Contestaţie la executare. Sentința nr. 7060/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7060/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 11706/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7060
Ședința publică din 19 noiembrie 2013
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația la executare formulată de contestatoarea Țârle G. M. în contradictoriu cu intimata Direcția de S. Publică a Județului A., pentru anularea executării silite din dosarul execuțional nr. 239/2013 al B. B. L..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedură fără citarea părților.
Contestația este timbrată cu 673 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depuse la dosar, la data de 15.11.2013, concluzii scrise din partea intimatei, iar la data de 18.11.2013 (pe fax) și 19.11.2013 prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise din partea contestatoarei.
Văzând că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.11.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și că s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 01.08.2013, contestatoarea Țârle G. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Direcția de S. Publică a Județului A., anularea executării silite declanșate în dosarul execuțional nr. 239/2013 al B. B. L. M., anularea popririi, anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea silită (încheierea nr. 4485/2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2013), precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că, în opinia sa, aplicându-se legea timpului emiterii actului, dispoziția nr. 142/26.05.2010 nu constituie titlu executoriu, având în vedere că la data de 26.05.2010, Legea nr. 188/1999 nu prevedea ca aceste acte să fie calificate titluri executorii, în acest sens invocând art. 84 lit. a și b) și art. 85 al. 1 din Legea nr. 188/1999 și învederează că potrivit art. 372 Cod procedură civilă (1865), executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Având în vedere că prin notificarea nr. 2090/2013 Direcția de S. Publică A. a somat-o să plătească debitul de 7.347,65 lei aferent dispoziției nr. 131/12.04.2010 și dispoziției nr. 142/26.05.2010, contestatoarea solicită ca intimata să facă dovada provenienței debitului.
Arată că, potrivit Ordinului nr. 1078/27.07.2010 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, ordonator principal de credite este Ministerul Sănătății și nu Direcția de S. Publică, iar dispoziția nr. 142/26.05.2010 nici măcar nu poartă viza Ministerului Sănătății, astfel încât DSP A. nu are calitate de a solicita executarea silită.
Menționează că prin adresa nr. 1730/08.05.2013 emisă de DSP A., aceasta din urmă recunoaște că îi datorează contestatoarei o creanță de aproximativ 42.720 lei, astfel încât, în situația în care s-ar putea vorbi de o executare silită valabilă, aceasta ar fi anulată prin intervenirea compensației de drept conform art. 1616 și urm. Cod civil.
Arată că intimata i-a suspendat raportul de serviciu prin dispoziția nr. 27/14.03.2013. Emiterea acestei dispoziții o lipsește pe contestatoare de singurul venit, interzicându-i practic dreptul la viață, fiind încadrată cu un handicap permanent și aceasta o privează de posibilitatea de a se îngriji medical.
În drept se invocă dispozițiile art. 711 și urm. din Noul Cod de procedură civilă și art. 718 din Noul Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a contestației.
A solicitat anularea contestației ca netimbrată, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 80/2013, contestatoarea avea obligația de a timbra capătul de cerere privind anularea actelor de executare la valoarea debitului urmărit, iar capătul de cerere prin care se solicită suspendarea executării silite cu 50 lei.
A solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării silite, întrucât nu a fost depusă cauțiunea prevăzută de art. 718 al. 2 Codul de procedură civilă.
A solicitat respingerea ca nemotivat și nefondat al capătului de cerere prin care se solicită suspendarea executării silite, întrucât în cuprinsul cererii contestatoarea nu și-a motivat cererea de suspendare a executării formulată.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea ca nefondată a contestației la executare și menținerea ca temeinice și legale a actelor de executare contestate, întrucât actele de executare sunt temeinice și legale și au fost emise cu respectarea tuturor cerințelor legale incidente în speță.
Aspectele invocate prin contestație sunt total nefondate, întrucât așa cum s-a reținut și prin Încheierea nr. 4485/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2013, Dispoziția nr. 142/26.05.2010 emisă de DSP A. constituie titlu executoriu potrivit art. 85 (2) ind. 1 din Legea 188/1999. Suma de 7347,65 lei reprezintă diferență prejudiciu stabilit în sarcina contestatoarei și a fost justificat cu acte doveditoare.
Afirmația potrivit căreia în situația contestatoarei ar opera o compensare de drept este nelegală și nefondată, deoarece suma de 7347,65 lei este datorată de către contestatoare DSP A., în timp ce contestatoarea are de recuperat o sumă de bani de la Ministerul Sănătății și nicidecum de la DSP A., astfel încât nu poate opera compensarea între cele două sume.
Față de motivele invocate, intimata solicită respingerea contestației la executare și menținerea, ca temeinice și legale a actelor de executare contestate.
În drept se invocă dispozițiile art. 205, 718 al. 1 și 2 NCPC și art. 10 din OUG 80/2013.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea arată că taxele de timbru aferente contestației la executare și cererii de suspendare a executării silite au fost achitate.
Menționează că în dosarul nr._/55/2013 a fost soluționată cererea de suspendare provizorie a executării silite, iar cererea de suspendare este susținută de toate motivele invocate în contestația la executare.
Prin notele de ședință depuse de intimată la data de 21.10.2013, aceasta arată, în primul rând, că Dispoziția nr. 1/03.01.2013, pe care contestatoarea își întemeiază apărările formulate prin contestația la executare, a fost emisă de ea însăși, în calitatea pe care o deținea în cursul lunii ianuarie 2013, de director executiv al DSP a Județului A..
Al doilea aspect este acela al caducității Dispoziției nr. 1/03.01.2013. Încă de la momentul emiterii sale, această dispoziție a fost lipsită de efecte juridice întrucât Dispoziția nr. 142/26.05.2010 a DSP a Județului A., titlu executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită obiect al dosarului execuțional nr. 239/2013 al B. B. L., este consolidată prin Decizia civilă nr. 2281/25.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, prin care a fost respins recursul promovat de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 2259/2011 a Tribunalului A..
În acest sens pledează chiar art. 1 al dispoziției în care se arată textual că imputarea sumelor prevăzute în Dispoziția nr. 142/26.05.2010 va înceta până la apariția unei hotărâri judecătorești de aprobare a respectivei decizii. Această hotărâre există încă de la data de 25.09.2012 dată de Curtea de Apel Timișoara, lucru care a fost ignorat de către contestatoare la momentul emiterii de către ea însăși a Dispoziției nr. 1/03.01.2013.
În aceste condiții, susținerile contestatoarei potrivit cărora, în temeiul Dispoziției nr. 1/03.01.2013, se impune suspendarea popririi înființate asupra veniturilor sale nu pot fi primite.
De asemenea, în condițiile în care Dispoziția nr. 142/26.05.2010 a DSP a Județului A. constituie titlu executoriu, în mod corect executorul judecătoresc a declanșat executarea silită.
Al treilea aspect care vizează emiterea dispoziției nr. 1/03.01.2013 îl reprezintă existența cauzei penale înregistrată sub nr. 1922/P/2013 la P. de pe lângă Judecătoria A., în care contestatoarea este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, în legătură cu emiterea acestei dispoziții.
Cererea de suspendare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 01.10.2013.
Din actele dosarului, precum și din înscrisurile dosarului execuțional nr. 239/2013 al B. B. L. M., instanța reține în fapt următoarele:
Dosarul execuțional are ca obiect cererea intimatei creditoare DSP a jud. A. împotriva contestatoarei debitoare Țârle G. M., de punere în executare silită a titlului executoriu constituit de dispoziția nr. 142/26.05.2010 emisă de către directorul coordonator interimar al DSP a jud. A., pentru recuperarea sumelor de 7.347,65 lei reprezentând creanță, și 1.798,16 lei cheltuieli de executare.
Prin dispoziția susmenționată s-a imputat contestatoarei suma de 45.103,16 lei, reprezentând contravaloare carburant, penalități, diferențe drepturi salariale, ore suplimentare neevidențiate în foile colective de prezență, diferențe abonamente Orange și Vodafone și foloase nerealizate calculate pe baza dobânzii de referință BNR.
Dispoziția a fost pusă în executare începând cu luna august 2010, prin plăți făcute de contestatoare prin casieria instituției – 12.633,51 lei, respectiv prin rețineri lunare pe stat de plată în perioada august 2010 – aprilie 2013, până când contestatoarei i-a fost suspendat raportul de serviciu cu intimata, rămânând de achitat suma de 7.347,65 lei, pentru care intimata a formulat cererea de executare silită.
Împotriva dispoziției ce constituie titlu executoriu (precum și împotriva altor dispoziții emise de intimată), contestatoarea a formulat o acțiune în contencios administrativ, ce a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A., acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 2259/21.09.2011 a Tribunalului A., rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia nr. 2281/25.09.2012 a Curții de Apel Timișoara.
Executarea silită a dispoziției a fost încuviințată de instanța de executare – Judecătoria A., prin încheierea nr. 4485/11.07.2013, dată în dosarul nr._/55/2013, iar în dosarul execuțional executorul judecătoresc a emis somația la executare din data de 15.07.2013 și adrese de înființare a popririi la mai multe bănci comerciale.
Prin prezenta contestație la executare, contestatoarea Țârle G. M. a solicitat anularea actelor de executare silită, invocând faptul că dispoziția pusă în executare nu constituie titlu executoriu, că nu datorează debitul solicitat de intimată, că, nefiind ordonator principal de credite, intimata nu are calitatea de creditor, precum și compensarea creanței intimatei cu creanța în cuantum de 42.720 lei pe care o deține contestatoarea față de intimată.
Instanța reține în primul rând că, în condițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, chiar dacă nu se preciza in terminis, este evident că atât decizia de imputarerămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, cât și angajamentul de plată constituiau titluri executorii ex lege. Este adevărat că aliniatul 21 al art. 85, prin care s-a prevăzut expres caracterul de titlu executoriu al deciziei de imputare, a fost introdus doar prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, însă și anterior acestei modificări legislative doctrina și practica judiciară recunoșteau deciziei de impunere caracterul de titlu executoriu, nefiind rezonabil a se aprecia că, după ce se urma calea contenciosului administrativ de către funcționarul public căruia i-a fost angajată răspunderea civilă, instituția publică ar fi trebuit să obțină titlul executor pe calea unei alte acțiuni civile.
De asemenea, în condițiile în care dispoziția de imputare putea fi atacată de funcționarul public în fața instanței de contencios administrativ în temeiul art. 85 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (iar în speță a și fost atacată de contestatoare), este inadmisibilă pretenția contestatoarei de a solicita intimatei să facă dovada provenienței debitului, deoarece conform art. 712 Cod de procedură civilă se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În acest context, instanța reține și faptul că, deși prin dispoziția nr. 1 din data de 3 ianuarie 2013, dată de contestatoare în calitate de director executiv al DSP a jud. A., s-a dispus încetarea imputării sumelor prevăzute în dispoziția nr. 142/26.05.2010 „până la apariția unei sentințe judecătorești de aprobare a respectivei decizii”, această dispoziție nu a produs niciun fel de urmări, intimata continuând reținerea sumelor din dispoziția de imputare pe statul de plată al contestatoarei, deoarece pe de o parte, conform art. 1 al. 6 din Legea nr. 554/2004, dispoziția nr. 142/2010 nu putea fi revocată din moment ce a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, iar pe de altă parte nu era cazul apariției unei alte sentințe judecătorești de aprobare a dispoziției întrucât acțiunea în contencios administrativ formulată de contestatoare împotriva dispoziției respective era deja respinsă irevocabil de către instanțele judecătorești.
Calitatea de creditor al intimatei față de contestatoare rezultă din decizia de imputare, neavând relevanță faptul că intimata nu este ordonator principal de credite ci doar ordonator secundar.
Cu privire însă la compensarea invocată de contestatoare, instanța constată că, în urma sentinței civile nr. 52/15.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 220._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor de către ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 5119/02.11.2011, pronunțată în dosarul nr._, Ministerul Sănătății, în subordinea căruia funcționează direcțiile județene de sănătate publică, a fost obligat la plata către contestatoare a unor diferențe de drepturi salariale dintre cele obținute în funcția publică de execuție pe care o deținea contestatoarea și cele aferente funcției de conducere din care contestatoarea a fost nelegal eliberată. Conform adresei nr. 1730 din data de 08.05.2013 emisă de intimată, totalul sumelor cuvenite contestatoarei în urma hotărârii judecătorești susmenționate este de 46.109 lei, din care a fost achitată suma de 3.389 lei, urmând a mai fi plătită, în perioada 2013 – 2016 (conform Legii nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 71/2009), suma de 42.720 lei.
Conform art. 1616 din Codul civil, datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele, iar conform art. 1619 din același cod termenul de grație acordat pentru plata uneia dintre datorii (cum poate fi considerată eșalonarea plății creanțelor conform OUG nr. 71/2009) nu împiedică realizarea compensației.
Intimata a invocat faptul că în speță nu poate opera compensația întrucât datoriile nu sunt reciproce, debitorul contestatoarei fiind Ministerul Sănătății și nu DSP a jud. A..
Instanța apreciază că, deși din punct de vedere strict formal există o diferență între calitatea de creditor pe care o are intimata față de contestatoare în baza dispoziției de imputare și calitatea de debitor a Ministerului Sănătății față de contestatoare în baza sentinței civile nr. 52/15.02.2011 a Curții de Apel Timișoara, practic sumele la care se referă cele două titluri executorii provin și sunt datorate din și către același buget al instituției publice (DSP a jud. A.), aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Ministerul este cel care, conform art. 4 din Ordinul nr. 1078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al acestor direcții, ministrul sănătății având calitatea de ordonator principal de credite, iar directorul executiv al direcției de sănătate publică județene calitatea de ordonator secundar de credite, repartizând creditele bugetare aprobate de ordonatorul principal de credite pentru bugetul propriu.
Similaritatea dintre cele două creanțe rezultă cu și mai mare evidență din faptul că, cel puțin parțial, atât dispoziția de imputare cât și sentința nr. 52/2011 se referă la drepturi de natură salarială, datorate sau cuvenite contestatoarei.
În consecință, instanța apreciază că cele două creanțe pot fi compensate judiciar, până la concurența creanței mai mici.
În condițiile în care există diferența formală susamintită, ce a împiedicat compensarea de drept între creanțe, nefiind astfel imputabilă intimatei demararea executării silite împotriva contestatoarei, instanța va dispune compensarea creanțelor cu luarea în considerare, pe lângă suma de 7.347,65 lei reprezentând debit rămas de recuperat decurgând din dispoziția nr. 142/26.05.2010, și a cheltuielilor de executare achitate de intimată în dosarul execuțional, în cuantum de 1.798,16 lei.
Așa fiind, în temeiul art. 711, 716 și 719 Cod procedură civilă, instanța va admite în parte contestația la executare, în sensul compensării creanțelor intimatei față de contestatoare, în cuantum de 9.145,81 lei (7.347,65 lei debit + 1.798,16 lei cheltuieli de executare), cu compensarea creanței contestatoarei față de Ministerul Sănătății, în cuantum de 42.720 lei, până la concurența sumei de 9.145,81 lei, și va dispune încetarea executării silite.
În temeiul art. 453 al. 2 Cod de procedură civilă, văzând modul de soluționare al contestației, instanța va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți în prezenta contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea Țârle G. M., CNP_, cu domiciliul în A., Al. Neptun, nr. 2, ., jud. A., în contradictoriu cu intimata Direcția de S. Publică a Județului A., CUI_, cu sediul în A., ., jud. A..
Dispune compensarea creanței intimatei față de contestatoare, în cuantum de 9.145,81 lei (7.347,65 lei debit + 1.798,16 lei cheltuieli de executare), cu compensarea creanței contestatoarei față de Ministerul Sănătății, în cuantum de 42.720 lei, până la concurența sumei de 9.145,81 lei.
Dispune încetarea executării silite în dosarul execuțional nr. 239/2013 al B. B. L. M..
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2013.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red./dact/HB/AC;
4 ex/2 .;
se comunică cu:
contest. - Țârle G. M. - A., Al. Neptun, nr. 2, ., jud. A.
intim. - Direcția de S. Publică a Județului A. - A., ., jud. A..
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 6116/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6103/2013. Judecătoria... → |
|---|
