Cerere necontencioasa. Sentința nr. 6951/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6951/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 16210/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
Secția civilă
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr.6951
Ședința publică din 14.11.2013.
Președinte N. P.
Grefier M. A.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenții M. C. A. și M. M. C., având ca obiect desfacerea căsătoriei.
La apelul nominal se prezintă petenții.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 20 lei lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nemaifiind alte cereri și probe de administrat, se declară încheiată faza probatorie și se acordă cuvântul pe fond.
Petenta solicită a se lua act de acordul de mediere al părților privind divorțul, fără cheltuieli de judecată.
Petentul pune aceleași concluzii.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data
de 25.10.2013, petenții M. C. A. și M. M. C., au solicitat a se lua act de acordul de mediere încheiat la data de 25.10.2013, privind desfacerea căsătoriei prin acordul părților, reluarea de către de către petentă a numelui avut anterior căsătoriei acela de „C.”, exercitarea autorității părintești în comun față de minora M. Alesia Selina născută la data de 25.04.2011 în A., cu plata pensiei de întreținere în sumă de 300 lei lunar de către petent, fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 19.03.2011 în ., iar din relațiile de căsătorie a rezultat minora M. Alesia Selina născută la data de 25.04.2011 în A..
S-a mai arătat că relațiile dintre părți s-au deteriorat, astfel că părțile au convenit că nu mai pot continua relația de căsătorie, fiind total compromisă.
Petenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.59 al.2 din Legea 192/2006.
Analizând probele administrate în cauză: copii ale actelor de identitate ale părților, copia certificatului de căsătorie al părților și de naștere al minorei, acordul de mediere încheiat la data de 25.10.2013 la Biroul Mediator C. Anișoara, instanța reține în fapt următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 19.03.2011 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei comunei Semlac, județul A. și înscrisă în registrul stării civile la nr.2/19.03.2011, iar din căsătorie a rezultat minora M. Alesia Selina născută la data de 25.04.2011 în A.. Relația părților s-a deteriorat, între părți nu a mai existat comunicare, afecțiune, relația conjugală fiind total compromisă, soții s-au separat în fapt, astfel fiind părțile au convenit că nu mai pot continua această relație de căsătorie.
La termenul de judecată din data de 14.11.2013, petenții s-au înfățișat în fața instanței și au arătat că au încheiat un acord de mediere în privința desfacerii căsătoriei, solicitând ca instanța să ia act de Acordul de mediere încheiat la data de 25.10.2013 la Biroul Mediator C. Anișoara în hotărârea pe care o va pronunța.
Potrivit art. 58 din Legea 192/2006, când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.
De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel. Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, și poate fi afectată, în condițiile legii, de termene și condiții. Totodată se arată că în cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privată privind bunurile imobile, părțile vor prezenta acordul redactat de către mediator notarului public sau instanței de judecată pentru îndeplinirea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, sub sancțiunea nulității absolute. Obligația prevăzută la alin. (4) se aplică în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și de formă. În cazul în care legea impune îndeplinirea condițiilor de publicitate, notarul public sau instanța de judecată va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătorești în Cartea Funciară.
Astfel, instanța în baza art.63 al.1 din Legea 192/2006, 438, 439, 441
Cod pr. Civilă, va luat act de acordul de mediere încheiat la data de 25.10.2013,
ce are următorul conținut: „ACORD DE MEDIERE, Încheiat la data de
25.10.2013, În urma ședinței de mediere, noi:
1. Dl. M. M. – C. identificat cu CI ., nr._, CNP_, cu domiciliul procesual ales în loc. T., nr. 182, jud. A.,
2. D-na M. C. A., domiciliată în loc. Semlac, ., jud. A., identificată cu CI ., nr._, CNP_, cu privire la conflictul ( litigiul) dintre noi având ca obiect: divorț, exercitarea autorității părintești, locuința (domiciliul), vizitarea și contribuția la creșterea și educarea minorei M. Alesia Selina și în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, art.58, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:
A. D-na M. C. A. și dl. M. M. – C. sunt de acord cu desfacerea căsătoriei încheiată între aceștia, conform actului de căsătorie .> CE nr._, încheiat la 19.03.2011, în localitatea Semlac, județul A..
B. D-na M. C. A. și dl. M. M. – C. convin ca după divorț, dna. M. C. A. să reia numele purtat anterior căsătoriei, și anume acela de “C.”.
C. În ce privește minora M. Alesia Selina, d-na M. C. A. și dl. M. M. – C. convin următoarele:
- autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți,
- locuința (domiciliul) minorei M. Alesia Selina să fie stabilită la adresa unde locuiește în prezent mama, și anume în loc. Semlac, nr. 797, jud. A..
- în ce privește obligația de întreținere a minorei M. Alesia Selina, dl. M. M. – C. (tatăl) va plăti mamei lunar pe seama minorei suma de 300 lei cu titlu de contribuție la creștere și educarea minorei, în contul deschis la Raiffeisen Bank începând cu luna noiembrie 2013 până la data de 20 ale fiecărei luni.
- cu privire la reglementarea vizitării minorei M. Alesia Selina de către tată, părțile convin ca tatăl să stea cu minora la finele fiecărei săptămâni începând de vinerea și până duminica la domiciliul unde locuiește tata (domiciliu procesual ales și anume în loc. T., nr. 182, jud. A.).
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și părțile convin să fie supus încuviințării instanței de judecată conform art. 59, alin. 2 din Legea 192/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Încheiat azi 25.10.2013, la A., în 4 exemplare originale, unul pentru instanța de judecată, unul pentru mediator și câte unul pentru fiecare parte, la Biroul de Mediator – C. Anișoara.
MEDIATOR, C. Anișoara, ss indescifrabil;
PĂRȚI,
1. Dl. M. M.-C., ss indescifrabil,
2. D-na M. C. A., ss indescifrabil”
Instanța în baza art.451 cod pr civilă, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de petenții M. C. A., CNP._, domiciliată în localitatea Semlac, ., județul A. și M. M. C., CNP._, cu domiciliul în localitatea T., nr. 182, județul A. având ca obiect desfacerea căsătoriei și în consecință: Ia act de acordul de mediere încheiat între petenți, ce are următorul cuprins: „ACORD DE MEDIERE,, Încheiat la data de 25.10.2013, În urma ședinței de mediere, noi:
1. Dl. M. M. – C. identificat cu CI ., nr._, CNP_, cu domiciliul procesual ales în loc. T., nr. 182, jud. A.,
2. D-na M. C. A., domiciliată în loc. Semlac, ., jud. A., identificată cu CI ., nr._, CNP_, cu privire la conflictul ( litigiul) dintre noi având ca obiect: divorț, exercitarea autorității părintești, locuința (domiciliul), vizitarea și contribuția la creșterea și educarea minorei M. Alesia Selina și în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, art.58, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:
A. D-na M. C. A. și dl. M. M. – C. sunt de acord cu desfacerea căsătoriei încheiată între aceștia, conform actului de căsătorie .> CE nr._, încheiat la 19.03.2011, în localitatea Semlac, județul A..
B. D-na M. C. A. și dl. M. M. – C. convin ca după divorț, dna. M. C. A. să reia numele purtat anterior căsătoriei, și anume acela de “C.”.
C. În ce privește minora M. Alesia Selina, d-na M. C. A. și dl. M. M. – C. convin următoarele:
- autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți,
- locuința (domiciliul) minorei M. Alesia Selina să fie stabilită la adresa unde locuiește în prezent mama, și anume în loc. Semlac, nr. 797, jud. A..
- în ce privește obligația de întreținere a minorei M. Alesia Selina, dl. M. M. – C. (tatăl) va plăti mamei lunar pe seama minorei suma de 300 lei cu titlu de contribuție la creștere și educarea minorei, în contul deschis la Raiffeisen Bank începând cu luna noiembrie 2013 până la data de 20 ale fiecărei luni.
- cu privire la reglementarea vizitării minorei M. Alesia Selina de către tată, părțile convin ca tatăl să stea cu minora la finele fiecărei săptămâni începând de vinerea și până duminica la domiciliul unde locuiește tata (domiciliu procesual ales și anume în loc. T., nr. 182, jud. A.).
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și părțile convin să fie supus încuviințării instanței de judecată conform art. 59, alin. 2 din Legea 192/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Încheiat azi 25.10.2013, la A., în 4 exemplare originale, unul pentru instanța de judecată, unul pentru mediator și câte unul pentru fiecare parte, la Biroul de Mediator – C. Anișoara.
MEDIATOR,
C. Anișoara, ss indescifrabil;
PĂRȚI,
1. Dl. M. M.-C., ss indescifrabil,
2. D-na M. C. A., ss indescifrabil”
← Curatelă. Încheierea nr. 1637/2013. Judecătoria ARAD | Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD → |
---|