Anulare act. Sentința nr. 271/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 271/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 16181/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 271
Ședința publică din 23 ianuarie 2015
Președinte: B. C.
Grefier: I. K.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea formulată de reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâta B. SA, pentru anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 14 ianuarie2015, în prezența reprezentantei reclamantei, avocat A. P. din Baroul A., fiind consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23 ianuarie 2015.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamantul a depus concluzii scrise.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /22.09.2014, reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 4.1 alin 2, art. 4.3, art. 9.4 și art. 10 alin 1 din contractul de credit nr. 023CSF_/11.06.2008; art. 2.3, art. 2.6, art. 2.8.1 și art. 2.8.2 din condițiile speciale de creditare și respectiv art. III pct. 3 și pct. 11, art. VI alin 2.1 pct. 2 și 3, art. VIII pct. 5 din condițiile generale de creditare, ambele încheiate la data de 11.07.2008; art. III pct. 2, 3, 7, 8 și 9, art. IV pct. 7, art. X pct. 5 din actul adițional nr._/26.01.2013, și respectiv art. 2 pct. 2.4, pct. 2.8.2 și 2.8.3, art. 3 pct. 3.2 si 3.3 din condițiile speciale de creditare încheiate la data de 26.02.2013, cu eliminarea acestor clauze și restituirea sumei totale de 3.650,73 CHF, cu dobânda legală aferentă.
De asemenea, reclamantul solicită obligarea pârâtei la înghețarea cursului de schimb CHF/leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, precum și restituirea sumelor de bani reprezentând diferența dintre cursul curent al CHF si cel din momentul împrumutului, cu dobânda legala aferentă.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a încheiat cu pârâta contractul de credit de consum nr. 023CSF_/11.06.2008, pentru suma de 12.000 CHF și pe o durată de 120 luni.
Conform art. 4.1 din contract, pârâta a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti un comision de acordare credit de 2,5%, un comision de administrare lunară de 0,45%, ulterior modificat la 0,20%, iar în prezent este de 0,41%.
Conform art. 4.3 din contract, pârâta și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda și comisioanele, statuând că le va revizui și actualiza permanent, dacă este cazul, iar nivelul dobânzii variabile va fi determinat după următoarea formulă: rata anuală a dobânzii LIBOR CHF la trei luni + o marjă fixă, fără ca împrumutatului să-i fie notificate aceste modificări, el urmând să afle de aceste informații de pe site-ul pârâtei sau de la sediul băncii, iar în condițiile speciale marja fixa este de 7,97%, fără însă să fie justificată în vreun fel.
Aceste clauze sunt abuzive, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui comisioanele și rata dobânzii curente, fără să fie negociate cu clientul sau să fie notificate, acesta fiind obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea să ia cunoștință la data semnării contractului.
Pentru a se putea reține revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită.
Motivele prevăzute de pârâtă în contract și în anexa la acesta, respectiv valoarea LIBOR la 3 stabilită în funcție de „rata dobânzii la care băncile împrumută fonduri pentru o perioadă de 3 luni de la alte bănci, în condițiile pieței, pe piața interbancară londoneză” nu îndeplinesc această condiție, ceea ce face ca aceste clauze să intre sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind abuzivă și interpretate doar în favoarea băncii.
De asemenea, menționarea în scadențarul contractului a clauzei că „pe întreaga perioadă a creditului, cuantumul ratei lunare datorat băncii poate suferii modificări, în sensul majorării, ca urmare a riscului valutar”, este tot abuzivă, întrucât raportat la momentul încheierii contractului și la caracterul prestabilit și impus consumatorului, fără a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de părți, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator.
În ceea ce privește comisionul de acordare a creditului, reclamantul arată că este nelegal atâta vreme cât pentru acordarea creditului s-au stabilit dobânzi, acest comision fiind lipsit de cauză. În plus, pârâta a încasat și un comision de administrare lunară a creditului, or câtă vreme banca nu a justificat niște costuri legate de administrarea creditului, acesta este încasat abuziv și trebuie restituit. Încasarea lunară a comisionului de administrare disimulează de fapt un procent din dobânda mascată.
Comisionul unic pentru servicii prestate la solicitarea împrumutatului, în valoare de 100 lei/solicitare, este neclar descris a fi în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput, iar din octombrie 2010 pârâta a încasat și alte sume de bani cu titlu de „sume preluate”, indicate în scadențar și care până în septembrie 2014 totalizează 154,93 CHF.
Sunt abuzive și clauzele contractuale referitoare la scadența anticipată a creditului, întrucât aceste clauze îl pun pe consumator într-o situație defavorabilă față de bancă, care are la discreție stabilirea momentului scadenței, inclusiv în situații care exced culpei contractuale.
Reclamantul mai arată că, la data semnării contractului, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, iar contractul este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite, fără a-i da posibilitatea să negocieze vreuna dintre ele.
Referitor la înghețarea (stabilirea) cursului de schimb CHF/leu, la data semnării contractului, banca avea obligația să-l informeze despre efectele pe termen lung ale contractului și riscurile pe care și le asuma la contractarea creditului. Omisiunea băncii de a-l informa asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari dat fiind că la momentul încheierii contractului acesta era la un minim istoric, constituie o încălcare a obligației de consiliere de natură să angajeze un consumator plecând de la imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.
Având în vedere dezechilibrul contractual produs, CHF având mari variații pe parcursul contractului, în iulie 2011 ajungând la o cotație de 4,0625 lei/CHF iar în prezent este de 3,6491 lei/CHF, se impune restabilirea prestațiilor inerente prin înghețarea cursului de schimb CHF/leu la momentul semnării contractului. Hipervalorizarea constituie un eveniment viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului, întrucât acesta nu are cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar care să-i permită anticiparea unei creșteri accelerate.
Clauza care stabilește plata ratelor unui credit în monedă străină dobândește un caracter abuziv datorită diferenței ratei de schimb de la data acordării creditului și cea de la data plății ratelor, banca ascunzând clientului riscul la care se expune.
În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, art. 969 și urm. Cod civil, Regulamentul nr. 4/2005 și jurisprudența CJUE.
Prin întâmpinare, pârâta invocă excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor, excepție respinsă prin încheierea ședinței din 14.01.2015, pentru motivele acolo arătate, iar pe fond solicită respingerea acțiunii, arătând că prin semnarea contractului reclamantul a înțeles și acceptat termenii și condițiile prevăzute în clauzele contractuale. A avut posibilitatea de a consulta clauzele, de a analiza și studia cu atenție pe fiecare dintre acestea, pentru a aprecia dacă corespund sau nu intereselor personale sau, dimpotrivă, încalcă aceste interese.
În situația în care ar fi ajuns la concluzia că unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor proprii, reclamantul ar fi putut opta pentru a nu încheia contractul, realizându-și necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse pe care le oferea banca la acel moment, fie de la alte instituții bancare.
La momentul încheierii contractului, pe piața bancară existau o varietate de produse de credit, selecția aparținând reclamantului în funcție de varianta cea mai avantajoasă, iar prin completarea cererii de credit acesta a optat pentru produsul care corespunderea intereselor proprii, condițiile tipului de dobândă și comisioanele percepute fiind analizate de către împrumutat.
Dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul derulării ca și consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum acesta a fost stipulată la momentul încheierii contractului, creditul acordându-se cu o dobândă variabilă de 7,95% pe an. În septembrie 2010, banca a trimis tuturor clienților o notificare cu privire la . OUG nr. 50/2010, care conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ și îi informa pe clienți cu privire la posibilitatea semnării unui act adițional la contractul de credit, iar odată cu întrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, dobânda se raportează la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ ROBOR/ LIBOR, funcție de valuta creditului.
Referitor la comisioanele stipulate în contract, acestea sunt percepute în deplina conformitate cu legislația în vigoare, respectiv conform art. 36 din OUG nr. 50/2010.
Contractul în discuție a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările și interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și, mai departe, prin OUG nr. 50/2010, fiind în deplină concordanța și cu practicile bancare din perioada de referință în care a fost încheiat, clauzele existente în contractul părților fiind cele din tot sistemul bancar.
Poziția băncii B. pe piața serviciilor bancare în perioada de referință a fost una corectă, care s-a încadrat în comportamentul normal și firesc în contextul economic dat, fiind respectate atât dispozițiile legale, cât și practicile bancare generalizate în sistem.
De asemenea, nu sunt abuzive nici clauzele privind dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda. Prin contract s-a prevăzut că dobânda aplicabilă este o dobândă variabilă. Fiind vorba de o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii, aspect cunoscut și agreat de către ambele părți.
Contractul de credit, are, în privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele părți având atât șansa unui câștig, cât și riscul unei pierderi. Dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda operează nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrare a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare a clauzei care prevede dobânda variabilă, în funcție de anumiți indici de referință și în funcție de formula de calcul expres indicată în contract.
Reclamantul critică faptul că banca a modificat unilateral dobânda (dar nu oricum, ci făcând aplicarea clauzelor care îi permiteau să procedeze astfel), adică fără să-i ceară opinia asupra acestei modificări, or, o astfel de critică este neîntemeiată din moment ce reclamantul și-a exprimat consimțământul la aceste modificări (în sensul creșterii sau reducerii ei) încă de la momentul încheierii contractului.
În realitate, ceea ce reclamantul critică nu este dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, ci modul în care a fost efectiv aplicată clauza contractuală care stabilește dobânda variabilă, nemulțumirea reclamantului provenind din faptul că dobânda a crescut. Însă această problemă este distinctă de modul în care a fost formulată clauza criticată și nu constituie obiectul prezentului litigiu.
Cu privire la comisionul de acordare a creditului, clauzele care stabilesc obligarea debitorului la plata unor astfel de comisioane nu au caracter abuziv. Astfel, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreagă procedură ce presupune implicare de personal, de timp și de capital. Până la intrare efectivă în posesia banilor, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifică documentația, verifică îndeplinirea condițiilor necesare, servicii care profită clientului, fiind firesc ca și costurile să fie suportate de client. Mai departe, după acordarea creditului, urmărirea scadențelor și transmiterea notificărilor necesare sunt activități de gestionare a creditului care implică din nou costuri.
Comisionul de administrare este prevăzut de art. 36 din OUG nr. 50/2010, iar nivelul comisionului a fost stabilit prin corelare cu piețele interne și internaționale, precum și cu politica comercială a băncii. Aplicarea comisioanelor la sold nu presupune înmulțirea cu soldul creditului, ci utilizarea soldului ca bază de calcul în forma de determinare a valorii comisionului lunar, astfel că valoarea comisionului scade proporțional cu soldul, aplicându-se în funcție de numărul de zile al fiecărei luni, rezultând sumele ce se regăsesc în graficul de rambursare anexat contactului.
Cu privire la capătul de cerere privind modificarea contractului prin eliminarea prevederilor contractuale anulate și continuarea contractului, reclamantul își exprimă acordul de a continua derularea contractului în condițiile agreate doar de el. Or, în condițiile în care reclamantul solicită constatarea nulității unui număr considerabil de clauze principale și esențiale pentru bancă, contractul nu mai poate continua.
Referitor la solicitarea înghețării cursului CHF, reclamantul solicită modificarea unui element esențial al contractului, adică însuși obiectul actului juridic, respectiv suma de rambursat către bancă. Stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care o avea la data încheierii contractului de credit, adică de 1,8 lei, iar în prezent același CHF valorează 3,7 lei, însemnă că prin înghețarea francului elvețian la valoarea de 1,8 lei, nu s-ar restitui decât jumătate din suma pe care o avea de rambursat reclamantul. Or, instanța nu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând însuși obiectului, adică suma împrumutată, acesta, alături de elemente ca dobânda sau comisioanele, fiind parte din prețul contractului.
În drept, pârâta invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. 023CSF_/11.06.2008, având ca obiect acordarea de către banca pârâtă a unui împrumut în sumă de 12.000 CHF (franci elvețieni), împrumut ce trebuie restituit de către reclamant în 120 rate lunare.
Referitor la dobânda remuneratorie, conform art. 4.1 din contract, art. III pct. 2 și 3 din condițiile generale și respectiv art. 2 pct. 2.1 din condițiile speciale, rata dobânzii este variabilă, funcție de LIBOR/CHF calculat la trei luni, la care se adaugă marja fixă de 7,97%.
Așa cum rezultă din prevederile art. 37 din OUG nr. 50/2010, pentru a putea percepe în mod legal o dobândă variabilă, banca are obligația de a indica în mod expres în convenția de credit indici de referință pe baza căror vor fi calculate fluctuațiile dobânzii, dobânda variabilă fiind compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ ROBOR/ LIBOR la o anumită perioadă (sau din rata dobânzii de referință a BNR), în funcție de valuta creditului, la care se adăuga o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Prin urmare, o clauză contractuală care autorizează banca să modifice unilateral nivelul dobânzii practicate nu este abuzivă prin ea însăși, ci numai dacă din cuprinsul convenției de credit nu rezultă care sunt indicatorii de referință obiectivi în funcție de care banca va practica ajustarea ratei dobânzii.
În cauză, câtă vreme modul de calcul al dobânzii a fost indicat în mod expres în contract, cu precizarea indicatorului de referință LIBOR, a periodicității cu care survine modificarea ratei dobânzii și a condițiilor în care operează modificarea ratei, atât în sensul majorării cât și în cel al reducerii acesteia, nu se poate reține că este vorba despre o clauză abuzivă în sensul dorit de reclamant.
Variația ratei dobânzii în modalitatea reglementată prin clauza în discuție este prevăzută de lege, este independentă de voința băncii și se raportează la fluctuațiile unui indice de referință verificabil și menționat în contract (f.18 și 22), fiind conformă art. 93 lit. f) și g) din OG nr. 21/1992 și art. 37 din OUG nr. 50/2010.
În ceea ce privește cuantumul dobânzii, acesta a fost cunoscut de reclamant la data încheierii contractului de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea lui în a aprecia costul creditului, acesta fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lui. În mod întemeiat se apără banca, arătând că, în deplină cunoștință de cauză, părțile au încheiat contractul de credit, fiecare urmărind propriile interese în cele mai avantajoase condiții existente pe piața bancară, iar în cazul în care cuantumul dobânzii nu ar fi fost avantajos reclamantului, el aveau dreptul de a nu încheia contractul și de a se adresa unor alte instituții financiare pentru acordarea creditului.
Așa fiind, clauza privind rata dobânzii nu poate fi apreciată ca abuzivă.
Referitor la comisioanele percepute, prin contractul părților s-a stabilit un comision de acordare a creditului de 2,5% din valoarea totală a creditului, un comision de administrare lunară a creditului de 0,45% (ulterior 0,20% și apoi 0,41%), precum și un comision pentru servicii prestate la solicitarea reclamantului de 100 lei/solicitare (art. 4.1 alin. 2 din contract, art. 2 pct. 2.8.2 din condițiile speciale și art. III pct. 9 și 11 din condițiile generale, așa cum au fost modificate prin actele adiționale din 26.02.2013).
În ceea ce privește comisionul de acordare a creditului, acesta a fost stabilit ca o cerință pentru punerea la dispoziție a creditului, însă, dat fiind caracterul sinalagmatic al contractului de credit, obligația de plată a clientului trebuie să aibă cauza juridică într-un serviciu corelativ prestat de bancă. Or, în cazul comisionului de acordare a creditului, punerea la dispoziție a capitalului de către bancă se regăsește deja în dobânda percepută de aceasta pentru acordarea împrumutului, banca neprestând un alt serviciu suplimentar punerii la dispoziție a fondurilor posterior încheierii contractului.
În contractele de credit bancar, obligația băncii creditoare de a vira suma către clientul debitor este o obligație principală, ceea ce înseamnă că banca nu poate percepe un comision autonom pentru executarea obligației sale principale, în caz contrar creează, în detrimentul debitorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce, în condițiile art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, și procură un avantaj pentru bancă în detrimentul debitorului.
Un argument în plus este și acela că prin OUG nr. 50/2010 s-au limitat comisioanele pe care băncile pot să le perceapă, printre aceste comisioane permise de lege (art. 36 din ordonanță) neregăsindu-se și comisionul pentru acordarea creditului.
Pârâta justifică comisionul prin aceea că semnifică costul suportat de bancă cu serviciile de analiză a bonității clientului-reclamant, însă acesta nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de creditare atât datorită denumirii, cât și naturii lui, clauzele în discuție nefăcând vreo trimitere la întocmirea sau analiza vreunui document necesar acordării creditului. În plus, punerea la dispoziția băncii a documentelor necesare creditării se face exclusiv pe cheltuiala clientului.
Ca atare, fiind întrunite cerințele art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare a creditului (prevăzut de art. 4.1 alin. 2 din contract) și nulitatea absolută a acesteia, și întrucât comisionul a fost deja plătit integral, prin reținerea sumei de 300 CHF din valoarea creditului acordat, va obliga banca să restituie reclamantului această sumă, la care se va adăuga dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii (22.09.2014) și până la data plății efective.
Cât privește comisionul de administrare a creditului, acesta este reglementat prin dispozițiile art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010. În contractul părților (art. III pct.11 din contract și art. III pct. 8 din condițiile speciale), justificarea perceperii comisionului este cea prevăzută de lege, respectiv pentru monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului acordat împrumutatului, comisionul stabilit în procent urmând a se aplica la soldul curent al creditului, iar cât privește cuantumul comisionului (0,45%, 0,20%, 0,41%), acesta a fost acceptat fără rezerve de reclamant prin semnarea contractului și a actelor adiționale ulterioare, astfel încât clauzele contractuale privind acest comision nu pot fi apreciate ca abuzive.
Aceleași argumente sunt valabile și în ceea ce privește comisionul unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului, de 100 lei/solicitare, prevăzut de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 50/2010 și respectiv de art. III pct. 9 din condițiile generale și art. 2 pct. 2.8.2 din condițiile speciale, acesta fiind perceput într-o sumă fixă în ipoteza în care reclamantul-client solicită prestarea unor servicii suplimentare ulterior tragerii creditului, în schimbul unor asemenea servicii prestate suplimentar (ex. internet banking, schimb valutar) fiind legală perceperea de către bancă a unui comision în valoare unică.
Referitor la clauza care autorizează banca să declare scadent anticipat creditul în cazul neîndeplinirii în termen a obligațiilor de plată asumate de reclamant (inserată în art. 2 pct. 2.1 din contract), scadența anticipată a creditului presupune existența unor întârzieri la plata ratelor lunare de credit. Or, în această ipoteză, nu există o disproporție între prejudiciul produs băncii în caz de neexecutare și sancțiunea corelativă prevăzută în sarcina reclamantului, în raport de împrejurarea că banca nu poate proceda la executare pentru fiecare rată scadentă neachitată, ci o singură dată. În condițiile întârzierii la plată, existența culpei reclamatului în neplata ratelor dă naștere dreptului băncii de a declanșa rambursarea anticipată integrală, o asemenea clauză de declarare a scadenței anticipate a creditului pentru neexecutarea obligațiilor de plată neputând fi considerată că îl pune pe reclamant într-o situație defavorabilă față de bancă și nici abuzivă în sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Cât privește celelalte critici care vizează drepturile și obligațiile părților, acestea nu pot fi apreciate ca abuzive prin prisma faptului că sunt cuprinse într-un contract preformulat și nu au fost negociate. Existența unor contracte de credit predefinite, standardizate pe categorii de produse bancare, nu prezumă automat caracterul abuziv al clauzelor pe care le conțin, nu afectează libertatea clientului de a opta pentru un anumit tip de împrumut și nici nu duce de plano la concluzia caracterului nenegociabil al contractului.
În fine, în ceea ce privește stabilizarea cursului de schimb al CHF/leu la momentul semnării contractului de credit, reclamantul invocă neîndeplinirea de către bancă a obligațiilor de informare și respectiv de consiliere, însă aceste obligații au fost introduse abia prin dispozițiile OUG 50/2010, iar pe de altă parte, aceste obligații vizează elementele prevăzute de art. 14 și 18 din ordonața de urgență, nu și riscul de hipervalorizare a monedei creditului, care, așa cum arată chiar reclamantul, constituie un eveniment imprevizibil și viitor pentru ambele părți ale contractului, deci și pentru bancă. Este rezonabil pentru oricine că o valută poate cunoaște fluctuații pe piața financiară, nu și măsura acestor fluctuații, tocmai acest aspect reprezentând și riscul pe care părțile și-l asumă în momentul contractării creditului într-o monedă străină. În lipsa unor elemente obiective și rezonabile, nu se poate afirma că pentru bancă hipervalorizarea a fost previzibilă doar pentru că la data încheierii contractului de credit moneda avea un minim istoric.
Acest fapt poate constitui un eveniment imprevizibil și excepțional, în sensul și condițiile prevăzute de art. 1271 Cod civil, datorită faptului că executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părți. Apariția unui astfel de eveniment poate avea drept consecință fie adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului, la momentul și în condițiile stabilite. În alte cuvinte, părțile pot renegocia clauzele contractuale, în condiții reciproc agreate, sau pot hotărî încetarea contractului, însă, în niciun caz, contractul nu poate continua într-o formă impusă doar de una dintre părți, cum solicită reclamantul în cauză.
Ca urmare, în temeiul textelor de lege menționate, acțiunea reclamantului se va admite în parte, potrivit considerentelor ce preced, și văzând totodată că reclamantul a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 771 lei (f.43), deși acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013, instanța, în baza art. 45 alin. 1 lit. a) din același act normativ, va dispune restituirea către reclamant a taxei judiciare de timbru, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. C. (CNP_), cu domiciliul procesual ales în A., ., . Avocat A. P.), în contradictoriu cu pârâta B. SA (ORC J_, CUI_), cu sediul în București, sector 2, .. 6A, și în consecință:
Constată nulitatea clauzei contractuale prevăzute la art. 4.1 alin. 2 din contractul de credit nr. 023CSF_/11.02.2008 încheiat între părți, privind comisionul de acordare a creditului, și dispune eliminarea acesteia din contract.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 300 CHF, încasată cu titlu de comision acordare credit, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu data de 22 septembrie 2014 și până la plata efectivă a sumei.
Respinge în rest acțiunea reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune restituirea către reclamant a taxei judiciare de timbru în valoare de 771 lei achitată cu chitanța . XWF nr._/22.09.2014 eliberată de Direcția Venituri A..
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2015.
Președinte,Grefier,
B. CosminIovuța K.
BC/IK/ 19.02.2015/ 4 ex. din care 2 ex. se .> - A. C. - A., ., . Avocat A. P.)
- B. SA - București, sector 2, .. 6A
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 408/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 85/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
