Acţiune cambială. Sentința nr. 3703/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3703/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 5185/55/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3703

Ședința publică din 29 iunie 2015

Președinte: M. C. F.

Grefier: D. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta .. S.A. prin administrator judiciar E. în contradictoriu cu pârâta S.C. U.T.A. S.A., având ca obiect „acțiune cambială”.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 108 lei taxă judiciară de timbru și 2,7 lei timbru judiciar.

Nefiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta .. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. U.T.A. S.A., a solicitat ca prin sentința care se va pronunța, să se constate nulitatea unui număr de 9 Bilete la ordin, emise de către S.C. B.A.T. S.A. în favoarea paratei S.C. U.T.A. S.A. dupa cum urmează: B.O. pentru suma de 3165 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 3150 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2355 Euro +TVA, B.O. pentru suma de_ Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2100 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2115 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 4245 Euro + TVA, B.O. pentru suma de 4245 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 4230 Euro +TVA.

În motivare, se arată că la data de 04.05.2006, a fost încheiat între părți Contractul de prestări servicii nr. 1188 /04.05.2006, a cărui obiect era o Hala de producție și depozitare având suprafața construită de 3.800 mp.

Ulterior, s-a încheiat Actul adițional nr. 168 din 23.01.2007, la Contractul de prestări servicii nr. 1188/04.05.2006, prin care Prestatorul S.C. B.A.T. S.A. se obliga să elibereze bilete la ordin în alb fără protest cu privire la scadență, cu titlu de garanție pentru fiecare compartimentare a Halei de 3750 mp.

Având în vedere ca s-a scurs termenul de 1 an prevăzut ca termen de garanție, precum și termenul de 2 ani pentru vicii ascunse, reclamanta solicită a se constata nulitatea celor 9 bilete la ordin.

Reclamanta menționează că valoarea biletelor la ordin este în lei la cursul BNR din ziua emiterii.

In drept: invocă dispozițiile Art. 82 coroborat cu art. 112 c.p.civ. și art. 274 cp. civ..

În probațiune reclamanta depune la dosar Contractul de execuție nr. 1188/04.05.2006, Actul adițional nr. 168/23.01.2007, B.O. în xerocopie.

Pârâta . întâmpinare (f. 27-29), solicită respingerea cererii ca nefondată.

În motivare se arată că nulitatea nu poate interveni decât pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului juridic, si nicidecum pentru survenirea unei împrejurări ulterioare încheierii actului, cum este expirarea perioadei contractuale de garanție invocata de reclamanta.

Pârâta învederează că reclamanta formulează o acțiune de drept comun privind constatarea nulității absolute a biletelor la ordin, inadmisibila în condițiile în care Legea nr.58/ 1934 reglementează o procedură speciala de contestare a cambiilor sau a biletelor la ordin,derogatorie de la dreptul comun si aplicabila cu prioritate in virtutea principiului specialia generalibus derogant.

In speța, reclamanta nu formulează o opoziție la executare în condițiile prevăzute de art.62 din Legea nr.58/1934 - ci o acțiune de drept comun privind constatarea nulității biletelor la ordin - dovada certa în acest sens fiind atât faptul ca reclamanta nu indica ca temei legal al acțiunii art.62 din Legea nr.58/ 1934, cat si împrejurarea ca aceasta acțiune a fost formulată în afara termenului de introducere a opoziției cambiale prevăzut de art. 62 din Legea nr.58/ 1934.

Sub acest aspect, pârâta învederează faptul că din cele 9 bilete la ordin a căror nulitate se invoca, doar doua au fost puse în executare de societatea pârâtă(respectiv biletele la ordin în valoare de 12.747,59 lei și respectiv 12.687,17 Ron, ambele emise la data de 23.01.2007), iar pentru niciunul din aceste două bilete la ordin reclamanta nu a formulat în termen legal opoziție la executare, fiind decăzută în prezent din dreptul de a mai invoca excepții de orice natură în legătură cu aceste doua bilete la ordin.

Cât privește celelalte 7 bilete la ordin, pârâta arată că acestea nu au fost puse în executare de către societatea pârâtă, motiv pentru care, chiar privită ca o opoziție cambială, pentru aceste 7 bilete la ordin prezenta acțiune este prematur introdusa în raport de termenul de contestare prevăzut de art.62 din Legea nr.58/ 1934 (termen care ar fi început să curgă odată cu comunicarea somației de executare).

Pârâta menționează că perioada de garanție de buna execuție vizează nașterea dreptului de creanța al pârâtei in legătura cu viciile lucrărilor executate de către reclamanta, și nicidecum punerea lui în executare, pentru care abia din momentul constatării viciilor începe sa curgă termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 (dat fiind ca in materia construcțiilor Decretul 167/ 1958 nu stabilește un termen special de prescripție).

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 1886 din Codul civil - potrivit cărora "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere." - dispoziții care, având în vedere caracterul accesoriu al raportului cambial față de raportul juridic fundamental pe care îl însoțește, se aplica atât in ceea ce privește dreptul nostru la despăgubiri pentru viciile lucrărilor (decurgând in raportul fundamental), cât și în ceea ce privește dreptul nostru de a pune in executare biletele la ordin, potrivit principiului accesorium sequiturprincipalem.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:

La data de 04.05.2006, a fost încheiat între părți Contractul de prestări servicii nr. 1188 /04.05.2006, având ca obiect era o Hala de producție și depozitare având suprafața construită de 3.800 mp, iar prin Actul adițional nr. 168 din data de 23.01.2007, la Contractul de prestări servicii nr. 1188/04.05.2006, prin care Prestatorul S.C. B.A.T. S.A. se obliga să elibereze bilete la ordin în alb fără protest cu privire la scadență, cu titlu de garanție pentru fiecare compartimentare a Halei de 3750 mp.

S.C. B.A.T. S.A. a emis în favoarea paratei S.C. U.T.A. S.A. un număr de 9 Bilete la ordin, emise de către S.C. B.A.T. S.A. în favoarea paratei S.C. U.T.A. S.A. respectiv: B.O. pentru suma de 3165 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 3150 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2355 Euro +TVA, B.O. pentru suma de_ Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2100 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2115 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 4245 Euro + TVA, B.O. pentru suma de 4245 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 4230 Euro +TVA.

Față de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, actele și faptele juridice săvârșite înainte de . civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau săvârșirii lor, în cauză astfel că în sunt incidente dispozițiile legale în vigoare la data încheierii actului juridic.

În speță sunt incidente prevederile art. art.62 din Legea nr.58/ 1934, asupra cambiei si biletului la ordin, potrivit cărora In termen de 5 zile de la comunicarea somatiunii, debitorul poate face contestatie la executare.

P. faptul că s-a scurs termenul de 1 an prevăzut ca termen de garanție în art. 5.1. din Contractul de prestări servicii nr. 1188 /04.05.2006, precum și faptul că s-a scurs termenul de 2 ani pentru vicii ascunse, prevăzut în art. 6.11 din acest contract, nu conduce implicit la constatarea nulității acestor bilete la ordin în condițiile în care nulitatea reprezintă sancțiunea civilă care desființează cu efect retroactiv efectele actelor juridice încheiate încă de la perfectarea lor, încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la condițiile de validitate .

În cauză, condițiile de validitate ale actelor juridice vizează elementele pe care în mod imperativ trebuie să l-e cuprindă biletul la ordin, prevăzute de art. 104 din Legea nr.58/ 1934, potrivit cărora “ Biletul la ordin cuprinde: denumirea de bilet la ordin trecuta in insusi textul titlului si exprimata in limba intrebuintata pentru redactarea acestui titlu; promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata; aratarea scadentei; aratarea locului unde plata trebuie facuta;numele aceluia caruia sau la ordinul caruia plata trebuie facuta; și aratarea datei si a locului emiterii;

Sub acest aspect Bilete la ordin, emise de către S.C. B.A.T. S.A. în favoarea paratei S.C. U.T.A. S.A. respectiv B.O. pentru suma de 3165 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 3150 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2355 Euro +TVA, B.O. pentru suma de_ Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2100 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 2115 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 4245 Euro + TVA, B.O. pentru suma de 4245 Euro +TVA, B.O. pentru suma de 4230 Euro +TVA., prezintă cumulativ elementele prevăzute de art. 104 din Legea nr.58/ 1934.

Astfel, nu se poate reține că prevederile stipulate în Actul adițional nr. 168 din 23.01.2007, la Contractul de prestări servicii nr. 1188/04.05.2006, prin care Prestatorul S.C. B.A.T. S.A. se obliga să elibereze bilete la ordin în alb fără protest cu privire la scadență, cu titlu de garanție pentru fiecare compartimentare a Halei de 3750 mp, ar avea ca efect juridic nulitatea biletelor la ordin emise către reclamanta S.C. B.A.T. S.A în favoarea paratei S.C. U.T.A. S.A.

Întrucât din probele administrate nu au rezultat aspecte de natură să atragă nulitatea acestor bilete la ordin, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .. S.A. prin administrator judiciar E. în contradictoriu cu pârâta S.C. U.T.A. S.A .

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .. S.A. cu sediul în A. ./A jud. A. prin administrator judiciar E. cu sediul în A. .. 7 . în contradictoriu cu pârâta S.C. U.T.A. S.A. cu sediul în A. ./c jud. A., având ca obiect constatarea nulității următoarelor bilete la ordin emise de B.A.T. S.A.: Biletul la ordin pentru suma de 3165 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 3150 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 2355 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 11.955 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 2100 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 2115 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 4245 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 4245 Euro plus TVA, Biletul la ordin pentru suma de 4230 Euro plus TVA.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29.06.2015.

Președinte,Grefier ,

M. C. F. D. M.

MCF/DM/ 17.07.2015/ 4 ex. din care 2 ex. se .>

- reclamanta .. S.A. cu sediul în A. ./A jud. A. prin administrator judiciar E. cu sediul în A. .. 7 .

- pârâta S.C. U.T.A. S.A. cu sediul în A. ./c jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune cambială. Sentința nr. 3703/2015. Judecătoria ARAD