Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1724/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1724/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1724/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 1724
Ședința Camerei de Consiliu din 03 aprilie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata . SRL, pentru anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 31/2015 al B. H. V., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația nu este timbrată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pentru termenul din 03 aprilie 2015, contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a achita o taxă de timbru în cuantum de 1.000 lei, conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării contestației ca insuficient timbrată.
Constatând că nu a fost achitată taxa de timbru, instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. în data de 26.02.2015, contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata . SRL, a solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 31/2015 aflat pe rolul B. H. V., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 10.02.2015 s-a emis o somație de către B. H. V., prin care a fost informată despre începerea executării silite împotriva sa, în baza titlului executoriu reprezentat de Biletul la ordin . emis la data de 07.11.2014, cu scadența la data de 24.11.2014, în valoare de 107.007 lei, investit cu formula executorie.
Contestatoarea învederează că întreaga sumă restantă la plată a fost achitată la data de 30.01.2015, prin efectuarea a 3 plăți succesive, astfel la data de 25.11.2014 suma de 82.000 lei, la data de 02.12.2014 suma de 20.000 lei și la data de 30.01.2015 suma de 35.000 lei.
În ședința publică din data de 03 aprilie 2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, cu privire la excepția netimbrării contestației la executare silită, instanța constată următoarele:
Contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea cu 1.000 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării contestației ca netimbrată, potrivit prevederilor art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
Art. 197 din codul de procedură civilă prevede că, “ În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”
Potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat.
Văzând că, deși legal citată cu această mențiune, contestatoarea nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită de către instanță în sarcina sa și reținând că în momentul înregistrării contestației, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în temeiul art. 33 și art. 34 din OUG nr. 80/2013, precum și art. 197 din Codul de procedură civilă, instanța va dispune anularea contestației la executare silită, ca netimbrată.
Instanța, în temeiul prev. art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în Ghioroc, ., jud. A., având CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J_, cu domiciliul procesual în A., ., . în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în A., ., jud. A., împotriva executării silite din dosar de executare nr. 31/2015 al B. H. V., ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. L. C. M. T.
Red/Tehnored/DLC/MT/05.05.2015/ 3 ex. din care 1 ex. se . class="BodyText" style="margin-right:0pt"> - contestatoarea . SRL - Ghioroc, ., jud. A.
← Fond funciar. Sentința nr. 2999/2015. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6597/2015. Judecătoria... → |
---|