Cerere necontencioasă. Încheierea nr. 1432/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 1432/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1432/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 1432

Ședința Camerei de Consiliu din 16 martie 2015

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de petentul B. V. pentru restituirea taxei de timbru.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Văzând că, în prezenta cauză, petentul nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 23.02.2015 și care a fost comunicată în data de 03.03.2015, va face aplicarea dispozițiilor art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ al Judecătoriei A., petentul B. V. a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 170 lei, din dosar nr._ .

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art. 200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 20.02.2015 regularizarea cererii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să depună 2 exemplare din cererea de chemare în judecată, să indice numele și prenumele pârâtului, domiciliul sau reședința ori sediul acestuia, să indice obiectul cererii, respectiv să precizeze dacă este vorba de restituirea taxei de timbru ori de restituirea cauțiunii, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 23.02.2015 a fost comunicată petentului la data de 03.03.2015, acesta nu a complinit lipsurile cererii. Prin urmare, în temeiul art. 200 al. 3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea formulată de petentul B. V., cu domiciliul în Sintea M., nr. 505, județ A..

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2015.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red./dact./RA/LM/26.03.2015

3ex./ 1 ex. se . V., Sintea M., nr. 505, județ A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă. Încheierea nr. 1432/2015. Judecătoria ARAD