Contestaţie la executare. Încheierea nr. 6754/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 6754/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 13681/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 6754

Ședința Camerei de Consiliu din 04 octombrie 2013

Președinte: C. L. D.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, contestația la executare formulată de contestatorul M. A. REPREZENTAT PRIN PRIMAR privind mandatul de executare nr. 6/MC/2012 a sancțiunii obligării contravenientei G. L. K. la prestarea unei activități în folosul comunității.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că petentul-contestator nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din data de 14.09.2013 care i-a fost comunicată în data de 17.09.2013, va face aplicarea dispozițiilor art. 200 al. 3 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că, prin contestația la executare formulată de contestatorul M. A. REPREZENTAT PRIN PRIMAR privind mandatul de executare nr. 6/MC/2012 a sancțiunii obligării contravenientei G. L. K. la prestarea unei activități în folosul comunități, înregistrată la Judecătoria A., sub nr._ 12.09.2013, contestatorul a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei munci în folosul comunității cu sancțiunea amenzii, întrucât contravenienta, deși are cunoștință de faptul că trebuie să preseteze muncă în folosul comunității, aceasta nu s-a prezentat la Primăria Municipiului A. pentru executarea sentinței.

Procedând la verificarea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 194-197 Cod procedură civilă, dispunând regularizarea sesizării prin rezoluția din 13.09.2013 în termen de 10 zile de la primirea comunicării, în sensul de a depune 1 exemplar din cererea de chemare în judecată și 2 exemplare din înscrisurile doveditoare certificate pentru conformitate, în vederea comunicării și de a arăta motivele de drept pe care se întemeiază cererea.

Deși adresa de regularizare din 14.09.2013 fost comunicată contestatorului în data de 17.09.2013 la adresa indicată în sesizare, conform art. 154 raportat la art. 163 Cod procedură civilă, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței,

Constatând că în termenul acordat, contestatorul nu a înlăturat neregularitatea cererii de chemare în judecată,

Văzând că potrivit art. 200 al. 3 din Codul de procedură civilă, dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii, instanța va anula acțiunea civilă formulată de contestator.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează contestația la executare formulată de contestatorul M. A. REPREZENTAT PRIN PRIMAR, cu sediul în A., str. ., privind mandatul de executare nr. 6/MC/2012 a sancțiunii obligării contravenientei G. L. K. la prestarea unei activități în folosul comunității.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.10.2013.

Președinte Grefier

C. L. D. R. L. B.

Red./dact./CLD/RLB/_

3 ex./ 1 ex. se comunică

Se comunică cu:

- contestatorul M. A. REPREZENTAT PRIN PRIMAR, cu sediul în A., str. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 6754/2013. Judecătoria ARAD