Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 4213/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4213/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6497/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4213

Ședința publică din 11 iunie 2013

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenții M. P. și M. I., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc G. A. G., împotriva refuzului executorului judecătoresc de a deschide procedura de executare.

La apelul nominal se prezintă petentul M. P., lipsă fiind petenta M. I. și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este timbrată cu 12 taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială, conform art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă.

Nefiind formulate alte cereri, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond.

Petentul solicită admiterea cererii, în sensul obligării executorului judecătoresc de a începe executarea silită împotriva noului proprietar al imobilului.

I N S T AN Ț A

Constată că, prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ /25.04.2013, petenții M. P. și M. I., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc G. A. G., au solicitat anularea încheierii din data de 22.04.2013 emisă de intimat și obligarea acestuia de a declanșa procedura de executare silită împotriva debitorului K. R. T..

În motivare, petenții au arătat că prin cererea adresată B. G. A. G. la data de 22.04.2013 au solicitat înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului K. R. T., cu domiciliul în A., ., în calitate de nou proprietar al imobilelor de la nr. 119, care, acceptând donația a preluat și toate drepturile și obligațiile antecesorilor săi. Noua proprietară locuind împreună cu donatorii avea cunoștință de cauză privind procesul aflat pe rolul instanțelor, aspect ce rezultă și din înscrisurile depuse la termenul din apel din 18.12.2012 din dosarul nr._, termen la care au aflat și petenții că aceasta este noul proprietar. Numita K. R. T. a introdus acțiune de rectificare CF și grănițuire cu imobilul petenților, înregistrat în dosar nr._/55/2012.

Petenții s-au adresat B. G. A. G., întrucât debitoarea nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin sentința nr. 8658/02.10.2012 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia nr. 468/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul A., irevocabilă prin decizia nr. 457/21.03.2013 a Curții de Apel Timișoara.

Prin încheierea atacată, petenților li s-a respins ca neîntemeiată cererea, cu motivarea că numita K. R. T. nu a avut calitate procesuală pasivă în dosarul nr._, soluționat prin hotărârile menționate.

În cadrul dosarului nr._, petenții au chemat în judecată pe pârâții T. I. și T. M., proprietari ai imobilelor din ., nr. 119 la acea dată și care la data de 24.08.2012 au donat imobilul nepoatei lor-K. R. T., înainte de pronunțarea sentinței nr. 8658/02.10.2012, fără însă a anunța instanța și petenții despre acest transfer de proprietate.

Acțiunea introdusă de numita K. R. T., înregistrată sub dosar nr._/55/2012, având ca obiect grănițuire a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 1950/07.03.2013 în dosar nr._, disjuns din dosarul nr._/55/2012.

În considerentele sentinței nr. 1950/07.03.2013 instanța a reținut faptul că la data promovării primei acțiuni proprietari au fost donatorii reclamantei, astfel că și donatara, în calitate de continuatoare a drepturilor și obligațiilor antecesorilor săi, trebuie considerată ca prezent juridic în procesul respectiv, astfel că, petenții apreciază că acesta este încă un motiv de a se dispune declanșarea procedurii de executare silită împotriva debitoarei K. R. T..

În probațiune, petenții au depus înscrisuri în copie, respectiv încheierea din data de 22.04.2013 a B. G. A. G., sentința civilă nr. 8658/02.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, decizia civilă nr. 468/18.12.2012 a Tribunalului A., decizia civilă nr. 457/21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, sentința civilă nr. 1950/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, copii ale cărților de identitate.

Prin rezoluția din data de 08.05.2013, instanța a dispus comunicarea către intimat a plângerii formulată de petenți și a redus termenul de depunere a întâmpinării la 10 zile.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în termenul dispus de instanță.

Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt, următoarele:

Prin cererea adresată B. G. A. G. la data de 22.04.2013 petenții au solicitat înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului K. R. T. pentru punerea în executare a sentinței nr. 8658/02.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., definitivă prin decizia nr. 468/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul A., irevocabilă prin decizia nr. 457/21.03.2013 a Curții de Apel Timișoara.

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ petenții au chemat în judecată pe pârâții T. I. și T. M., proprietari la acea dată ai imobilelor din ., nr. 119 și care, la data de 24.08.2012, au donat imobilul nepoatei lor, K. R. T., înainte de pronunțarea sentinței nr. 8658/02.10.2012.

Potrivit art. 435 din noul Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească este definitivă și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.

Că numita K. R. T. are calitate de succesoare a pârâților din dosarul nr._, T. I. și T. M., s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 1950/07.03.2013 dată în dosar nr._, disjuns din dosarul nr._/55/2012, prin care acțiunea introdusă de numita K. R. T., înregistrată sub dosar nr._/55/2012, având ca obiect grănițuire a fost respinsă considerându-se că există autoritate de lucru judecat între acțiunea din respectivul dosar și cea care a făcut obiectul dosarului nr._ .

Față de considerentele de mai sus instanța apreciază că executorul judecătoresc în mod neîntemeiat a refuzat punerea în executare a sentinței nr. 8658/02.10.2012, astfel că în baza art. 664 alin. 2 noul Cod de procedură civilă se va admite plângerea formulată împotriva Încheierii din data de 22.04.2013 a B. G. A. G. și se va dispune obligarea organului de executare să deschidă executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 8658/02.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către petenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a deschide procedura de executare formulată de petenții M. P., CNP_ și M. I., CNP_, ambii cu domiciliul în A., ., ., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc G. A. G., cu sediul în A., Spl. Gen. D. P., nr. 21, ..

Obligă organul de executare să deschidă executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 8658/02.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se poate depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică azi 11.06.2013.

Președinte,Grefier,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/ 03.07.2013/5 ex. din care 3 ex. se .> - M. P.-A., ., .

- M. I.-A., ., .

- B. G. A. G.-A., Spl. Gen. D. P., nr. 21, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 4213/2013. Judecătoria ARAD