Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3057/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3057/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 315/55/2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3057
Ședința publică din data de 15.04.2013
Președinte: C. C. A.
Grefier: R. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții V. G. Și V. M.-A., în contradictoriu cu pârâta V. R. SA având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă reclamanții asistați de avocat S. I. L. din Baroul A. și reprezentanta pârâtei, avocat B. A. din Baroul M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 15, litera j din Legea nr. 146/1997( actualizată) privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, în probațiune se procedează la interogatoriul reclamanților. Instanța respinge întrebarea nr. 9 din interogatoriul formulat de pârâtă, ca nepertinentă. De asemenea, reprezentanta reclamanților mai formulează două întrebări suplimentare, respectiv: Ați avut posibilitatea să negociați clauzele contractuale cu banca” și „Ați negociat actul adițional emis de bancă?
Reprezentantele părților depun la dosar practică judiciară, arătând că nu au alte cereri sau probe.
Nemaifiind alte cereri sau probe, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați de bancă, au dreptul de a se adresa instanțelor de judecată.
Solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât în cauză este vorba de o nulitate absolută, nu relativă, astfel că acțiunea este imprescripitibilă.
Pe fond, reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, constatarea nulității absolute a clauzei din "Condițiile speciale" privind comisionul de risc, redenumit comision de administrate ca fiind abuzivă, restituirea sumelor ce reprezintă comisionul de administrare aferent perioadei 20.08.2008- ianuarie 2013. Cu cheltuieli de judecată, depunând dovada acestora.
Reprezentanta pârâtei arată că instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare și pune concluzii de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000. Cu cheltuieli de judecată, depunând dovada acestora.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 10.01.2013, reclamanții V. G. Și V. M.-A., în contradictoriu cu pârâta V. R. SA au solicitat instanței: constatarea nulității absolute a clauzei nr. 5, pct. 5.1., lit. a, din "Condițiile speciale" ale Convenției de credit nr._/20. 08. 2008, privind comisionul de risc, ca fiind abuziva; obligarea paratei la restituirea comisionului de risc pe care reclamanții l-au achitat in baza Convenției de credit nr._/20.08.2008, începând cu data încheierii Convenției și până la rămânerea definitiva a hotărârii; Obligarea paratei la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, cu începere de la data introducerii acțiunii si pana la plata efectiva a debitului; continuarea derulării convenției cu excluderea comisionului de risc.
În motivare se arată că reclamanți au încheiat cu pârâta Convenția de credit nr._, la data de 20. 08. 2008, prin care au beneficiat de un împrumut de 90.000 franci elvețieni, pe o perioada de 300 de luni. În "Condițiile speciale ale convenției", la pct. 5, lit. a, este stipulata o clauza conform căreia reclamanții datorează băncii un comision de risc in cuantum de 0.22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toata durata derulării convenției.
Aceasta Convenție de credit este un contract standard, preformulat, un contract de adeziune la care împrumutații nu au posibilitatea reală și efectiva de a influenta condițiile de împrumut.
În ceea ce privește dispoziția cuprinsa la pct. 5, lit. a din Convenția de credit, referitoare la comisionul de risc, aceasta este una abuzivă, întrucât nu a fost negociată între părți și nu li s-a explicat nici motivul pentru care datorează un astfel de comision, nici care este riscul pe care banca îl acoperă din încasarea acestui comision.
Reclamanții apreciază că se încalcă dispozițiile Legii nr. 193/2000, care interzic comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În drept, reclamanții invocă Legea 193/2000, Legea 296/2004, OG 13/2011, iar în probațiune s-au depus la dosar Convenția de credit, extras de cont.
Prin precizarea de acțiune, reclamanții arată că perioada pentru care solicită restituirea comisionului de risc - în prezent denumit comision administrare credit - este data contractării creditului, respectiv 20. 08.2008 și până la rămânerea definitiva a hotărârii ce se va pronunța în cauză. Valoarea comisionul de risc, respectiv de administrare credit, aferent perioadei 20. 08. 2008 - ianuarie 2013 (data introducerii prezentei acțiuni) este în cuantum de 9930, 9 CHF, valoare la care se adăugă și valoarea comisionului care va fi încasat începând cu data introducerii prezentei acțiuni - respectiv ianuarie 2013 și până la rămânerea definitiva a hotărârii.
În probațiune au mai depus la dosar Plan rambursare credit.
Prin întâmpinare, pârâta V. R. S.A., solicită respingerea cererii ca prematur introdusă, având în vedere neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720 ind. 1 C.proc.civ; respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibilă; Prescripția dreptului de a solicita înlăturarea clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate in baza clauzelor considerate ca fiind abuzive mai vechi de 3 ani.
Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca neîntemeiată. Obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată provocate de prezentul demers procedural. În subsidiar solicită obligarea reclamanților la cheltuieli de judecata pe cale separată.
În ce privește excepția inadmisibilitatii prezentei acțiuni raportat la prevederile legii 193/2000, se arată că potrivit Legii 193/2000, consumatori prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, au dreptul de-a opta între a se adresa direct organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale codului de procedura civilă (art. 14) sau a sesiza organele competente (ANPC) sa controleze respectarea dispozițiilor legii conform art. 8,9 din aceasta lege.
În prima ipostaza răspunderea comerciantului(profesionistului) are natura civila delictuală întemeiata pe dispozițiile codului civil ( a se vedea in acest sens decizia Curții Constituționale nr. 1535/2009) iar în cel de-al doilea caz are natura unei răspunderi civile contravenționale. Având în vedere ca reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 193/2000, intimata consideră că acestea trebuiau să respecte prevederile art. 8-12 din cadrul acestei legi. Ca atare, instituția abilitată să constate existenta unor clauze abuzive in temeiul Legii 193/2000 în primă faza este Autoritatea Naționale pentru Protecția Consumatorilor la sesizarea persoanelor fizice prejudiciate. Acesta este si motivul pentru care art. 15 lit. j din Legea 146/1997 folosește conjuncția "și " nu " sau" in cadrul textului de lege, ceea ce presupune ca numai atunci când persoanele fizice împreuna cu ANPC au calitatea de reclamanți acțiunile sunt scutite de taxa de timbru.
În ce privește excepția prescripția dreptului de-a solicita înlăturarea clauzelor din contractul de credit si restituirea sumelor achitate mai vechi de 3 ani, intimata arată că, atfel cum s-a statuat în doctrină, sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat în fiecare caz în parte este cel al fiecărui consumator în parte, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana fiecăruia1. Această nulitate are la bază viciile de consimțământ ( clauza abuziva are același mecanism ca si leziunea - viciu de consimțământ) care sunt invocate de către clienții Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit. Perioada în care poate fi inițiată o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, este de maxim 3 ani. Momentul de la care începe sa curgă prescripția dreptului la acțiune este "de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemata de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului". (art. 9 din Decretul nr. 167/1958). Deoarece acțiunea a fost introdusă la data de 10.01.2013, reclamanții nu s-ar afla în termen pentru solicitarea înlăturării clauzelor considerate abuzive, întrucât a trecut mai mult.
Pe fond cauzei, intimata arată că reclamanții au încheiat cu V. R. SA, contractul de credit nr._/20.08.2008 prin care s-a acordat un împrumut in suma de 90.000 CHF pentru refinanțarea creditului existent in sold la acea vreme la Porche Leasing. În cadrul convenției de credit s-a prevăzut la art. 5 lit. a din Condiții Speciale, precum și în graficul de rambursare al creditului (unde s-a precizat suma ce trebuie plătită sub aspect valoric) încasarea unui comision de risc în procent de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadența pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
La data încheierii contractului de credit, reclamanții și-au însușit graficul de rambursare al creditului - anexa la contract - în cuprinsul căruia sunt inserate valoarea ratei lunare si sumele care compun aceasta rata, respectiv: cât reprezintă dobânda, cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit.
Pe fiecare pagină a acestui grafic este menționată valoarea reala a dobânzii anuale efective (D.) care se obține din însumarea tuturor costurilor creditului. În conformitate cu art. 3 lit. g) și i) din Directiva 2008/48, dobânda anuală efectivă - D. - reprezintă prețul, costul total al creditului care este format din „roate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor [subl. ns.]". De asemenea, în cadrul convenției de credit, D. este definit ca fiind costul total al creditului exprimat în procent anual, unde costul total al creditului reprezintă toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli.
Reclamanții au fost mulțumiți cu aceste costuri, acesta fiind și motivul pentru care au refinanțat creditului existent în sold la acea vreme la Porche Leasing. Aceștia nu au pus în discuție vreo nemulțumire ante semnare contract de credit și de la data semnării și până în prezent nu au depus vreo solicitare de renegociere a contractului de credit. Ori, inițierea unei negocieri aparține părții care reclama o nemulțumire și care are interesul a-și satisface o nevoie. Banca nu avea cum sa inițieze o altă negociere din moment ce nu era o manifestare exteriorizată de nemulțumire din partea clientului său. V. nu deține un monopol pe piața creditelor bancare, iar în cazul în care costurile practicate de V. R. SA nu mai erau considerate avantajoase, se putea refinanța creditul acordat la o altă Bancă.
Cu privire la nenegociere, atât Legea 193/2000, cât și Directiva 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Legea 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive adică să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 din Legea 193/2000), să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere, dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe. Fără îndeplinirea cumulativa a acestor condiții o clauza nu poate fi considerată abuziva. Reclamanții nu au demonstrat nici un dezechilibru contrar bunei credințe și nicio vătămare conform art. 1169 cod civil, deși aveau obligația să o facă. Preformulat nu este echivalent cu superioritate, cu lipsă negociere sau clauza abuzivă. Atât timp cât mecanismul de formare a contractelor de adeziune nu este interzis expres în sistemul român de drept, pârâta îl întrebuințează spre a-l propune, fără a obliga pe nimeni să-l accepte - pe piața creditelor.
Din comportamentul reclamanților nu rezultă că aceștia ar fi avut un consimțământ viciat la încheierea convenției de credit, chiar dacă este vorba de un contract de adeziune. Contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca și celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.
Conform art. 948 C. Civ., Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al pârtii care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita.
Cauza convenției de credit este scopul urmărit de împrumutător la încheierea convenției de credit si se refera la prețul (costul) împrumutului. Intervenția instanței în clauzele referitoare la prețul contractului duce la lipsirea acestuia de o cauza, ceea ce constituie motiv de nulitate absolută a convenției de credit, nulitate ce afectează întreg contractul prin repunerea pârtilor in situația anterioara (art. 966 C. civ). Reducerea prețului contractului duce la lipsa intenției de-a mai contracta. Negocierea înainte de realizarea acordului de voința nu este menționată de art. 943 si urm. C. civ. ca și caz de nulitate.
Faptul că banca încheie un contract doar în condițiile pe care le-a făcut public cunoscute nu poate fi considerat un act arbitrar, ilicit, imoral, anulabil. Practic, negocierea s-a realizat prin acceptarea ofertei, acceptare care nu ar trebui să fie neglijată de instanță. Împrumutații cunoscând ofertele de creditare existente pe piața bancara în mod conștient s-au adresat pârâtei în vederea obținerii unui împrumut, acceptând oferta băncii. Convenția încheiată este rezultatul voinței părților contractante (așa cum este menționat și din preambulul convenției de credit: "având în vedere cererea împrumutatului, precum și consimțământul V. de a acorda acestuia un credit în termenii stabiliți în prezentul contract, alcătuit din Condiții speciale și condiții generale denumit în continuare "convenție" părțile convin de comun acord următoarele"), astfel că la data încheierii contractului a existat o concordanta între oferta Băncii și acceptare, ba mai mult a existat o executare a prestațiilor periodice timp de 5 ani din partea reclamanților, ceea ce denota ca aceasta a fost de acord cu produsul ofertat. Intervenția instanței ar duce la un dezechilibru semnificativ si totodată la încălcarea principiului consacrat de art. 969 Cod Civil. „pacta sunt servanta”.
Se mai arată că reclamanții menționează în cererea de chemare în judecată că această clauză este abuzivă, întrucât nu s-a explicat motivul pentru care se datorează acest comision și nici riscul pe care banca îl acoperă din încasarea acestui comision.
Motivul pentru care este datorat acest comision rezulta din art. 3.5 Condiții Generale ale Convenției de Credit în care se menționează "Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului care se plătește pe toata perioada creditului". Este de notorietate că pentru acordarea creditului, Banca poate percepe pe lângă dobânda, comisioane și alte costuri cu condiția de-a fi acceptate de către împrumutat. Ori, obligația Băncii a fost îndeplinită prin punerea la dispoziție a creditului solicitat de împrumutat în condițiile acceptate prin semnarea convenției de credit, astfel ca este normal ca și V. să pretindă împrumutatului executarea obligației corelative și anume plata prețului ce se compune din dobânda, comisioane și alte costuri. Intervenția Instanței în prețul contractului ar crea un dezechilibru semnificativ în relația contractuală și ar încălca principiul libertății contractuale.
Comisionul de risc este parte integrantă al costului creditului ( D. ) și a fost introdus de Banca în mod corect în acest sens în contractul de credit, fiind exprimat procentual atât în cadrul convenției de credit cât și în cadrul graficului de rambursare pentru o mai bună înțelegere.
Fiind un cost al creditului acesta nu poate fi analizat de instanța sub aspectul de-a fi abuziv având in vedere art. 4 alin 2 al Directivei Europene nr. 93/13/CEE precum si art. 4 alin. 6 al Legii 193/2000 prin care se exclude prețul contractului de la analiza controlului abuziv, ci doar sub aspectul de-a fi ușor inteligibil ("evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată".
În interpretarea sa, acest comision nu trebuie raportat la cuvântul "risc", întrucât interpretarea clauzelor într-un contract nu se face după sensul literar al termenilor, ci după intenția .. 977 Cod Civil) și este greu de crezut ca părțile atunci când l-au stabilit, au dorit ca această clauză stabilită la pct. 5.a. să nu producă nici un efect juridic. Art. 978 C. civil stipulează "o clauza într-un contract primitoare de doua înțelesuri, aceasta se va interpreta in sensul de-a produce un efect".
Ca atare fiind un cost al creditului nu este necesar ca acest comision să compenseze o pierdere concretă, nu este necesar ca acest comision să fie analizat raportat la garanțiile imobiliare, fiind legitim pretins și păstrat cu titlu de preț.
Nu s-a dovedit ca V. R. SA a acordat un împrumut cămătăresc, a încălcat normele de creditare BNR sau modul de calcul impus de vreo lege specială, acest comision nefiind interzis de legea aplicabilă la data încheierii Convenție de credit și nici în prezent.
Pârâta consideră că ceea ce interesează consumatorul atunci când alege o ofertă, este costul produsului, fără a interesa din ce se compune acest cost, cum stabilește profesionistul în contabilitate acest cost sau ce anume riscuri îi acoperă acestuia. În acea sumă pe care împrumutații o aveau de plătit lunar, a fost inclus si comisionul de risc, comision care este clar exprimat si dimensionat în funcție de valori concrete, raportate la soldul creditului și în concordanță cu legislația în vigoare. (Comision de risc - 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadența pe toată perioada de derulare a Convenției de credit).
De asemenea, majoritatea contractelor încheiate de către un subiect de drept de-a lungul vieții, de la biletele de autobuz, la achiziționarea benzinei, de la cumpărăturile achiziționate din centre comerciale și trecând prin contractele de achiziționare a unor autovehicule, majoritatea raporturilor comerciale se derulează prin intermediul ofertelor de contractare care sunt acceptate de către cealaltă parte, în funcție de așteptările și nevoile sale. Niciunul din aceste contracte nu este considerat a fi abuziv, fără existența unei vătămări a unui dezechilibru contrar bunei credințe.
Acest comision de risc nu a suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta a avut valoarea negociată de către reclamanți la semnarea contractului, atunci când au fost de acord cu o dobânda anuală efectiva, ceea ce denota buna credință a pârâtei în relațiile contractuale, lipsa unei vătămări și a unui dezechilibru semnificativ contrar bunei credințe, condiții necesare pentru a fi declarată o clauză ca fiind abuziva și anulabilă.
Stipularea în contract a unui procent de 0.22% cu titlu de comision de risc, care reprezintă un procent de nici 1/5 din rata lunară, nu este in măsura a provoca un dezechilibru semnificativ contrar bunei credințe, având in vedere perioada lunga de timp pentru care s-a acordat creditul, faptul ca reclamantului nu i s-a solicitat la credit nici o contribuție proprie sub forma de avans, de polița de asigurare sau de șomaj, și cu atât mai mult cu cât reclamantul a acceptat expres sub semnătura condițiile acordării creditului, având posibilitatea de-a opta pentru un alt tip de credit sau o alta instituție de creditare în măsura în care nu era de acord cu clauzele contractului;
Pe de altă parte, părțile au încheiat convenția în derulare, fiecare urmărind propriile interese în cele mai avantajoase condiții existente pe piața bancara, interesul Băncii fiind acela de-a obține profit din activitatea de creditare, iar al reclamantului de-a refinanța niște credite anterioare care intre timp deveniseră neperformane.
Intervenția Instanței în prețul contractului de împrumut care este însăși cauza actului juridic, afectează intenția Băncii de-a mai acorda acest credit. Instanța în această situație trebuie sa dispună repunerea pârtilor în situația anterioară, contractul de împrumut neputând continua fără existența unui scop mediat din partea Băncii.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale, pârâta arată că în cazul de față, plățile aferente convenției de credit s-au făcut conform art. 4.1 din Condițiile generale ale Convenției de Credit ("Orice plata efectuata in baza convenției de credit se face in moneda creditului) și a graficului de rambursare, care prevăd obligația achitării acestora în CHF. D. fiind aceste încasări făcute de Banca în franci elvețieni, este normal ca și restituirea lor să se facă, în aceeași moneda (art. 994-996 Cod Civil)
Ca atare, aplicarea unei dobânzi legale sumelor în valuta nu este posibilă având in vedere art. 4 din OG 13/2011 care oferă posibilitatea acordării dobânzilor legale în cazul sumelor in valuta numai in cazul relațiile comerciale internaționale, ceea ce nu este aplicabil in speța.
În drept, pârâta invocă 115-118 Cod pr. civila, 969, 966, 970 C.civ., Legii nr. 193/2000, Directivei nr. 93/13/CEE, Decretul 167/1958, Decretul nr. 31/1954.
În probațiune, pârâta a depus la dosar plan de rambursare, practică judiciară.
Analizând cererea de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Analizând cererea reclamanților, instanța apreciază că această cerere este neîntemeiată în întregime, urmând a fi respinsă.
Între reclamanții V. G. și V. M.-A. și pârâta S.C. V. R. S.A., s-a încheiat convenția de credit nr._ din 20 august 2008, având ca obiect acordarea de către pârâta S.C. V. R. S.A. a unui împrumut bancar în valoare de_ CHF pe o durată de 300 de luni, pentru acoperirea cheltuielilor curente ale reclamanților.
Prin cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții V. G. și V. M.-A., s-a solicitat anularea ca abuziv și eliminarea din contract și din planul de rambursare a comisionului de risc prevăzut de pct. 5, lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/20.08.2008 și obligarea paratei la restituirea comisionului de risc pe care reclamanții l-au achitat in baza Convenției de credit nr._/20.08.2008, începând cu data încheierii Convenției și până la rămânerea definitiva a hotărârii. Reclamanții au mai solicitat obligarea paratei la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, cu începere de la data introducerii acțiunii până la plata efectiva a debitului și continuarea derulării convenției cu excluderea comisionului de risc.
Instanța reține că, în partea intitulată „Condiții speciale ale convenției”, la pct.5.1 - Comisioane în legătură cu acordarea și utilizarea creditului, litera a) a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
De asemenea, creditul acordat consumatorilor urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract (filele 22-26 dosar), în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă și valoarea comisionului de risc la care face referire pct.5 lit.a din convenție.
Cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanți, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
În conformitate cu art.4 alin.l din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În cuprinsul alin.2 al aceluiași articol se prevede că, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită tară a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele, standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În consecință, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Referitor la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor de mai sus, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o speță similară, prin Decizia nr.4685/27.11.2012, pronunțată în dosar nr._ .
Potrivit considerentelor acestei decizii, în vederea analizei caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Se reține că, legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În cuprinsul art.4 alin.6 din lege se prevede că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Textul de lege menționat transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Aceasta a fost și opinia exprimată de Curtea Supremă a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading v Abbey N. pic & Qthers, în care instanța a decis că acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de creditare, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit. Curtea a concluzionat asupra faptului că dispozițiile naționale referitoare la controlul caracterului abuziv, nu li se aplică acestor clauze.
Tot astfel, decizia Curții Supreme a Germaniei nr.XI NR. 167/96, a aplicat dispoziția corespunzătoare din legislația aplicabilă și a considerat că nu poate verifica caracterul abuziv al unor comisioane de retragere de la bancomat și a clauzei prin care Banca își rezervă dreptul de a modifica aceste comisioane în mod unilateral, considerând că aceste clauze fac parte din obiectul însuși al contractului și, mai mult, din prețul contractului.
Dobânda anuală, comisioanele, etc. intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la Ait.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anulală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art. 126 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Din această perspectivă, instituțiile de credit trebuiau să dispună de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanență cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea acestor riscuri.
Ulterior nașterii raportului juridic dedus judecății, ca o transpunere în legislația națională a Directivei 2008/48/CE, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50 din 22 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care elimină, conform enumerării cuprinse la art.36, comisionul de risc.
Referitor la acest aspect, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat prin Hotărârea C-602/10 că, un stat membru UE poate limita comisioanele bancare percepute de creditor.
Într-o primă fază, după . Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2010, cu obligarea băncilor de a percepe doar patru tipuri de comisioane la credite, dispozițiile sale s-au aplicat atât pentru creditele noi acordate, cât și pentru cele în derulare, prin încheierea unor acte adiționale cu clienții.
Prin Legea nr.288/2010 însă a fost eliminată obligația băncilor de a limita comisioanele și la creditele în derulare.
Prin urmare, comisionul de risc avea rolul de a acoperi prima de risc asociată finanțării unui anumit client de către instituția financiară.
După cum s-a arătat, el constituie un element al prețului și, în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumatori, prin semnarea contractului și a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art.969 Cod civil, lege între părți.
Instanța va mai reține că, acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt era cunoscut de către reclamanți, la data încheierii convenției de credit astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului.
În prezenta cauză, consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Prin urmare, atât comisionul de risc, cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, în speță, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, Ia momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Rezultă, prin urmare, potrivit celor mai sus reținute, fiind incidență în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, că nu se poate trece la controlul asupra caracterului abuziv al clauzei considerate a fi abuzive din perspectiva art.4 alin. 1 din lege, cu referire la lipsa negocierii, existența dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, precum și absența bunei-credințe.
Motivele de mai sus justifică respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanții V. G. și V. M.-A., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., ., împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, sector 2, Șoseaua M. B., nr. 171, având ca obiect anularea ca abuziv și eliminarea din contract și din planul de rambursare a comisionului de risc prevăzut de pct.5.1 lit.a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/20.08.2008 și restituirea comisionului de risc achitat de reclamanți.
În baza art.274 C.pr.civ., instanța va obliga reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 900 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. G. și V. M.-A., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., ., împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, sector 2, Șoseaua M. B., nr. 171, având ca obiect anularea ca abuziv și eliminarea din contract și din planul de rambursare a comisionului de risc prevăzut de pct.5.1 lit.a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/20.08.2008 și restituirea comisionului de risc achitat de reclamanți.
Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 900 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2013.
Președinte Grefier
C. C. A. R. M.
Red/tehored/30.04.2013
5 ex/3 ex se . - reclamanții V. G. și V. M.-A., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., .
pârâta .-cu sediul în București, ., . 10, sector 2
| ← Cerere necontencioasă. Hotărâre din 26-11-2013, Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3399/2013. Judecătoria... → |
|---|
