Contestaţie la executare. Sentința nr. 956/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 956/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 956/2015
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 956
Ședința publică din 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. R.
Grefier: R. L. B.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea C. E. BANK NV (OLANDA) PRIN MANDATAR . C. SRL în contradictoriu cu intimații I. O. A., C. R. I. și C. O. M., privind dosarul execuțional 03/2013.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatului, av. D. S., din Baroul A. și intimatul C. R. I., având CNP_ absenți fiind reprezentantul contestatorului și intimații I. O. A. și C. O. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității lipsei calității de reprezentant a mandatarului . C. SRL.
Reprezentanta intimatului de ordin I susține excepția invocată, apreciind că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant.
Intimatul C. R. I. solicită respingerea excepție lipsei calității de reprezentant a mandatarului . C. SRL.
Instanța respinge excepția lipsei calității de reprezentant a mandatatului . C. SRL, raportat la piesele dosarului execuțional ( f 20 și urm) unde există dovada cesiunii de creanță dintre C. E. Ipotecacr IFN SA in calitate de cedent si C. E. Bank NV in calitate de cesionar, precum și a dovezii contractului de la fila 63 și urm din dosar încheiat între C. E. Bank NV și Colectare Recuperrae Creante SRL.
Instanța unește excepția tardivității cu fondul cauzei.
Reprezentanta intimatului de ordin I și intimatul C. R. I. învederează că nu mai au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul pe excepția tardivității și pe fond.
Reprezentanta intimatului de ordin I solicită admiterea excepției de tardivitate, având în vedere dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă contestația la executare se formulează în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare. Din actele dosarului rezultă că, contestatorul a luat cunoștință de procesul verbal de vânzare la licitație la data de 07.08.2014 iar contestația la executare a fost înregistrată la data de 06.10.2014.
Pe fondul cauzei solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul C. R. I. apreciază că este formulată în termen contestația la executare, solicită respingerea excepției de tardivitate iar pe fond solicită admiterea contestației la executare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ /06.10.2014, contestatoarea C. E. BANK NV (OLANDA) PRIN MANDATAR . C. SRL a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul I. O. A., solicitând instanței anularea procesului-verbal de licitație publică din data de 07.08.2014, întocmit de B. Tiomonea M. din dosarul execuțional nr. 03/2013.
În motivarea contestației la executare se arată că în data de 11.09.2007 dl. C. R. I. a aplicat pentru un credit ipotecar la C. E. BANK IFN SA. În urma solicitării înaintate de acesta și analizei dosarului de credit depus în vederea acordării creditului ipotecar, între părți a fost încheiat contractul de facilitate de credit și garanție nr._/30.10.2007 prin intermediul căruia debitorului i-a fost acordat un credit în cuantum de 194.750 CHF în vederea achiziționării unui imobil situat în A., reprezentând un teren în suprafață de 260 mp și construcție Sp+P+M, constând în locuință rezidențială individuală compusă din 5 camere și dependințe.
Ulterior încheierii Contractului de credit, respectiv la data de 31.03.2009, între societatea C. E. Ipotecar IFN SA (în calitate de cedent) și C. E. Bank NV Olanda ( în calitate de cesionar) a fost încheiat un Contract de cesiune de creanțe, în virtutea căruia un întreg portofoliu de creanțe ipotecare, inclusiv cea din Contractul de facilitate de C. și de Garanție nr._/30.10.2007, a fost cesionat în favoarea C. E. Bank NV (Olanda), aceasta societate având în prezent calitatea de creditor.
De asemenea, prin intermediul Procurii autentice din data de 18.08.2011, C. E. Bank NV (Olanda) a mandatat pe C. E. Ipotecar IFN SA să îi reprezinte interesele în fața tuturor instanțelor de judecată și a autorităților publice, în legătură cu același portofoliu de credite.
Ulterior, prin intermediul Procurii autentificate sub numărul 1255/20.04.2012, C. E. Bank NV (Olanda) a mandatat pe S.C. Colectare Recuperare Creanțe C. SRL, să îi reprezinte interesele în fața executorilor judecătorești și a tuturor instanțelor competente, în legătură cu activitatea de punere în executare a creanțelor.
Întrucât debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în vederea restituirii creditului, acesta a fost declarat exigibil anticipat, cererea de executare silită fiind transmisă executorului competent - B. Timonea M. din Caransebeș.
Astfel, imobilul mai sus amintit a fost evaluat în cadrul dosarului de executare nr. 03/2013, în conformitate cu prevederile art. 500, alin. 2) Cod procedură civilă, la prețul de 120.000 EURO.
Ulterior, la 19.07.2013, executorul judecătoresc a organizat primul termen de licitație în vederea valorificării imobilului ipotecat în favoarea băncii.
Întrucât la licitație nu s-au prezentat persoane interesate de achiziționarea imobilului, au urmat noi termene de licitație, prețul de pornire fiind fixat la 75% din valoarea de evaluare, în conformitate cu prevederile art. 509 Cod procedură civilă, respectiv 90.000 EURO.
Înainte de începerea licitației din data de 07.08.2014, în dimineața aceleiași zile, reprezentantul contestatoarei - dl. Havrileti Smetana C., s-a prezentat la sediul B. depunând Cererea de suspendare a executării silite înregistrată sub nr. 1861/07.08.20l
Din motive necunoscute, la orele 11:30 executorul judecătoresc a organizat licitația pentru valorificarea imobilului, mai mult chiar, procedând la vânzarea acestuia către adjudecatarul I. O. A. pentru un preț derizoriu (39.000 EURO, ceea ce reprezintă aproximativ 32% din valoarea stabilită prin expertiza de specialitate), sens în care a încheiat și Procesul verbal de licitație publică din data de 07.08.2014.
Luând cunoștință de acest fapt, reprezentantul creditoarei s-a întors de urgență la biroul executorului judecătoresc, explicându-i acestuia încă odată că a depus o cerere de suspendare a executării silite și că insistă în dispunerea acestei măsuri, opunându-se în mod expres și categoric vânzării la licitație a imobilului, mai ales având în vedere prețul foarte mic la care s-a făcut vânzarea.
În aceste condiții, executorul judecătoresc a revenit și a încheiat Procesul verbal de suspendare a executării silite din 07.08.2014.
Ulterior, în data de 21.08.2014, i-a fost comunicată prin poștă contestația la executare formulată de către adjudecatarul I. O. A., ce face obiectul dosarului nr._/55/2014, aflat pe rolul Judecătoriei A., având primul termen pe 06.10.2014, contestație prin intermediul căreia se solicită anularea Procesul verbal de suspendare a executării silite din 07.08.2014, încheiat de executorul judecătoresc ca urmare a cererii creditoarei.
A formulat întâmpinare împotriva respectivei contestații, solicitând menținerea Procesului verbal contestat și anularea Procesului verbal de licitație publică din data de 07.08.2014, prin intermediul căruia imobilul ipotecat în favoarea sa a fost vândut la un preț derizoriu, deși anterior susținerii licitației publice și a încheierii respectivului Proces verbal, solicitase în mod expres suspendarea executării silite.
În data de 05.09.2014, i-a fost comunicat prin e-mail un Proces verbal încheiat în aceeași zi, prin intermediul căruia executorul anunță că adjudecatarul I. O. A. a achitat întregul preț de adjudecare și că va proceda la întocmirea actului de adjudecare, urmând ca în data le 17.09.2014 să procedeze la distribuirea prețului obținut din vânzarea imobilului.
În aceste condiții, a solicitat executorului comunicarea actului de adjudecare, astfel încât să poată formula contestație la executare împotriva acestuia, dar nici până în prezent nu a primit respectivul act. De asemenea, menționează că nu a primit până în prezent nici Procesul verbal de distribuire a prețului.
În drept a invocat dispozițiile art. 399 și următoarele Cod procedură civilă iar în probațiune a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare intimatul I. O. A. a invocat excepția de tardivitate a formulării contestației la executare având în vedere dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.
Prin răspunsul la întâmpinare contestatoarea a solicitat respingerea excepției de tardivitate.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 30.01.2015 contestatoarea a înțeles să se judece în contradictoriu cu intimații C. R. I. și C. O. M..
Intimații C. R. I. și C. O. M. nu au formulat întâmpinare.
Analizând excepția tardivității introducerii contestației, pe baza actelor aflate la dosar, instanța constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În speță, actul de executare contestat este procesul verbal de licitație publică din data de 07.08.2014 al B. Tiomonea M. din dosarul execuțional nr. 03/2013 de care contestatoarea a luat cunoștință cel mai târziu la data de 08.09.2014 așa cum reiese din ștampila de ieșire a întâmpinării formulată în dosarul nr._/55/2014 al Judecătoriei A. în cadrul căruia a fost contestat procesul verbal de suspendare a executării silite din data de 07.08.2014 din același dosar execuțional și care a fost emis ulterior actului de executare contestat în prezenta contestație la executare, așa cum s-a reținut prin sentința și decizia civ. din dosarul_/55/2014.
Conform art.401 alin.1 C.pr.civ., contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă, iar atunci când debitorul contestă executarea însăși în 15 zile de la comunicarea somației.
Astfel, în raport de data luării la cunoștință a actelor de executare debitorului, cel mai târziu data de 08.09.2014, contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, formulată pe data de 01.10.2014, împotriva titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de licitație din 07.08.2014 este tardivă, întrucât termenul de 15 zile prev. de art.401 alin.1 C.pr.civ. este depășit.
Această excepție de fond nu pune în discuție fondul pretenției dedusă judecății, dar este o excepție peremtorie care tinde la împiedicarea judecății pe fond.
Fiind o excepție care trebuie soluționată potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ., admiterea ei face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității introducerii contestației și va respinge contestația la executare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare silită invocată de intimatul I. O. A..
Respinge contestația la executare silită formulată de contestatoarea C. E. BANK NV (OLANDA) PRIN MANDATAR . C. SRL cu sediul în sector 6, București, str. . Z, .. 2, Cod poștal_, în contradictoriu cu I. O. A. domiciliat în A., ., ._, C. O. M. domiciliată în Ciuchici, nr. 173, C. R. I. domiciliat în A., .. 316, ., . formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23.02.2015.
Președinte, Grefier,
N. R. R. L. B.
Red. NR/tehnored.RLB
6 ex. /4 .
Se comunică cu:
Contestatoarea - C. E. BANK NV (OLANDA) PRIN MANDATAR . C. SRL - sector 6, București, str . Z, .. 2 - cu mențiune
Intimați - I. O. A.- A., ., ..
- R. I., domiciliat în A., .. 316, ., .> - C. O. M. domiciliată în ., jud. C.-S.
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 886/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1023/2015.... → |
---|