Contestaţie la executare. Sentința nr. 2709/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2709/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 16171/55/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2709

Ședința publică din 18 mai 2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată și precizată de contestatorul N. N. în contradictoriu cu intimata E. R. Services I. S.A., în vederea pronunțării.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.05.2015.

INSTANȚA

Constată că, prin contestația la executare înregistrată la această instanță, sub nr._ /13.10.2011, contestatorul N. N. a solicitat anularea formelor de executare, respectiv a dispoziției de poprire nr._/14.09.2011 dată de Corpul Executorilor I. al intimatei . I. S.A. – dosar de executare nr. 653/2010, anularea titlului executoriu: Cerere de credit nr._/2007; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că în cursul anului 2008, a primit notificări de plată de la . – București – mandatar al E. R. Services I. S.A. București și BRD Finance I. S.A. București, din care rezultă că acesta ar fi luat credite pentru achiziționarea de produse de la ., fiind înregistrat ca debitor al acestor instituții.

Telefonic, contestatorul a comunicat către . că nu a semnat niciun contract de credit cu aceste instituții, nu a beneficiat de credit și nu a achiziționat produse de la .. Contestatorului i s-a transmis că în conformitate cu datele din buletin, acesta este persoana înregistrată ca și debitor – titular de contract la cei doi creditori antemenționați. Verificând și celelalte date legate de profesie și loc de muncă, care sunt menționate în contracte, contestatorul a transmis telefonic către . București că aceste informații nu corespund realității. În contractele de credit, reprezentantul ..R.L. București i-a comunicat contestatorului că figurează ca având profesia de inginer cu loc de muncă la ., data intrării în vigoare a contractului de muncă fiind 17.03.2000. Contestatorul a precizat că nu are studii superioare, nu este inginer și nu a lucrat niciodată la societatea menționată.

Ulterior, contestatorul a solicitat colectorului de creanțe Kruk, contractele de credit, documentația din dosarele respective. În 12.01.2011, contestatorului i s-au comunicat copia contractului de credit nr._/25.04.2007 încheiat cu BRD Finance I. S.A. și copii ale documentelor din dosarul de creditare, respectiv: factura fiscală nr._/25.04.2007 emisă de . R. T. A. C., copia cărții de identitate adeverința de salariu din 25.04.2007 emisă de .. În toate aceste documente, deși este menționat numele contestatorului, acesta susține că semnătura nu îi aparține. Nu a semnat contractul de credit, copia cărții de identitate ori factura.

În data de 26.09.2011, la locul de muncă al contestatorului (. C.) s-a comunicat dispoziția privind poprirea veniturilor sale salariale (dosar de executare nr. 653/2010) de la Corpul Executorilor I. al E. R. Services I. SA, prin care s-a dispus reținerea lunară a 1/3 din veniturile sale până la concurența sumei de 14.571,28 lei, plus cheltuielile de executare; încheierea 5166/03.12.2010 din dosar nr._/55/2010 a Judecătoriei A. de încuviințare a executării silite; cererea pentru emiterea cardului de credit din 25.04.2007.

În data de 25.01.2011, în urma solicitării, contestatorul a primit de la . o adresă din care rezulta că societatea nu are cunoștință de adeverința de salariu nr. 16/25.04.2007 și că nu a avut calitatea de salariat al acestei companii, în 17.03.2000.

Contestatorul arată că nu cunoaște persoana care s-a folosit de datele sale de identitate, a semnat fără consimțământul său, imitându-i semnătura, atât copia cărții de identitate, cât și contractele de credit antemenționate și factura fiscală nr._/25.04.2007, beneficiind astfel de sume de bani cu care a achiziționat produse de la . care i-a produs un prejudiciu material.

În continuare, contestatorul arată că la data de 05.10.2011 a depus o plângere penală la P. de pe lângă Judecătoria A. invocând prevederile art. 289 Cod penal – fals intelectual, art. 290 Cod penal – falsul în înscrisuri sub semnătură privată și la art. 293 – falsul privind identitatea.

Apreciază că E. R. Services I. S.A. a aprobat un credit, fără a verifica atent datele și documentele solicitantului.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare.

În drept a invocat prevederile art. 399, 401 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă.

În probațiune a depus înscrisuri în copii, respectiv: notificare de plată urgentă, cerere pentru emiterea unui card de credit, factura fiscală nr._, carte de identitate N. N.,, adeverință de salariu nr. 25.04.2007, adresă emisă de S.C. V. S.A., adresă poprire, încheierea nr. 5166/03.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2010. adeverință emisă de ., plângere penală formulată de contestator.

În completarea probațiunii, la data de 03.11.2011, contestatorul a depus următoarele înscrisuri: carnet de muncă . nr._, adeverință nr._/21.10.2011, diplomă de bacalaureat.

Prin precizarea depusă la data de 07.11.2011, contestatorul a completat contestația la executare cu un nou petit prin care a solicitat și constatarea falsului cererii de credit nr._/2007, factura fiscală_/25.04.2007 emisă de . și adeverința de venit nr. 15/25.04.2007 emisă de ., pe calea înscrierii în fals reglementate de art. 184 din Codul de procedură civilă.

Astfel, contestatorul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- admiterea contestației la executare, așa cum este precizată, în contradictoriu cu . I. SA București, respectiv anularea formelor de executare, anularea dispoziției de poprire nr._/14.09.2011 dată de Corpul Executorilor I. al . I. SA – dosar de executare nr. 653/2010, prin executor I. Burcica D., prin care s-a dispus poprirea veniturilor salariale ale contestatorului, prin reținerea lunară a 1/3 din venituri, până la concurența sumei de 14.571,28 lei, plus cheltuielile de executare, până la achitarea efectivă;

- constatarea falsului cu privire la actele: „Cerere de credit nr._/2007” emisă de creditor, „Factura fiscală_/25.04.2007”, emisă de . și „Adeverința de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de V. SA A., pe calea înscrierii în fals reglementate de art. 184 din Codul de procedură civilă, și pe cale de consecință: anularea titlului executoriu: Cerere de credit nr._/2007 emisă de creditor, anularea facturii fiscale_/25.04.2007 emisă de . și anularea adeverinței de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de .;

- în cazul admiterii contestației la executare așa cum este precizată, contestatorul solicită restituirea sumei de bani față de care s-a efectuat executarea prin poprire;

- suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, conform art. 403 alin. 1 din Cod de procedură civilă;

- cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2011, s-a dispus admiterea cererii de suspendare a executării silite formulată de contestator și s-a dispus suspendarea executării silite pornită în dosarul execuțional nr. 653/2010 al Corpului Executorilor I. al . I. S.A. până la soluționarea contestației la executare.

Totodată, reprezentanta contestatorului a arătat că înțelege să renunțe la cererea privind constatarea falsului a contractului de credit de către instanță, cerere formulată în temeiul art. 184 C. pr. civ.

Prin încheierea din data de 13.02.2012, s-a dispus, în temeiul art. 244 indice 2 Cod procedură civilă, suspendarea judecății contestației la executare, până la soluționarea irevocabilă a dosarului 6859/P/2008 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria A.; cauza a fost repusă pe rol la data de 09.10.2014.

Prin precizarea depusă la data de 17.11.2014, întrucât plângerea penală care face obiectul dosarului nr. 6859/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. nu a fost încă soluționată, contestatorul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- admiterea contestației la executare, așa cum este precizată, în contradictoriu cu . I. SA București, respectiv anularea formelor de executare, anularea dispoziției de poprire nr._/14.09.2011 dată de Corpul Executorilor I. al . I. SA – dosar de executare nr. 653/2010, prin executor I. Burcica D., prin care s-a dispus poprirea veniturilor salariale ale contestatorului, prin reținerea lunară a 1/3 din venituri, până la concurența sumei de 14.571,28 lei, plus cheltuielile de executare, până la achitarea efectivă;

- constatarea falsului cu privire la actele: „Cerere de credit nr._/2007” emisă de creditor, „Factura fiscală_/25.04.2007”, emisă de . și „Adeverința de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de V. SA A., pe calea înscrierii în fals reglementate de art. 184 din Codul de procedură civilă, și pe cale de consecință: anularea titlului executoriu: Cerere de credit nr._/2007 emisă de creditor, anularea facturii fiscale_/25.04.2007 emisă de . și anularea adeverinței de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de .;

- în cazul admiterii contestației la executare așa cum este precizată, contestatorul solicită restituirea sumei de bani față de care s-a efectuat executarea prin poprire, actualizată cu indice de inflație;

- cu cheltuieli de judecată.

Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței prin reprezentant.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar, interogatoriul intimatei și proba testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:

În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/2007 s-a început executarea silită împotriva contestatorului debitor la cererea intimatei S.C. E. R. Services I. S.A.

Împotriva formelor de executare silită contestatorul a formulat contestație la executare solicitând și constatarea falsului cu privire la actele: „Cerere de credit nr._/2007” emisă de creditor, „Factura fiscală_/25.04.2007”, emisă de . și „Adeverința de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de V. SA A., pe calea înscrierii în fals reglementate de art. 184 din Codul de procedură civilă, și pe cale de consecință: anularea titlului executoriu: Cerere de credit nr._/2007 emisă de creditor, anularea facturii fiscale_/25.04.2007 emisă de . și anularea adeverinței de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de .;

Instanța reține că singura critică a contestatorului a vizat caracterul contrafăcut al semnăturii sale de pe cererea de credit_/2007.

Instanța reține că potrivit art.184 Cod pr civilă, atunci când nu este caz de judecată penală, înscrisul - indiferent că este act autentic sau act sub semnătură privată - este, în procesul civil, un simplu document probator iar în cazul defăimării lui ca fals urmează a fi verificat prin expertiză grafoscopică.

Deși intimata a depus înscrisul defăimat ca fals în original, contestatorul a refuzat achitarea onorariului pentru efectuarea expertizei, deși s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens.

Ca atare, câtă vreme sarcina probei revine contestatorului și cum în lipsa unei probe de specialitate care să dovedească susținerile acestuia privind caracterul contrafăcut al semnăturii, instanța va respinge cererea privind nulitatea absolută a contractului reprezentat de Cererea de credit nr._/2007”, „Factura fiscală_/25.04.2007”, emisă de . și „Adeverința de salariu nr. 15/25.04.2007 emisă de V. SA A..

În ceea ce privește executarea silită, instanța reține că prin contestația formulată contestatorul nu invocă motive de nelegalitate a actelor de executare, ci a invocat apărări pe fondul titlului executoriu, astfel încât instanța, în temeiul art.399 și următ.Cod de procedură civilă, va respinge contestația la executare ca nefondată.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul N. N. cu domiciliul procesual ales la C.A. C. D. din A., .. 3, . în contradictoriu cu intimata E. R. Services I. S.A. cu sediul în București, ., nr. 6A, parter (parțial), . ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2015.

Președinte,Grefier ,

R. A. C. P. S.

R./PS/24.06.2015

4 ex. din care 2 ex. se .> - N. N. - A., .. 3, .

- E. R. Services I. S.A. - București, ., nr. 6A, parter (parțial), . .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2709/2015. Judecătoria ARAD