Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4061/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4061/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 4443/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4061

Ședința publică din 04 iunie 2013

Președinte: C. L. D.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A., în contradictoriu cu intimatul T. N..

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă petentul T. N., care învederează că, nu are asupra sa cartea de identitate, prezentând spre vedere citația care i-a fost emisă, absent fiind reprezentantul petentului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art.36 din OG nr.2/2001.

Grefierul expune referatul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 131 NCPC coroborat cu art. 7 din OG 55/2001 și art. 9 din OG 2/2001 constată propria sa competență teritorială și materială .

Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.

Intimatul învederează că, lasă la aprecierea instanței, de asemenea, și faptul că, nu are venituri, nu are cum să achite amenzile astfel că dorește să muncească.

Instanța, în temeiul art. 238 NCPC, sub rezerva reconsiderării duratei, estimează că pentru cercetarea procesului, 45 de zile reprezintă un termen rezonabil, optim și previzibil.

Intimatul învederează că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, pune în vedere intimatului să arate dacă dorește ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu, în această zi sau la un alt termen.

Intimatul arată că dorește ca dezbaterea să aibă loc azi în ședință publică.

Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 NCPC declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului, azi, în ședință publică, sens în care acordă cuvântul pe fond.

Intimatul solicită admiterea cererii, arătând că nu are bani să achite amenzile.

Văzând actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

J U D E C A T A

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18.03.2013, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. în contradictoriu cu contravenientul intimat T. N., a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, în motivare arătând că, intimatul a fost sancționat prin procesele verbale . nr._/04.06.2012, . nr._/05.02.2010 și . nr._/24.05.2007, și nu a achitat amenzile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, neexitând nici posibilitatea executării silite.

În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri privind starea de insolvabilitate a intimatului și copia proceselor verbale . nr._/04.06.2012, . nr._/05.02.2010 și . nr._/24.05.2007.

Intimatul, legal citat s-a prezentat în fața instanței și a arătat că nu se opune admiterii cererii.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Starea de fapt:

Prin procesele verbale . nr._/04.06.2012, . nr._/05.02.2010 și . nr._/24.05.2007,contravenientului T. N. i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 2.500 lei, care a devenit susceptibilă de executare silită, ca urmare a necontestării proceselor verbale de către contravenient.

În vederea executării silite a sumei de 2.500 lei s-a procedat la identificarea bunurilor și veniturilor deținute de contravenient sens în care, s-a constatat că, contravenientul nu deține bunuri, astfel încât nu există posibilitatea de a se realiza executarea silită.

Contravenientul, legal citat, nu a făcut dovada plății amenzii aplicate.

Dispoziții legale incidente în cauză:

Potrivit art. 9 alin. 3 și urm. din O.G. nr. 2/2001:

„3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

(4) La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.

(5) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului”.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1354/2008, a constatat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este neconstituțională.

Dispoziții legale relevante cuprinse în O.G. nr. 55/2002:

Potrivit art. 2:

Activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.

Potrivit art. 3:

(1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6 - 8 ore pe zi.

(2) În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.

Potrivit art. 13:

În toate situațiile, după luarea consimțământului contravenientului instanța, prin hotărâre, stabilește natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1354/2008, a constatat că sintagma "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 este neconstituțională.

Potrivit art. 15:

(1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în executare de către prima instanță de judecată prin emiterea unui mandat de executare.

(2) Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ-teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, precum și contravenientului.

(3) Mandatul de executare se întocmește în 4 exemplare și cuprinde: denumirea instanței care l-a emis, data emiterii, numărul și data hotărârii care se execută, datele privitoare la persoana contravenientului: numele, prenumele, data și locul nașterii, domiciliul și reședința, dacă este cazul, și codul numeric personal, precum și durata și natura activității ce urmează să fie prestată de contravenient.

(4) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința.

Aprecierile în drept ale instanței :

În condițiile în care contravenientul nu a contestat procesele verbale de contravenție și acestea au devenit executorii iar organul de executare nu a reușit să identifice bunuri ce pot fi supuse executării silite, în mod legal organul constatator a sesizat instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea muncii în folosul comunității.

În cadrul acestei proceduri judiciare, s-a procedat la citarea contravenientului pentru a-i da posibilitatea să achite amenzile și să facă proba aferentă.

În condițiile în care amenda nu a fost achitată, însă contravenientul și-a exprimat acordul privind înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității, instanța, ținând seama de limitele amenzilor aplicate, urmează să admită sesizarea petentului și să înlocuiască sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.500 lei, aplicată acesteia prin procesele verbale de contravenție . nr._/04.06.2012, . nr._/05.02.2010 și . nr._/24.05.2007, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată totală de 150 ore, prin efectuarea activităților specifice de păstrare a curățeniei și igienizare a localității, sub supravegherea primarului localității Șiria.

După rămânerea irevocabilă a prezentei, se va emite mandatul de executare în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale, formulată de petentul I.P.J. A., privind pe contravenientul intimat T. N., domiciliat în Șiria, ..1698, jud. A., având CNP_ și, pe cale de consecință:

Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2500 lei, aplicată de petentă contravenientului, prin procesele verbale de contravenție . nr._/04.06.2012, . nr._/05.02.2010 și . nr._/24.05.2007,cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității în cuantum de 150 ore, prin efectuarea activităților specifice de păstrarea a curățeniei și igienizare a localității, sub supravegherea primarului localității Șiria.

Dispune emiterea mandatului de executare în sensul de mai sus.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la judecătoria A. .

Pronunțată în ședința publică azi, 04.06.2013.

Președinte Grefier

C. L. D. R. L. B.

Red. CLD/RLB/02.07.2013

Ex.4/ex./2 .>

Se comunică cu:

Petentul – Inspectoratul de Poliție al Județului A. – A., .. 17-19, jud. A.

intimat– T. N. - -Șiria, .. 1698, jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4061/2013. Judecătoria ARAD