Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 5/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 12132/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. 12._
ÎNCHEIERE NR. 5.412
Ședința Camerei de consiliu din 27.08.2013
Președinte: C. G.
Grefier: D. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul O. S. A., pentru instituirea curatelei și cererea formulată de petenta V. E. pentru încetarea curatelei.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. h) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
JUDECATA
I. Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data 09.08.2013, petentul O. S. A. a solicitat instituirea curatelei pentru intimata V. R., bunica lui.
În motivarea cererii sale petentul a arătat că intimata este în vârstă de 73 ani și a fost încadrată în gradul de handicap Grav cu asistent personal. Din aceste motive este necesară instituirea curatelei pentru reprezentarea intereselor intimatei.
A solicitat ca instanța să încuviințeze ca petentul în calitate de curator al intimatei V. R. să administreze un cont de card la CEC Bank SA în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 448/2006, pensia pentru limită de vârstă precum și eliberarea de extrase.
Petentul nu a motivat în drept cererea formulată.
II. Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data 09.08.2013, petenta V. E. a solicitat încetarea curatelei instituită prin Dispoziția Primarului municipiului A. nr. 1.849 din data de 11.03.2011 prin care a fost numită în calitate de curator pentru intimata V. R..
Petenta a arătat că se află temporar în străinătate unde are un loc de muncă.
Din coroborarea mijloacelor de probă depuse la dosar, respectiv, adeverință medicală, Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012, adeverințe de venituri, copii CI și certificat de cazier judiciar, instanța a reținut următoarele:
I. Cu privire la capătul de cerere referitor la instituirea curatelei:
Din actele depuse la dosar, instanța reține că intimata V. R. este născută în data de 16.07.1940 în . și prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012 a fost încadrată în gradul de handicap Grav cu asistent personal. Din aceste motive ea nu își poate apăra interesele și nu își poate administra singură bunurile, instituirea curatelei fiind necesară în vederea reprezentării intereselor acesteia în fața autorităților publice.
Petentul este nepotul doamnei V. R.. Din adeverința medicală eliberată de Cabinetul medical individual dr. S. L. D. rezultă că petentul nu este în evidență cu boli psihice.
Din certificatul de cazier judiciar depus la dosar a rezultat că petentul nu are antecedente penale.
Datorită stării de sănătate a celei ce urmează a fi reprezentată, consimțământul acesteia nu a putut fi luat.
Constatând că doamna V. R.,din cauza bolii nu își poate apăra singură intereseleși este în situația prevăzută la art. 178 lit. a) cod civil pentru care este necesară instituirea curatelei, precum și că petentul îndeplinește condițiile legale de a fi numit curator, în temeiul art. 182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi petentul O. S. A. născut în data de 21.04.1986 în municipiul A., având CNP:_ în calitate de curator al intimatei V. R. domiciliată în municipiul A., Calea Timișorii, nr. 71, ., născută în data de 16.07.1940 în ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012, în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice.
Va încuviința ca domnul O. S. A., în calitate de curator al intimatei V. R. să administreze un cont de card la CEC Bank SA pe numele intimatei V. R., în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute în dispozițiile Legii nr. 448/2006 și pensia pentru limită de vârstă, precum și eliberarea de extrase.
II. Cu privire la capătul de cerere referitor la încetarea curatelei:
Prin Dispoziția Primarului municipiului A. nr. 1.849 din data de 11.03.2011 a fost instituită curatela pe seama doamnei V. R. domiciliată în municipiul A., Calea Timișorii, nr. 71, ., născută în data de 16.07.1940 în ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012 și a fost numită în calitate de curator al acesteia petenta V. E..
Petenta V. E. a arătat că se află temporar în străinătate unde are un loc de muncă astfel că este în imposibilitate de a se ocupa de curatelă.
Văzând cele de mai sus, instanța va admite cererea și pe cale de consecință:
Va dispune încetarea curatelei instituită prin Dispoziția Primarului municipiului A. nr. 1.849 din data de 11.03.2011 pe seama doamnei V. R. domiciliată în municipiul A., Calea Timișorii, nr. 71, ., născută în data de 16.07.1940 în ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul O. S. A. domiciliat în ., județul A. pentru instituire curatelă și, în consecință:
Numește petentul O. S. A. născut în data de 21.04.1986 în municipiul A., având CNP:_ în calitate de curator al intimatei V. R. domiciliată în municipiul A., Calea Timișorii, nr. 71, ., născută în data de 16.07.1940 în ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012, în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice.
Încuviințează ca domnul O. S. A., în calitate de curator al intimatei V. R. să administreze un cont de card la CEC Bank SA pe numele intimatei V. R., în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute în dispozițiile Legii nr. 448/2006 și pensia pentru limită de vârstă, precum și eliberarea de extrase.
Admite cererea formulată de petenta V. E. CNP:_, domiciliată în comuna V., ., județul A. pentru încetare curatelă și în consecință:
Dispune încetarea curatelei instituită prin Dispoziția Primarului municipiului A. nr. 1.849 din data de 11.03.2011 pe seama doamnei V. R. domiciliată în municipiul A., Calea Timișorii, nr. 71, ., născută în data de 16.07.1940 în ., având CNP:_, persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 480 din data de 19.01.2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.08.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. B. D.
Red./Tehnored: G.C./B.D.
7 ex./3 ..08.2013
Se comunică cu:
Petenții:
O. S. A. domiciliat în comuna V., ., județul A.
V. E. domiciliat în comuna V., ., județul A.
Intimata:
V. R. domiciliată în municipiul A., Calea Timișorii, nr. 71, .
În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi afișată la sediul instanței și la Primăria municipiului A..
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 491/2013.... | Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD → |
---|