Pretenţii. Sentința nr. 2987/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2987/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 2987/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2987/2015

Ședința publică din data de 29 mai 2015

Președinte: D. L. C.

Grefier: S. B.-F.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamanta Asociația de P. ., . din A. în contradictoriu cu pârâii D. I. și D. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei, doamna avocat P. L. – G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în temeiul art. 94 pct. 1 lit. c și art.107 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța în baza art. 238 Cod procedură civilă pune în discuție estimarea duratei procesului.

Reprezentanta reclamantei estimează durata procesului la o zi.

Având în vedere dispozițiile art. 238 Cod de Procedură Civilă și ținând cont de obiectul cauzei și probele propuse, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de o zi.

În baza art. 255 – 258 cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind utile și concludente pentru soluționarea cauzei.

În baza art. 244 Cod procedură civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Acesta arată că pârâții au efectuat o plată de 800 lei, astfel că a recalculat obligația de plată, iar pârâții mai trebui să achite, în solidar, suma de 4543, 67 lei.

În baza art. 394 Cod procedură civilă instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.03.2015, reclamanta Asociația de P. ., . din A. în contradictoriu în contradictoriu cu pârâii D. I. și D. E. a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 5343,66 lei din care:

  1. 2711, 7 lei cu titlu de plată a cotelor de contribuție pentru cheltuieli de folosință comună neplătite, pentru perioada februarie 2014 – decembrie 2014.
  2. 2631, 97 lei, cu titlu de penalități calculate până la data de 26.02.2015, conform art. 20 alin. 10 din statutul asociației și art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007
  3. la plata penalităților de 0, 2 % pe zi de întârziere aferente debitului de 2711, 7 lei, începând cu data de 27.02.2015, conform art. 20 alin. 10 din statutul asociației până achitarea efectivă.
  4. cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.

În fapt, reclamanta arată că pârâții sunt proprietarii tabulari ai apartamentului nr. 11, situat în mun. A., ., ., iar în perioada februarie 2014 – decembrie 2014 nu au plătit cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu. În calitate de proprietari ai apartamentului nr. 11, pârâții au beneficiat de toate serviciile prestate de furnizori, cu care reclamanta a încheiat contracte în perioada februarie 2014 – decembrie 2014, fără a achita suma menționată mai sus și înscrisă în listele de plată a cotelor de contribuție pentru cheltuieli de folosință comună, pentru această perioadă.

Cu privire la temeiul obligației de plată a cheltuielilor comune de administrare a imobilului, reclamanta menționează că potrivit art. 12 alin. 1 lit. B, subpunctul c) din Normele metodologice, privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în Statutul asociației de proprietari, aceștia au și obligația de a contribui la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației de proprietari și să achite în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari.

Totodată, conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 25 alin. 1 teza a doua din Normele metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, „asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

În probațiune, au fost depuse înscrisurile invocate, listele de cheltuieli, extras cf, statutul reclamantei și chitanțele de plată.

În drept, s-au invocat textele legale mențioante.

Prin cererea depusă în ședința publică din data de 29.05.2015, reprezentanta reclamantei a solicitat obligarea pârâților în solidar, la plata sumei de 4543, 67 lei, ca urmare a plăților efectuate de pârâți conform chitanțelor depuse prin care s-a achitat suma de 800 lei – fila 42 la dosar.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Analizând cererea, probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:

Pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 11, situat în A., ., ., .-au achitat cota din cheltuielile de întreținere ale asociației de proprietari ce le reveneau în perioada februarie 2014-decembrie 2014, astfel cum rezultă din listele de cheltuieli depuse la dosar în probațiune de către reclamantă.

Astfel, pârâții au acumulat o datorie în sumă de 5343,66 lei, din care, suma de 2711, 7 lei cu titlu de plată a cotelor de contribuție pentru cheltuieli de folosință comună neplătite, pentru perioada februarie 2014 – decembrie 2014, iar suma de 2631, 97 lei, cu titlu de penalități calculate până la data de 26.02.2015, conform art. 20 alin. 10 din statutul asociației și art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007.

Ulterior introducerii acțiunii pârâții au efectuat o plată parțială în cuantum de 800 lei, conform chitanțelor depuse la filele 43 și 44 la dosar.

Conform prevederilor art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Art. 49 din același act normativ statuează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Aliniatul 2 al aceluiași articol de lege dispune că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 1Legea nr.230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că pârâții aveau obligația legală de a plăti lunar cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că pârâții nu și-au respectat această obligație acumulând restanțe la plată, instanța, în temeiul art.46 din Legea nr.230/2007 și art. 49 alin.1 din Legea nr.230/2007 va admite acțiunea precizată și-i va obliga la plata către reclamantă a următoarelor sume: 2711,7 lei, pretenții, reprezentând cheltuieli de folosință comună pentru perioada februarie 2014-decembrie 2014, 1831,97 lei, penalități de întârzâiere de 0,2/ zi întârzâiere calculate până la data de 26.02.2015, precum și la plata în continuare a penalităților de întârzâiere de 0,2/ zi întârzâiere aferente debitului de 2711,7 lei, începând cu data de 27.02.2015.

În temeiul art. 451-453 Cod de Procedură Civilă, instanța va obliga pârâții să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă precizată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A., ., ., cu domiciliul ales la R. I., domiciliat în A., B-D n. T., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâții D. I. și D. E., domiciliați în A., ., ., ., pe cale de consecință:

Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei următoarele sume:

- 2711,7 lei, pretenții, reprezentând cheltuieli de folosință comună pentru perioada februarie 2014-decembrie 2014,

- 1831,97 lei, penalități de întârzâiere de 0,2/ zi întârzâiere calculate până la data de 26.02.2015, precum și la plata în continuare a penalităților de întârzâiere de 0,2/ zi întârzâiere aferente debitului de 2711,7 lei, începând cu data de 27.02.2015.

- 500 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

În caz de formulare, cererea de apel se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 29.05.2015

Președinte Grefier

D. L. C. S. B.-F.

Red.DLC/SBF/30.06.2015

Ex.4/2 .="1" style="margin:0pt; padding-left:0pt">

  • reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A., ., ., cu domiciliul ales la R. I., domiciliat în A., B-D n. T., ., jud. A.;
  • pârâții D. I. și D. E., domiciliați în A., ., ., ..
  • Exp. 2 .>

    Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

    Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2987/2015. Judecătoria ARAD