Obligaţie de a face. Sentința nr. 7812/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 7812/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 7421/108/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7812

Ședința publică din data de 18 decembrie 2013

Președinte: A. - B. V.

Grefier: N. G. B.

S-a luat în examinare, în urma declinării, acțiunea civilă formulată de reclamanta B. C., în contradictoriu cu pârâtul S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtului – consilier de probațiune C. C. S., lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtului depune la dosar dovada faptului că la Curtea de Apel Timișoara contestația în anulare a fost respinsă, și arată că astfel acțiunea a rămas fără obiect.

Față de împrejurarea că deși reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 20 de lei, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, instanța din oficiu invocă excepția anulării cererii pentru neachitarea taxei de timbru.

Reprezentanta pârâtului lasă la aprecierea instanței.

Instanța mai pune în discuție excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtului invocată de reprezentanta pârâtului.

Reprezentanta pârâtului susține excepția invocată și solicită admiterea acesteia.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei,

Pe fond reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii.

INSTANȚA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 20.09.2013 reclamanta B. C., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., eliberarea mai multor acte.

În motivare a arătat că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2141/C/2012 a fost eliberată din funcție la data de 15.06.2012. Ca urmare a numeroaselor plângeri penale formulate de șeful serviciului, numita D. G., a fost cercetată pentru comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv cu privire la prevederile Lg.39/2003, actele solicitate fiindu-i necesare pentru susținerea cererii de contestație în anulare pe care a înaintat-o la Curtea de Apel Timișoara.

În drept a invocat art.1516 Cod civil.

La termenul de judecată din data de 15.10.2013, prin Sentința civilă nr.2767, Tribunalul A. a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei A.. La același termen de judecată pârâta, prin reprezentant, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 07.11.2013, iar la termenul din data de 18.12.2013 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Analizând cu precădere excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, conform prevederilor art.248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța reține că în sarcina reclamantei s-a instituit, de către instanță, prin rezoluția din data de 08.11.2013 necesitatea timbrării cererii de chemare în judecată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, obligație care a fost comunicată reclamantei în data de 14.11.2013 (f.5, 7), însă nu a fost îndeplinită de către aceasta.

Pentru aceste motive, față de prevederile art.197 Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția netimbrării și în consecință va anula ca netimbrată cererea de chemare în judecată.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Anulează ca netimbrată cererea având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanta B. C., cu domiciliul în A., Calea A. V., nr. 8A, ., ., Județul A. în contradictoriu cu pârâtul S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., cu sediul în A., ., Nr. 2-4, Județul A..

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică, azi, 18.12.2013.

Președinte, Grefier,

A.- B. V. N. – G. B.

Red./dact.ABV/NGB/ 16.01.2014/4 ex./2 . comunică cu: - B. C. – A. Cl. A. V., Nr. 8A, ., ., Județul A.

- S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. – A. ., Nr. 2-4, Județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7812/2013. Judecătoria ARAD