Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6589/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6589/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 9182/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6589

Ședința publică din 24.10.2013

Președinte: A.-M. A.

Grefier: S. B.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. în contradictoriu cu intimatul F. A., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în baza art. 244 C., instanța declară cercetarea judecătorească terminată, iar în baza art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în cauză și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 14.06.2013, sub numărul_, petentul Inspectoratul de Poliție Județean A., a chemat în judecată intimatul F. A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că prin procesele verbale de contravenție . nr._/10.09.2005, . nr._/01.04.2007, . nr._/20.10.2007, contravenientul a fost sancționat cu suma totală de 634 lei pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

Contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, așa cum rezultă din adresa nr. 3071/19.03.2013 a Primăriei orașului Nădlac. .

Față de aceasta, s-a formulat prezenta acțiune prin care s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea formulată pe prevederile art. 194 Cod procedură civilă, art. 9 din OG nr. 2/2001 și OG nr. 55/2002.

În susținerea cererii, în cadrul probei cu înscrisuri, petentul a depus la dosar în copii: adrese, procese verbale.

Intimatul nu și-a exprimat poziția față de cerere, dar fiind prezent în fața instanței la termenul de judecată din data de 26.09.2013, acesta a arătat că este de acord cu achitarea amenzii, sens în care i s-a acordat un termen de 0 lună, dar intimatul nu a mai făcut dovada achitării amenzii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesele-verbale de contravenție . nr._/19.09.2005, AY nr._/01.04.2007 și PCA nr._/20.10.2007 (f. 21-23), întocmite de petent, intimatul a fost sancționat contravențional cu o amendă totală de 634 lei.

Intimatul nu a achitat amenda de mai sus și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către petent.

În consecință, având în vedere disp. art. 9 din OG nr. 2/2001, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 634 de lei aplicată intimatului prin procesele-verbale de contravenție menționate mai sus cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 130 de ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A., cu sediul în – A., .-19, în contradictoriu cu intimatul F. A. CNP_, cu domiciliul în Nădlac, ., nr. 7, jud. A..

Înlocuiește amenda în cuantum de 634 de lei aplicată intimatului prin procesele-verbale de contravenție . nr._/19.09.2005, AY nr._/01.04.2007, PCA nr._/20.10.2007 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 130 de ore.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.

Președinte Grefier

A.-M. A. S. B.

Red./dact.

AMA/SB – 27.11.2013

4ex./2 ex. se comunică cu:

- Inspectoratul de Poliție Județean A. – A., .-19

- F. A. – Nădlac, ., nr. 7, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6589/2013. Judecătoria ARAD