Obligaţie de a face. Încheierea nr. 2907/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2907/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 6221/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.2907

Ședința Camerei de Consiliu din 20 mai 2013

Președinte: A. - B. V.

Grefier: N. – G. B.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamantul C. N. L. în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect obligația de a face.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 19.04.2013, reclamantul C. N. L. a chemat în judecată pârâtul C. I., arătând că pârâtul este manager al unei firme de intermedieri auto și până în prezent reclamantului nu i-au fost perfectate actele de vânzare-cumpărare de către firma pârâtului, motiv pentru care solicită emiterea unui mandat de aducere în fața instanței.

Cererea nu a fost motivată în drept, și nu s-au depus înscrisuri în probațiune.

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 22.04.2013 ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării și sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, reclamantul să depună într-un exemplar cererea de chemare în judecată și în două exemplare înscrisurile doveditoare, să indice obiectul cererii, să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, să arate dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori, numele, prenumele și adresa de domiciliu, dispunând totodată să se arate în concret pretențiile pe care le are față de pârât și să se detalieze starea de fapt.

Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 22.04.2013 a fost comunicată reclamantului la data de 02.05.2013, în conformitate cu prevederile art.154 raportat la art.163 alin.1 și art.162 alin.2 Cod procedură civilă, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Având în vedere că reclamantul nu a completat cererea de chemare în judecată în sensul indicat mai sus, în temeiul art.200 alin.3 coroborat cu art.194 și 197 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. N. L., deținut în Penitenciarul C. Județul B. în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu domiciliul în A., ., jud.A. având ca obiect obligație de a face.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2013

Președinte Grefier

A. - B. V. N. – G. B.

Red./Dact./ADV/NGB

3ex./1com./20.05.2013

Se comunică reclamantul T. I. M., aflat în Penitenciarul C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Încheierea nr. 2907/2013. Judecătoria ARAD