Evacuare. Sentința nr. 5971/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 5971/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 515/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5971
Ședința publică din 2 octombrie 2013
Președinte: D. L. C.
Grefier: C. N.
Pe rol fiind judecarea perimării acțiunii civile formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâtul G. L. având ca obiect evacuare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 20.06.2012.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâtul G. L. având ca obiect evacuare.
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.06.2012 când cauza a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Văzând, că potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu.
Văzând că în speță, cauza a stat mai mult de un an în nelucrare, fără să fi îndeplinit vreun act de procedură,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. E. cu domiciliul în Pecica, . 4, . în contradictoriu cu pârâtul G. L. cu domiciliul în Pecica, ., jud. A. având ca obiect evacuare.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 02.10. 2013.
Președinte Grefier
D. L. C. C. N.
Red/dact/DLC/CN/ 04 .11. 2013/4 ex/2com/
Se . - Pecica, . 4, .
- G. L. - Pecica, ., jud. A.
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7735/2013. Judecătoria ARAD | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7812/2013. Judecătoria ARAD → |
---|