Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 3943/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3943/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 3943/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3943/2015

Ședința publică din data de 21.07.2015

Președinte: D. L. C.

Grefier: F. R.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de contestatorul J. B. P. în contradictoriu cu intimata B. T. S.A având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art.713 Cod procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.

De asemenea, se constată atașat dosarul execuțional nr. 2683/2013 al B. D. D. M..

Instanța mai constată că, prin rezoluția din data de 03.07.2015, instanța a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxa de timbru în sumă de 456,63 lei, aferentă contestației la executare și 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite.

Având în vedere că pentru acest termen contestatorul nu și-a îndeplinit obligația impusă în sarcina sa, instanța, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări și, în baza art. 248 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 30.04.2015, contestatorul J. B. P. în contradictoriu cu intimata B. T. S.A a solicitat instanței admiterea contestației și anularea somației imobiliare, deoarece o consideră netemeinică nelegală și excesivă. Astfel, acesta solicită anularea contestației imobiliare pe motivul că suma urmărită este sub minimul prevăzut la art. 812 alin. 5 NCPC, adică sub 10.000 lei. De asemenea, se mai solicită suspendarea executării somației imobiliare atacate.

Contestatorul solicită acordarea de ajutor public judiciar pentru plata cauțiunii, în sumă de 703 lei și a taxei de timbru judiciar.

În fapt, la data de 24.01.2006, contestatorul a încheiat cu B. T. – A., Contractul de credit nr. 102/24.01.2006 pentru un Card de Credit, reprezentând descoperirea de cont echivalentă a 3 salarii, pentru care a constituit garanție mobiliară cu toate veniturile prezente și viitoare, de natură salarială. Acesta învederează instanței că și-a achitat toate datoriile până la jumătatea anului 2013, an foarte dificil, din punct de vedere financiar, întrucât nu a realizat în 2013 nici un venit.

Astfel, la data de 13.08.2015, B. T., prin B. D. D. M. a cerut instanței încuviințarea executării silite, în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. 102/24.01.2006.

Contestatorul menționează că acest contract de credit a fost garantat doar cu venitul salarial și nu a fost constituită vreo garanție reală imobiliară, de altfel, soția acestuia, nu și-a dat în nici un fel acordul pentru constituirea ca și garanție a imobilului deținut în coproprietate. De asemenea, în luna ianuarie 2014, contestatorul s-a prezentat personal la B. D. D. M. și i-a propus acestuia din urmă, să înregistreze la dosarul execuțional un angajament de plata pentru suma de 100/lună și să primească în garanție actele de proprietate ale autoturismului marca BMW 318I, înmatriculat cu nr._, ofertă care a fost refuzată de către executorul judecătoresc.

Primirea angajamentului de plată, propus de către contestator, a fost condiționat de către executorul judecătoresc, de plata sumei de 1000 lei, ca primă rată lunară.

Contestatorul arată că mai deține și alte bunuri mobile (3 autoturisme), bunuri care puteau fi urmărite în prealabil. Acesta susține că executorul judecătoresc a ales calea cu cel mai mare impact emoțional asupra familiei, urmărirea silită imobiliară, pentru o sumă care, este mult sub limita stabilită de Codul de procedură civilă, în art. 812 alin. 5, adică sub 10.000 lei.

În drept, s-a invocat art. 711 și următoarele, art. 812 și următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune, au fost depuse înscrisurile invocate, a fost atașat dosarul execuțional.

Prin întâmpinarea depusă intimata B. T. S.A – Sucursala A. a solicitat instanței respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. Aceasta arată că, ulterior acordării creditului, contestatorul a înregistrat în mod repetat restanțe la achitarea ratelor. B. prin persoanele de specialitate, după cum rezultă din probatoriul depus la dosarul cauzei de executorul judecătoresc, a încercat să contacteze debitorul și să-l determine să achite amabil debitele. Ulterior, în data de 05.06.2013, ca urmare a nerespectării condițiilor contractuale, B. T. a declarat creditul exigibil anticipat, procedând la recuperarea debitelor pe calea executării silite, iar Judecătoria A., prin încheierea nr. 5186/_, pronunțată în dosarul_/55/2013 a încuviințat executarea silită a debitorului, astfel că în data de 21.08.2013, B. D. a somat debitorul să achite debitul.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 08.04.2014, în dosarul nr. 268/2013 B. D. a dispus sechestrarea autoturismului BMW, iar asupra imobilului s-a dispus înscrierea unei somații imobiliare, doar asupra cotei indivize a debitorului.

Intimata arată faptul că, art. 812 alin. 5 Cod de procedură civilă „În cazul titlurilor executorii privitoare la creanțe a căror valoarea nu depășește 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta un are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot fi valorificate. Refuzul nejustificat al debitorului de a furniza executorului judecătoresc informațiile, lămuririle și dovezile necesare, precum și furnizarea cu rea-credință de informații incomplete, în legătură cu existența și valoarea unor bunuri mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanței, permit declanșarea urmăririi silite imobiliare, chiar dacă valoarea creanței nu depășește 10.000 lei.

În drept, au fost invocate disp.art. 205-208, art. 812 alin. 5 Cod procedură civilă;

În probațiune, au fost depuse înscrisurile invocate .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 16.04.2015, în dosarul execuțional nr.268/2013, al B. D. D. M., a fost emisă somația imobiliară împotriva contestatorului debitor J. B. P., pentru o datorie față de creditoarea B. T. – A. în cuantum de 7.032,67 lei, în baza titlului executoriu constituit din contractul de credit nr. 102/24.01.2006 .

Contestatorul J. B. P. a solicitat instanței pe calea contestației la executare anularea somației imobiliare emisă la data de 16.04.2015, de B. D. D. M., deoarece o consideră netemeinică, nelegală și excesivă suma urmărită fiind sub minimul prevăzut de art. 812 alin.5 Cod de procedură civilă. Contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Pentru capetele de cerere formulate contestatorul datorează o taxă de timbru totală în cuantum de 506,63 lei, din care 456,63 lei reprezintă taxa de timbru aferentă contestației la executare, în conformitate cu dispozițiile art. 10 (2) coroborat cu art. 3 (1) litera b din OUG nr. 80/2013, iar suma de 50 lei reprezintă taxa de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite.

De asemenea, pentru capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, contestatorul datorează și o cauțiune în sumă de 703 lei, în temeiul art. 718 (2) litera a Cod procedură civilă, cauțiune neachitată, deși contestatorul a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării.

Din cuantumul de 506,63 lei, contestatorul a achitat suma de 40 lei, iar prin încheierea din data de 28.05.2015, devenită definitivă, pronunțată în dosarul nr._ /a1, al Judecătoriei A., a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator pentru taxa judiciară de timbru și pentru cauțiune.

Nici diferența taxei de timbru nu a fost achitată, deși contestatorul a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Întrucât contestatorul nu a timbrat acțiunea corespunzător, văzând și disp. art.33 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, instanța va anula ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de contestatorul J. B. P., în contradictoriu cu intimata B. T.- Sucursala A., conform dispozitivului.

Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de contestatorul J. B. P., domiciliat în A., ., ., ., jud. A., în contradictoriu cu intimata B. T.- Sucursala A., cu sediul în A., ., jud. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 21.07.2015 .

Președinte, Grefier,

D. L. C. F. R.

Red./tehn. DLC/SBF/27.07.2015

4 ex./2 se comunică:

- contestatorul J. B. P., domiciliat în A., ., ., ., jud. A.;

- intimata B. T.- Sucursala A., cu sediul în A., ., jud. A..

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 3943/2015. Judecătoria ARAD