Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 5/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 10774/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 10._

ÎNCHEIERE NR. 5.173

Ședința publică din 13.08.2013

Președinte: G. C.

Grefier: B. D.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta O. L., pentru instituirea curatelei.

La apelul nominal se prezintă petenta, absentă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care petenta depune la dosar acte doveditoare.

Nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fondul cauzei.

Petenta solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

JUDECATA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data 15.07.2013, petenta O. L. a solicitat instituirea curatelei pentru intimata I. V..

În motivarea cererii sale petenta a arătat că din cauza bolii doamna I. V., nu își poate apăra interesele și nu își poate administra singură bunurile, instituirea curatelei fiind necesară, în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice. Arată că intimata a fost încadrată în gradul de handicap accentuat.

Petenta nu a motivat în drept cererea formulată.

Din coroborarea mijloacelor de probă depuse la dosar, respectiv adeverințe medicale, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1.892 din data de 06.03.2008, copia CI a petentei, copia CI a intimatei, anchetă socială, certificat de cazier judiciar și adeverință medicală, instanța a reținut următoarele:

Din actele depuse la dosar, instanța reține că intimata I. V. este născută în data de 22.07.1937 în oraș Pecica, . și prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1.892 din data de 06.03.2008 a fost încadrată în gradul de handicap accentuat.Din aceste motive ea nu își poate apăra interesele și nu își poate administra singură bunurile, instituirea curatelei fiind necesară, în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice.

Petenta este nepoata intimatei și cea care o îngrijește în fapt pe intimata I. V.. Din adeverința medicală eliberată de dr. L. G. rezultă că petenta nu este luată în evidență cu boli psihice.

Din certificatul de cazier judiciar depus la dosar rezultă că petenta nu are antecedente penale.

Datorită stării de sănătate a celei ce urmează a fi reprezentată, consimțământul acesteia nu a putut fi luat.

Constatând că doamna I. V.,din cauza bolii nu își poate apăra singură intereseleși este în situația prevăzută la art. 178 lit. a) cod civil pentru care este necesară instituirea curatelei, precum și că petenta îndeplinește condițiile legale de a fi numit curator, în temeiul art. 182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi petenta O. L. născută în data de 10.05.1974 în municipiul A., având CNP:_ în calitate de curator al intimatei I. V. domiciliată în oraș Pecica, ., județul A., născută în data de 22.07.1937 în oraș Pecica, ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1.892 din data de 06.03.2008, în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta O. L. domiciliată în oraș Pecica, ., județul A. pentru instituire curatelă și, în consecință:

Numește petenta O. L. născută în data de 10.05.1974 în municipiul A., având CNP:_ în calitate de curator al intimatei I. V. domiciliată în oraș Pecica, ., județul A., născută în data de 22.07.1937 în oraș Pecica, ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1.892 din data de 06.03.2008, în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la pronunțare cu cei prezenți și de la comunicare cu cei absenți.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.08.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C. B. D.

Red./Tehnored: G.C./B.D.

6 ex./2 ..08.2013

Se comunică cu:

Petenta:

O. L. domiciliată în oraș Pecica, ., județul A.

Intimata:

I. V. domiciliată în oraș Pecica, ., județul A.

În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi afișată la sediul instanței și la Primăria orașului Pecica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD