Cereri. Încheierea nr. 6349/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 6349/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 13209/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 6349
Ședința Camerei de Consiliu din 24 septembrie 2013
Președinte: S. S.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamanta H. H. H., în contradictoriu cu pârâtul O. R. pentru Imigrări A. – Direcția Azil și Imigrări A., având ca obiect plângere împotriva hotărârii de respingere a procedurii de azil.
Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 05.09.2013 și care a fost restituită cu mențiunea „destinatar mutat la adresă necunoscută”, va face aplicarea dispozițiilor art.200 al.3 din Codul de procedură civilă.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. sub nr._, reclamanta H. H. H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O. R. pentru Imigrări A. – Direcția Azil și Imigrări A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii pronunțată de I.G.I.-Direcția Azil și Imigrare A. prin care i s-a respins procedura de azil și acordarea unor forme de protecție dintre cele prevăzute de ar. 122/2006 art. 22.
Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 05.09.2013 regularizarea cererii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, respectiv să depună un exemplar din cererea de chemare în judecată, 2 exemplare din înscrisurile doveditoare, conform art. 57 din Legea nr. nr. 122/2006 să precizeze motivele de fapt pe care își întemeiază plângerea, să indice dovezile pe care se sprijină plângerea, iar dacă dovada se face prin înscrisuri, se va alătura la plângere o copie pentru pârât și o copie pentru instanță, copiile să fie certificate de petentă în conformitate cu originalul și să depună o copie a hotărârii atacate, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Adresa de regularizare emisă de instanță la data de 05.09.2013 nu a putut fi înmânată reclamantei întrucât aceasta nu mai locuiește la domiciliul indicat, potrivit mențiunii de pe dovada de comunicare a adresei și nu a indicat instanței, în conformitate cu dispozițiile art.172 NCPC, noua adresă de citrare.
Astfel, se reține că reclamanta nu numai că nu a complinit în termenul acordat lipsurile reținute de instanță, dar nici nu a indicat un domiciliu valabil unde poate fi citată efectiv, după cum rezultă din procesul-verbal de înmânare, depus la dosarul cauzei, cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă”.
Prin urmare, instanța constată că cererea de chemare este informă, iar în temeiul art. 200 al.3 Cod procedură civilă, va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. H. H., cu domiciliul necunoscut, în contradictoriu cu pârâtul O. R. pentru Imigrări A. – Direcția Azil și Imigrări A., cu sediul în localitatea H., jud. A., având ca obiect plângere împotriva hotărârii de respingere a procedurii de azil.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2013.
Președinte Grefier
S. S. M. T.
Red./dact./SS/MT/10.10.2013
3ex./1 ex. se comunică reclamanta H. H. H. – prin afișare la ușa instanței
← Pretenţii. Sentința nr. 4324/2013. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Încheierea nr. 5404/2013. Judecătoria ARAD → |
---|