr. 335/2012 să intre, inclusiv cu concursul forței publice, în imobilele debitoarei D. G., situate în A., Calea A. V., .. 9, jud. A. și în A., Calea A. V., nr. 60-70, ., jud. A..

Irevocabilă.

Executorie de drept.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2013.

Președinte, Grefier,

A. O. N. B.

Red./tehn./AO/NB/26.03.2013

3 ex./1 .="BodyTextIndent2"> Se comunică cu:

- petentul: - B.E.J. D. D. M., cu sediul în A., .. 33-37, ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 1678/2013. Judecătoria ARAD