Contestaţie la executare. Sentința nr. 6597/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6597/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 6597/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6597
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015
Președinte: A. B. V.
Grefier: N. G. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata A.-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu invocă excepția de perimare a cauzei și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cauzei.
INSTANȚA
Deliberând constată că,
Prin contestația la executare înregistrată la data de 30.01.2015, sub numărul de dosar_ formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata A.-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se încetarea / anularea executării silite pornite în dosarul de executare_/61/_ /_, anularea somației nr. 1015/09.01.2015, anularea înscrisului intitulat Titlul executoriu nr. 224/09..01.2015 emis de intimată, suspendarea executării silite, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 05.11.2014, cauza a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă, întrucât deși, i s-a pus în vedere societății contestatoare, prin reprezentanta sa, la data din data de 22.04.2015 să depună la dosar cererea de renunțare la judecată și dovada achitării taxei de timbru avizată de unitatea bancară sau extras de cont în acest sens, sub sancțiunea suspendării, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, împiedicând astfel desfășurarea normală a procesului.
Ținând cont de prevederile art. 416 Cod procedură civilă potrivit cărora, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni,
Iar conform art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Din raportarea textelor citate la situația de fapt mai sus prezentată, rezultă că această cerere a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa contestatoarei, situație în care sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că cererea formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în A., .. 2 A, jud. A. având J_ și CUI_ în contradictoriu cu intimata A.-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili având sediul în București, .. 88, sector 5 și sediul procesual ales în București, Sector 5, ., având ca obiect contestație la executare este perimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2015.
Președinte Grefier
A. B. V. N. G. B.
ABV/NGB/02.12.2015
4 ex./2 ex se .> - contestatoarea . SRL, cu sediul în A., .. 2 A, jud. A.
- intimata A. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili- București, Sector 5, .
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1724/2015.... | Succesiune. Sentința nr. 4504/2015. Judecătoria ARAD → |
---|