Validare poprire. Sentința nr. 3499/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3499/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 4682/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3499

Ședința publică din 30 aprilie 2013

Președinte: A. O.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitorul O. I. și terțul poprit ..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 22.03.2013, creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitorul O. I. și terțul poprit ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 341/2011 al B.E.J. H. V., asupra veniturilor debitorului, până la concurența sumei de 209.910,07 lei, în temeiul titlurilor executorii, constând în biletul la ordin ._, emis la data de 28.01.2011, scadent la data de 02.06.2011, în valoare de 185.476,57 lei, învestit cu formulă executorie și în procesul verbal privind cheltuielile de executare nr. 341/13.10.2011 al B.E.J. H. V..

În motivarea cererii formulate se arată că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de poprire din data de 29.01.2013, emisă de B.E.J. H. V..

În probațiune se depun în copie certificată următoarele înscrisuri: certificat constatator eliberat de Oficiul registrului comerțului, cu privire la creditoare și la terțul poprit, adresa de înființare a popririi în dosarul execuțional nr. 341/2011 al B.E.J. H. V., dovada de primire, proces verbal privind cheltuielile de executare, bilet la ordin, cerere de executare silită, adresa nr._/09.01.2013, emisă de ITM A..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Potrivit art. 460 alin. 2 C. pr. civ., dacă „din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului” se va da o hotărâre de validare a popririi.

Așa cum rezultă din înscrisul emis de ITM A. (f. 31) debitorul figurează ca fiind angajat la terțul poprit .; acesta avea obligația, instituită de art. 456 C. pr. civ., ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, să consemneze suma de bani menționată și să trimită dovada de consemnare executorului.

Cum această obligație nu a fost îndeplinită, instanța va admite cererea formulată și văzând și art. 409 alin. 1 C. pr. civ., va valida poprirea înființată de B. H. V. prin adresa emisă la 29.01.2013 în dos. ex. nr. 341/2011, obligând terțul poprit să plătească creditoarei 1/3 din suma netă datorată lunar debitorului, până la concurența sumei de 209.910,07 lei.

În baza art. 274 C. pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea . SRL, cu sediul în București, .. 12, ., ., în contradictoriu cu debitorul O. I., cu domiciliul în A., .-5, ., . și terțul poprit ., cu sediul în A., P-ța Academician C. I., nr. 4, clădirea R, ., ..

Validează poprirea înființată de B. H. V. prin adresa emisă la 29.01.2013 în dos. ex. nr. 341/2011.

Obligă terțul poprit să plătească creditoarei 1/3 din suma netă datorată lunar debitoarei, până la concurența sumei de 209.910,07 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2013.

Președinte, Grefier,

A. O. N. B.

Red.Tehn./AO/NB/30.05.2013

5 ex./3 . comunică cu:

- creditoarea . SRL, cu sediul în București, .. 12, ., ., sector 4

- debitorul O. I., cu domiciliul în A., .-5, ., .

- ., cu sediul în A., P-ța Academician C. I., nr. 4, clădirea R, ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3499/2013. Judecătoria ARAD