Pretenţii. Sentința nr. 4144/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4144/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 19043/55/2012*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4144

Ședința publică din data de 10 iunie 2013

Președinte: R. A. C.

Grefier: S. Barbara C.

S-a luat în examinare, în rejudecare, acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de către reclamanta ..A., în contradictoriu cu pârâtul S. G..

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe, în rejudecare, la data de 23.05.2013 sub numărul de dosar_ , reclamanta ..A., în contradictoriu cu pârâtul S. G. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 3212,96 lei pretenții, reprezentând despăgubirea achitată de reclamantă ca asigurator CASCO pentru pagubele produse autoturismului cu nr. de înmatriculare B-_/1011; obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale calculate de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective de către pârât; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că în data de 09.06.2009 a avut loc un accident în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca F. A. cu numărul de înmatriculare B-_/1011 asigurat CASCO la la S.C. G. R. S.A. conform Poliției nr._ P.

Mai arată reclamanta că prin procesul verbal . nr._ din data de 09.06.2009 emis de IPJ A., s-a stabilit culpa pârâtului în calitate de conducător al motorului de taiat lemne seria_.

În baza raportului de asigurare facultativă Casco, societatea reclamantă a deschis dosarul de dauna nr._-27 S și a achitat suma de 3212,96 lei la data de 27.10.2010.

S-a mai arătat că la data de 09.08.2011 reclamanta a notificat pârâtul convocându-l pentru data de 14.09.2011 pentru a încerca soluționarea amiabilă a litigiului, dar acesta nu a răspuns solictărilor reclamantei.

În drept se invocă dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 988, 989 Cod civil, art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au depus înscrisuri în susținerea acțiunii.

Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări.

Analizând înscrisurile depuse la dosar prin prisma prevederilor legale și a susținerilor reclamantei, instanța reține următoarele:

În data de 09.06.2009 a avut loc un accident în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca F. A. cu numărul de înmatriculare B-_/1011 asigurat CASCO la S.C. G. R. S.A. conform Poliției nr._ P.

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.06.2009 s-a stabilit că persoana responsabilă de producerea accidentului este pârâtul S. G..

Autoturismul înmatriculat sub nr. B -_/1011, era, așa cum s-a menționat mai sus, asigurat la reclamanta în baza Poliției nr._ P.

Reclamanta a deschis dosarul de dauna la solicitarea asiguratului său și în urma constatării avariilor produse la auto în cauză s-au efectuat reparații, conform devizului de lucrări și a facturii emise de unitatea de reparații.

În baza poliței de asigurare reclamanta a efectuat plata despăgubirii pentru prejudiciul produs, în cuantum de 3121,96 lei.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările din România, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Instanța reține că cu ocazia constatării făcute de poliție părțile implicate în accident nu au avut obiecțiuni, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare a contravenției și declarațiile date la momentul accidentului,

Cum în această situație devin incidente prevederile art. 998, 999 cod civil care obligă persoana care a cauzat o pagubă să repare prejudiciul produs, fiind îndeplinite condițiile care atrag răspunderea civilă delictuală a acestuia, (respectiv fapta ilicită, legătura de cauzalitate între această faptă și prejudiciul produs, culpa și prejudiciul material), instanța va obliga pârâtul la plata pretențiilor reclamantei, dovedite tot în condițiile art. 1169 Cod civil.

În acest sens instanța are în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995 modificată, potrivit cărora „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. 2 și 3.”

Din probele administrate în cauză s-a dovedit existența prejudiciului cert, atât în ce privește existența sa cât și posibilitatea evaluării acestuia, a faptei ilicite, stabilită prin procesul verbal de contravenție și recunoscută de făptuitor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu cât si existența vinovăției

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului instanța constată că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită însă se repara numai acele prejudicii care sunt rezultatul cauzal al faptei ilicite.

Instanța reține așadar că valoarea integrală a prejudiciului material suferit de reclamantă ,respectându-se principiile enunțate mai sus este de 3212,96 lei.

Ca atare, instanța constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel: contravenția săvârșită de pârâtul S. G. conducătorul motorului de tăiat lemne constituie fapta ilicită, prejudiciul este reprezentat de avarierea autoturismului asigurat la reclamantă, a cărui reparație costă 3212,96 lei, legătura de cauzalitate între prejudiciul creat și fapta ilicită rezultă din săvârșirea faptei, iar culpa în săvârșirea faptei ilicite aparține conducătorului S. G.

Așadar, instanța urmează a admite acțiunea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 3212,96 lei cu titlu de despăgubiri, la care se va adăuga dobânda legală de la data pronunțării prezentei și până la achitarea efectivă a debitului restant.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.civ., instanța îl va obliga pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 272 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . REASIGURARE S.A. cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr.15, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul S. G. cu domiciliul necunoscut.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3212,96 lei reprezentând despăgubiri la care se va adăuga dobânda legală de la data pronunțării prezentei și până la achitarea efectivă a debitului restant.

Obligă pârâtul la plata sumei de 272 lei reprezentând cheltuieli de judecată

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei.

Pronunțată în ședința publică de azi, 10.06.2013.

Președinte Grefier

R. A. C. S. Barbara C.

Red/tehored/R./SBC/20.06.2013

4 ex/2 ex se com

. REASIGURARE S.A. cu sediul în în București, Piața Charles de Gaulle nr.15, sector 1

pârâtul S. G. cu domiciliul necunoscut-U.I

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4144/2013. Judecătoria ARAD