Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 3367/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3367/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 3556/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3367

Ședința publică din data de 15 iunie 2015

Președinte: G. - I. B.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta D. M. A., în contradictoriu cu pârâții L. L. – Ș. și Serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei Municipiului A., având ca obiect decăderea din exercițiul drepturilor părintești.

La apelul nominal se prezintă reclamanta, asistată de av. T. G., din cadrul Baroului A., lipsă fiind pârâtul și reprezentantul pârâtei P. Mun. A. – Serviciul de autoritate tutelară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 27 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța procedează la legitimarea reclamantei, sens în care aceasta prezintă CI ., nr._.

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, punând în discuție aceasta, reprezentantului reclamantei.

Reprezentantul reclamantei, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 13 martie 2015, sub numărul de dosar_, reclamanta D. M. A. a chemat în judecată pârâții L. L. – Ș. și Serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei Mun. A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună decăderea din exercițiul drepturilor părintești a pârâtului L. L. Ș. față de minora L. S. – D., născută la data de 26.09.2008, în temeiul prevederilor art. 508 Cod civil, coroborate cu prevederile art. 510 Cod civil, rap. la art. 67 – 68 Codul familiei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 10.06.2008, din căsătoria părților rezultând minora S. – D., născută la data de 26.09.2008.

S-a mai arătat că părțile au divorțat, iar prin sentința nr. 4640/04.05.2011, pronunțată în dosar_, instanța a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare la mamă, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pe seama acesteia .

Susține că pârâtul nu s-a mai preocupat ulterior desfacerii căsătoriei de minoră, necontribuind nici la creșterea și educarea acesteia, pensia de întreținere la care a fost obligat nefiind achitată niciodată de către pârât, apreciind aceasta ca fiind o neglijență gravă din partea tatălui minorei, motiv pentru care a promovat prezenta cerere a cărei admitere a solicitat-o.

În probațiune, reclamanta a depus copia sentinței civile nr. 4640/04.05.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, copia certificatului de naștere a minorei, precum și copiile cărților de identitate ale părților.

În cadrul procedurii prealabile, prin serviciul registratură, la data de 29 aprilie 2015, pârâtul Consiliul Local al Municipiului A. - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară - Serviciul autoritate tutelară, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, invocând totodată excepția lipsei calității sale procesuale pasive .

A invoca prevederile art. 194 lit. a) Cod procedură civilă, în cadrul cererii formulate, nefiind indicat corect denumirea instituției care să fie citată în calitate de pârâtă, fiind citată în cauză Autoritatea Tutelară A., la adresa din Calea Radnei, nr. 250, care nu poate sta în proces întrucât nu are personalitate juridică fiind un serviciu din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară A., nu are calitate procesuală pasivă, apreciind astfel că sunt incidente dispozițiile art. 196 Cod procedură civilă .

Pentru toate cele arătate a solicitat respingerea cererii reclamantei, pe calea excepției invocate.

Pârâtul L. L. – Ș., deși legal citat nu și-a exprimat poziția față de cererea formulată, nedepunând la dosar întâmpinare .

La termenul de judecată din data de 15 iunie 2015, instanța, din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, rămânând în pronunțarea asupra acesteia .

Asupra excepției invocate;

Potrivit art. 508 alin 1 cod civil „Instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului”.

Din dispoziția legală susmenționată instanța reține că legiuitorul a stabilit persoanele care pot formula cererea de decădere din exercițiul drepturilor părintești și condițiile care trebuie a fi îndeplinite pentru a fi pronunțată de către instanța de tutelă o asemenea măsură.

Astfel, s-a stabilit că cererea privind decăderea din exercițiul drepturilor părintești poate fi formulată exclusiv de către autoritățile administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului.

Prezenta cerere a fort formulată de către reclamanta D. M. A., mama minorei L. S. D. și nu de către autoritățile prevăzute de art. 508 alin 1 Cod civil.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 508 alin 1 Cod civil instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D. M. A., invocată din oficiu și în consecință va respinge ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea formulată de reclamantă, având ca obiect decăderea din exercițiul drepturilor părintești.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de instanță din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamanta D. M. A., CNP_, cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu pârâții L. L. Ș., CNP_, domiciliat în ., . și P. A. – Serviciul autoritate tutelară, cu sediul în A., Calea Radnei, nr. 250, județul A., având ca obiect decăderea din exercițiul drepturilor părintești.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria A., în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 iunie 2015.

Președinte Grefier

G. - I. B. A. T.

Red./dact.

GIB/AT/30.06.2015

5 ex. /3 .: reclamanta D. M. A., cu domiciliul în ., .,

pârâții L. L. Ș., domiciliat în ., .

P. A. – Serviciul autoritate tutelară, cu sediul în A., Calea Radnei, nr. 250, județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 3367/2015. Judecătoria ARAD